Claudiu Tosa

sunt foarte reusite primele 2 strofe si macar pentru ele, poemul tau nu are ce cauta la sectiunea atelier. corecteaza \"invartesc\" cu \"invart\" si refa ultima strofa, ai scris chiar ceva misto. preferata mea e imaginea cu luna si pendula.

textele tale nu au o miza, le lipseste fondul. poetizarea se reduce la o sensibilitate prea exagerata. n-am nimic cu poezia clasica, cu stilul clasic, dimpotriva imi place si apreciez, dar ce scrii tu nu se poate numi clasic, e naiv si lipsit de rezonanta.

fetele chiar si cand erau mai putine decat baietii, faceam cumva sa le dam senzatia ca tot ele sunt mai multe, mai iscusite si mai dibace :)
bineinteles, cand si-o luau in cap fie le udam cu bidoanele cu apa, fie le mai impingeam sau aruncam cu cate o minge dupa ele.

uitasem, asta e o imagine foarte reusita

cea mai murdară autogară de pe suprafața pământului
plus amintirea întinsă pe membrana inimii
ca untul dimineața pe felia de pâine prăjită

pacat ca e scrisa pana la capat in maniera "sahului", era bine daca te-ai fi desprins de chestia asta undeva dupa prima strofa, ai fi continuat altfel iar pentru final puteai daca tineai neaparat, sa inchei la fel cum ai inceput, tot in "maniera sahului". spun asta pentru ca initial e de bun augur initiativa, dar la un moment dat devin foarte previzibile comparatiile si paralelele cu piesele de sah/drumul/statutul lor.

e atat de misto textul asta incat imi vine sa-i dau singur stea :) ar trebui citit de fiecare om macar o data in viata.

cred ca parodia ta dupa dinescu e reusita pentru cei care se afla in afara lumii despre care vorbesti.
pentru cealalta \'categorie\' insa, nu stiu cat mai este de parodie. bun venit

\"uneori îmi imaginez dacă aș muri subit cîți oameni m-ar plînge
cîți oameni m-ar plînge cu adevărat nu oamenii care se bat cu pumnul în piept
la colț de stradă și spun că m-au cunoscut și-aveam tot viitorul înainte\"

ai dreptate asta nu e filosofie. e mai degraba tataia & mamaia style.

astazi am recitit Lapuseanu domnule Dodoc
si sincer nu fac nici o aluzie la capul lui Motoc

mie mi-a placut celule de timp, e asa, cum sa zic, o chestie vizuala exprimata prin niste chestii microscopice :)
si finalul

poeziile tale au imagini reusite insa nu reusesti sa te folosesti de ele pana la capat. la un moment dat o cam iei pe aratura. de exemplu aici: \"are doar una, e oferita oricui\" ( e balast, e o precizare inutila ). POC-ul fa-l mai bine sa se inteleaga si nu-l scrie.

eu as mai taia din poem, motiv insa care nu ma impiedica sa-l instelez, pentru ca-n proportie de 95% imi place.

cu alte cuvinte, as renunta la strofa numarul 4. efectiv strica finalul. nu sunt multe poemele care-mi plac in structura asta: care au ca vers final adica, insusi titlul. pur si simplu asa e superb.

comparatia cu linistea si osul de caine mi-a placut foarte mult, denota o stare de zbatere si o cautare indelungata, instinctuala fiecarui om, asa cum si cainelui ii sta in instinct obiceiul acela. apoi, continuarea mi se pare nespus de fericita, si anume ideea cu secretele. (indraznesc sa spun, cu ocazia asta, ca da, dorintele ascunse de cele mai multe ori se indeplinesc :) ).
imi place adica incapsularea nevoii de liniste intr-un obicei al copilariei.
apoi libertatea ca un pumn, indraznesc sa spun ca empatizez teribil de tare cu acest sentiment.

Bun textul tau.Am avut insa senzatia ca ai lungit-o putin.
Finalul placut, in cuvinte simple, de unde cred ca ai putea scoate \"învins să tac\" - pentru ca zic eu se subintelege.Ar mai trebuie lucrat acolo - parerea mea.

Ceea ce mi se pare cam fara loc este:

\"deci inima-mi fiind bolnavă\"

\"turnat-am și puțin absint\" - versul asta eu zic ca rupe ritmul si scade din fluiditatea textului.In special \"turnat-am si putin\".

In rest, acelasi surprinzator Virgil.

clau:)

Prima oara m-a speriat culoarea.Sunt si somnoros si mi-a sarit in ochi, asta cam asa e :)
Vreau sa-ti spun ca am citit si alte texte de-ale tale insa aici simt o altfel de degajare, parca ai fi tu cu adevarat.
Nimic nu e mai frumos ca un text ce te face sa simti ca ai atins macar o margine de suflet a autorului.
Remarcam intr-un comentariu acum cateva ore faptul ca se tot vorbeste excesiv in textele de pe site, despre poeti muze si ingeri; insa aici este altceva.Ai pus totul intr-o lumina spontana si-ai valorificat esenta eului poetic printr-un lirism conturat de-un simbolism ce nu se vrea al esteticului, ci al proportionalitatii dintre inceput/final;
pentru ca albastrul, ca si verdele, simbolizeaza viata, ceea ce e in jurul tau, iar la inceput vorbesti de \"voi\" - tot un fel de \"albastru\" daca vrei.
As avea un singur sfat sa iti dau.Ai grija la folosirea \"cuvintelor\".Atat de multi autori introduc ideea de \"cuvant\" incat risti ca cititorul sa poata intui cursul textului ori el ar trebui sa fie surprins.
( \"iar și iar cuvintele\" - de versul asta vorbesc )

In final ce sa-ti zic...
Sunt cu ochii pe tine:))))

clau:)

de ce \"despre poezie\" ? de ce \"despre poezie\" intr-o \"poezie\" ? de ce nu ti-a putut vorbi despre cu totul altceva ? o statistica foarte bine elaborata indica faptul ca poetii/poetele care \"simt\" nevoia sa foloseasca cuvinte ca \"poezie\" sau \"versuri\" sau \"rima\" in sensul lor de sine statatoare sufera de manierism si grafomanie.

singura imagine cu adevarat buna este \"ma inviti la o plimbare pe semne\".
in rest poezia e siropoasa tare. e mai degraba o declaratie sau o fila de jurnal.

Felicitari, salutari si multa bafta, mare degustator de vinuri. Voi semnala acest anunt asa cum se cuvine :)

chiar e unul foarte reusit sa stii. mi-a lasat in minte o amprenta foarte pregnanta. si chiar esti foarte transparenta si concisa aici si iti sta foarte bine asa. poemul tau seamana cu un zmeu foarte usor care atrage privirile trecatorilor. iar ei nu vad doar bucataria dintre coapse sa stii :))

uite incearca sa dezvolti un pic ideea de inramat. prea te-ai dus cu sorcova mai incolo. puteai sa mai zici ceva despre secundele_astea_tablou. ca ori nu erau semnate, ori au cazut din cui, ori despre maniera in care erau pictate :)
le-ai facut tablou apoi asternut, nu-i bine, te pierzi in idei si scade forta textului. puteai sa zici si chestia cu asternutul dar un pic mai incolo, nu trebuie nici prea greu sa treci de la o idee la alta, dar nici prea usor. chiar mi-a placut ideea de a le inrama.

poezia ta are un soi de eleganta ce se face remarcata prin lejeritatea cu care reusesti sa te focusezi pe niste imagini aparent simple si pe care ulterior le imbini intr-un stil foarte frumos. la o citire superficiala poti ramane pe alocuri nu cu o impresie foarte grozava, intrucat nu esti un autor care "se grabeste" in scris sa astearna metafore si imagini nonconformiste pe mm patrat. pare mai degraba ca astepti cu mult calm si tenacitate (sunt sigur, fara sa planuiesti asta riguros) momentele in care pur si simplu scoti in evidenta cate ceva frumos si natural. nu stiu de ce, dar strofa a treia imi place foarte mult. citind-o, ma simt de parca stau tolanit pe canapea la o sedinta de psihanaliza si toate petalele interioare ale memoriei se deschid, una dupa cealalta.

mi-a facut placere sa te recitesc, sper ca nu ai abandonat scrisul. iar daca l-ai abandonat, sper sa fie temporar.

eu as face asa:

Eram
ca doi străini care se văd pentru prima oară
intuindu-si trecutul.
Împreună nu mai aveam decât un pat,
în care ne culcam amintirile,
veghind cu schimbul la căpătâiul lui.

adica, dupa mine, n-are sens sa schimbi timpul in ultima strofa. e genul de poezie in care nu merge sa faci asta la final.

in ceea ce priveste poezia, ma ateptam la un alt final. primele doua strofe imi plac, sunt sincere si foarte naturale, par scrise cu usurinta, in sensul ca par a izvora suta la suta din eter. ultima nu ca nu-mi place, dar se termina cu o imagine pe care am mai intalnit-o in poezia contemporana, luata si reluata de scriitori. pun pariu ca dupa un an doi daca ar fi sa o rescrii, i-ai trage un final foarte frumos, pentru ca e loc.

ca tom sawyer e un book for kids. but if you insist se poate considera ca si tu scrii pentru copii, poezie.