Cezar C. Viziniuck

Sunt nebun și văd visele reale Așa am văzut cândva o iubire Am întâlnit-o întâmplător Pe culmile mării Am iubito O iubesc Iluziile erau plăcute Reale Acum realitatea e o Blestemată

Adulterinii [necunoscuta] Cezar C. Viziniuck [necunoscuta] am văzut-o pentru prima oară în seara aceia era oacheșă și plină de viață pe podul Grant am văzut-o îmbrăcată în rochie

Când între ochii noștri e pace Și din priviri putem ca cerul să-l avem Atunci îți voi scrie despre iubirea care tace Și vom putea iubi sublimul în tandem Mă las cuprins de o îndoială a

De ce-mi mai vii acum când neputința mă doboară Și-n ochii mei se-ascunde o-ntreagă mare-n furtună? Când iubirea mi se zbate in sufletu-mi nebună? De ce-mi mai vii, te întreb, prezența ta mă

Mă aplec peste balustradă. Un gând mă-mpinge Să-mi arunc privirea spre fereastra ta deschisă, Să-ți prind albastrul ochilor în palma-ntinsă Spre marea ce doar angelicul tău trup atinge. În

Nu marea Nu cerul Ci ochii tăi sunt reflectați În cer În mare Albastrul ochilor tăi E adevărul adevăratului albastru Dacă tu nu ai fi Marea ar fi cenușie Cerul ar fi cenușiu Iar soarele

Dacă aș fi fost o mare Iar tu o insulă Mi-aș fi înălțat mareea Să-ți sărut gura

Stătea rezemată in coate pe pervazul ferestrei și privea răsăritul. Un răsărit ca oricare altul, dar mereu altfel. Globul acela de lumină ce se ridica din mare precum un felinar din adâncul unei

"Futu-i" Am strigat Și toate păsările cerului Și-au făcut cuib in cuvânt Diminețile se-mprăștie in ceață Precum sămânța aruncată pe fața unei curve Culeasă de la colțul unei stele fără

ACASÃ ÎNTR-O ȚARÃ STRÃINÃ 9 „Ce să fac acum?... Să beau?... Să... mă duc la wc? Sau... să mă ridic? Și dacă o să cad când mă ridic? Am pățit asta și ieri. Ei bine, trebuie sa amân și... Oricum

Al șaptelea val Îmbrățișați, în lumina roșiatică, pe malul mării cei doi își vorbeau, abia auzit despre iubire. Marea durere a omului viu. Briza și zgomotul valurilor le acopereau vocile răgușite

Cerul plânge. Clopotele țipă durerea din noi. Nici să scriu nu pot, nici pe alei pustii să-mi țip plânsul Când în inima mea culcuș și-a făcut doar apusul Unui suflet drag. Râuri să curgă! Moldova

În care rouă a primăverii să ne spălăm aceste degete putrede de bătrânețe? În ce mireasmă de flori să ne scăldăm și să scoatem acest miros de leșie râncedă? De pământ putred de mormânt? Totul de

Inima-i singură până în vârful degetelor În tăcerea ei se-nclină cerul Răbdând fiecare bătaie în ușile lui Când tăcerea strigă: opreste-mă! Nu se mai pot scoate cuvinte pe gură Doar prin ochi

1 X-252 „Căutătorul” își păstra viteza navigând lin, fără turbulențe înspre „X-252”, planeta pe care cu șapte ani în urmă, organizația pierdu trei oameni importanți, unul dintre ei fiind chiar

Acum lumina pâlpâie Și soarele e o rană sângerând Pe cer Razele lui Șiroaie de sânge fierbinte Ce-și caută refugiul în pământ Mă dor cuvintele ce le-aș putea auzi Mi-aș închide urechile și