Lacrimi

Cerul plânge. Clopotele țipă durerea din noi. Nici să scriu nu pot, nici pe alei pustii să-mi țip plânsul Când în inima mea culcuș și-a făcut doar apusul Unui suflet drag. Râuri să curgă! Moldova șiroi! În noi că o hologramă să-i rămână surâsul. Pe cer a mai răsărit o stea cu lumina vâlvoi Ce va lumina lumea până-n ziua de apoi. Să plângă cerul și-n lacrimi să inunde orașul! În doliu să se îmbrace scumpa mea Bucovină Și clopotele lui Ștefan să răsune prin munți, văi Că în noaptea de humă, rece, a inimii bătăi S-au oprit plecând spre ceruri un suflet fără vină. În inimile noastre vei fi precum o violină Un cânt sublim și gingaș, o apa cristalină.