Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Lumina ta

1 min lectură·
Mediu
În mine lumina a lăsat chipul tău
un portret o gravură pe brațe
pe deschiderea pieptului
ești de la început în sângele meu
îmi deschizi diminețile de sub pleoape
mă inviți la o plimbare pe semne
tu știi că nimic nu e întâmplător
astăzi a plouat printre raze
dumnezeu mi-a vorbit despre poezie
despre apropiata venire
m-a îndemnat să iubesc primăvara
îmi strâng brațele pe lângă trup
așa mă simt cu tine
pot să fiu în orice parte oriunde
cuvintele mă întrupează
să-mi spui doar numele
e suficient să mă pot naște lângă tine
să te cuprind
să te sărut cu gândul la început
în fiecare loc să-ți mărturisesc
sunt pe buzele tale
nimeni nu se naște fără iubire
0154.266
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
119
Citire
1 min
Versuri
22
Actualizat

Cum sa citezi

marius nițov. “Lumina ta.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/marius-nitov/poezie/1767480/lumina-ta

Comentarii (15)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@claudiu-tosaCTClaudiu Tosa
de ce \"despre poezie\" ? de ce \"despre poezie\" intr-o \"poezie\" ? de ce nu ti-a putut vorbi despre cu totul altceva ? o statistica foarte bine elaborata indica faptul ca poetii/poetele care \"simt\" nevoia sa foloseasca cuvinte ca \"poezie\" sau \"versuri\" sau \"rima\" in sensul lor de sine statatoare sufera de manierism si grafomanie.

singura imagine cu adevarat buna este \"ma inviti la o plimbare pe semne\".
in rest poezia e siropoasa tare. e mai degraba o declaratie sau o fila de jurnal.
0
@marius-nitovMNmarius nițov
Claudiu, asta vezi tu, e părerea ta, țin cont de ea! E mai mult de atât, Dumnezeu nu face politică, nu vorbește despre fotbal, despre alte banalități...mi-a vorbit despre poezie pentru că așa ajunge el la sufletul meu!
0
@diana-todeaDTDiana Todea
remarc lirismul profund al poemului. fiecare cuvant curge alaturi de sens, si putini sunt oamenii care in ziua de azi inteleg ca este nevoie de lumina in viata lor. si totusi este Poezie, cum remarca Nichita Stanescu, sunt sentimente, viata, emotie, traire. daca as compara poemul de aici cu 70 la suta din poeziile de pe site, as reduce drastic numarul de cuvinte aruncate degeaba, fara nici un sens real. mi-a facut placere. cu drag, Diana.
0
@marius-nitovMNmarius nițov
Diana, mulțumesc pentru apreciere, sunt mulți care scriu cu sufletul și pentru mine agonia e o școală, o deschidere culturală deosebită! Posibilitatea de a dialoga cu oameni plin de har mă împlinește, nimeni nu cred că scrie poezie fără să-l primească în vizită pe Dumnezeu... recunoașterea acestui lucru e o problemîă de orgoliu supradimensionat.
0
@marius-nitovMNmarius nițov
revin... nerecunoașterea acestui dialog e o problemă de orgoliu supradimensionat, de conștiință!
0
@amalia-cretuACAmalia Cretu
poezia, revelație și act prin care cuvântul se metamorfozează căpătând sensuri adesea negândite, ci imaginate sau bănuite doar a fi;

aprecieri,
amalia

0
@marius-nitovMNmarius nițov
Amalia, mulțumesc pentru trecere, poezia mea e o revelație și cred că nu se poate scrie nimic fără inspirație. Am scris în fiecare zi poezie, în ultimele trei luni, de multe ori nefinisată suficient, pentru că așa am simțit să vorbesc cu sufletul. Asta cred că e agonia, un loc al dialogului sufletesc, al revelației prin vers, înainte de a fi o concurență pentru stele sau nivele. Cred că poeții, toți cei ce se recunosc întru cuvânt sunt profeții timpurilor pe care le trăim, prin versurile lor se poate vedea mai departe în timp.
0
@teodor-dumeTDTeodor Dume
esență-profunzime-emoție-trăire, asta remarc în poemul de față

iată esența;
\"pot să fiu în orice parte oriunde
cuvintele mă întrupează
să-mi spui doar numele
e suficient să mă pot naște lângă tine\"

frumos, domnule marius!
de obicei textele d-voastră încântă și bucură sufletele

stimă și considerație,
teodor dume,
0
@marius-nitovMNmarius nițov
Teodor Dume, mulțumesc mult, sunt fericit dacă ating sufletele! La fel găsesc în mai multe poezii, repet agonia e o școală de lumină, dacă sporesc lumina ei am o împlinire.
0
@radun-gaborRGradun gabor
Intr-adevar, remarc textul, in el ai pus mult suflet. Chiar daca unora nu le plac asemenea versuri, ori stilul lor de abordare liric.Tu,ignora, scrie asa cum iti spune sufletul , asa cum simti tu pentru Dumnezeu, asa cum vorbesti cu El.Ce am citit mai sus,m-a dus la ideea ca textul tau este incarcat sentimental, este trait , are sens si culoare artistica aparte si este emotiv ochiului care-l citeste, iese in evidenta...Placut poem..
Cu stima,
Radun.
0
@marius-nitovMNmarius nițov
Radun Gabor, cuvintele tale mă încurajează, eu scriu de aproximativ patru luni poezie din viața mea, așa trăiesc, iubesc, plâng, caut să înțeleg lumea, mă rog și cred că fiecare cuvânt pe care îl spui cu dragoste și credință se împlinește, de aceea pot să vindec, pot să simt primăvara și trecerea ca pe o poezie a lui Dumnezeu. Nu mă compar cu cei au vechime pe agonia, sunt aici poeți consacrați, scriitori consacrați, nu m-am zăpăcit încă... mă cunosc mai bine decât criticii mei.
0
@maria-valcu-0026845MVMaria Vâlcu
Nu s-ar zice ca scrii numai de patru luni... (Mi-am permis sa ma adresez conform \"normelor-nenorme-internet\".)
Cât despre menționarea poeziei, ei bine, se numește \"metatext\", însemnând \"textul care vorbește despre text\"... unii o numesc artă poetică.
Nu spun că ar fi textul de o mare profunzime în acest sens, dar poate fi piatra de a temelia compunerii...
Minunat atunci când reușim să așternem în civnte ceea ce simțim!
0
@marius-nitovMNmarius nițov
re.Maria, scriu de mai mult timp poezie, pe agonia am început de aproximativ patru luni să trimit, m-a îndemnat un prieten. Am fost entuziasmat să intru în legătură cu lumea selectă a poeziei. Pentru mine e o deschidere necesară, am spus și repet, îi apreciez și iubesc pe toți cei care scriu.
0
@tudor-negoescuTNTudor Negoescu
Discursul poemului tău este unul al trăirilor sincere, religioase.
E benefic și înălțător sentimentul de comuniune cu Divinitatea, dar acest fapt nu ne scutește de corvoada de a scrie sau de a încerca să scriem corect gramatical (vezi ``tu ști că nimic nu e întâmplător``).
Altfel, avem doar de pierdut ca autori respectabili.
0
@marius-nitovMNmarius nițov
Tudor Negoescu, mulțumesc pentru trecere și observație. Se întâmplă și la cei mai obișnuiți cu tastatura.
0