Cezar C. Viziniuck

o luptă în van a durerii profunde - suntem în viață

Căderea lui Adam mă-nfioară, mă face să plâng... Undeva în sufletul meu e suspinul păcatului făcut. Visând în ascuns la mântuirea promisă, Iarăși mă trec fiorii pedepsei eterne. Nici nu pot privi

Mi-e frig, dar starea de grație există în mine, peste tot. 2000, Gura Humorului

Din picuri de lumină; Din clipe sortite nemuririi; Din razele de Lună; Din fărâmi de stele; Din mijlocul durerii; Din porii inimii mele Ai ieșit tu, iubire sfântă Cu gust dulce amărui. Tu ce

Am citi în ochii tăi doar ură și sufletu-mi de durere-i plin, pentru că tu, cea care mai iubit și mi-ai fost iubită, acum m-ai părăsit pentru altul. A te urî nu pot, dar nici a te

Þi-am dat un inel Și am scris în el, Cu lacrimi cernite, Două cuvinte Ce-n ceruri strălucesc: \"Te iubesc!\"

Lacrimile mi s-au uscat, Buzele mi-au rămas încleștate, Ochii ațintiți spre cer, Iar tu ești tot departe.

te-am acoperit cu gânduri și plăcere, ți-am dăruit totul prin iubire, dar tu a-țelege ce-i iubirea n-ai putut. mi-ai lăsat durerea și-ai plecat. Și luna cu bolta-treagă ți-aș fi

lovituri date peste obrazul întors de către necunoscuți în bezna maiestoasă a nopții. mă închin zilei și mă rog intunericului să-mi culeagă această povară grea de pe umeri. e greu

În general nu mă interesează cum arată o fată în exterior, ci ceea ce este în sufletul ei. Pe Andreea am întâlnit-o în timpul șederii mele în Cluj Napoca. Am cunoscutțo la ziua de naștere a

În adâncul sufletului este durerea; în străfundul inimii stă plăcerea; la nivelul minții rămâne fericirea. Durerea e simțită... Plăcerea e iubită... Fericirea e dorită... Gura

Soledad Lizalde intră pe poarta mânăstirii în care crescuse încă de când era un bebeluș. Era o tânără plină de viață. Părul ei blond cădea liber, cao draperi pe spate până la șolduri, iar ochii-i

Să plângă cerul, azi aș vrea, Să plângă cu lacrimile mele La căpătâiul tău, iubita mea Și chipul să ți-l spele. Aș vrea ca ochii mei să-ți vadă Din nou al tău chip venind Pe alee, și la

Dacă am privi în conștiința iubirii am înțelege că doare. Doare atunci când iubești; doare atunci când nu ești iubit; doare atunci când nu regăsești iubire în fantasmele minții, dar mai

Nu știu ce rost mai are a mea viață Și nici ce sens au ale mele cuvinte Cu a lor tâlc ca de gheață Și freamăt lin, cuminte. Ce noimă au ale mele fraze, Scrise curat, prozaic, Precum cuvintele

Când din stele de aur pline Cerul ușor se întunecă, Săgeți Luna-și arncă Peste o lume-n adormire. Eu atunce în nemurire Mă afund ca și o nălucă Și cu, un dor cumplit de ducă, Mă trezesc din

Nu știu de ce, privindu-ți a ochilor lumină Mă cuprinde-un dor și nu înțeleg de ce suspin În sufletul meu. Cuprins fiind de-un puternic chin Îți cecetez privirea pură, gingașă, senină. Ești așa

În viziunea biblicș, omul a devenit muritor atunci când a gustat din pomul Cunoștinței Binelui și Răului. Dar cum a ajuns omul să încalce porunca lui Dumnezeu? În primul rând, putem constata că

Când din Luna de aur plină Curgând se-ndreaptă spre pământ Mângâindu-ne surâzând Raze pline de lumină, Chipul tău de balerină Mi se-arată suspinând Îmbrăcată-n alb veșmânt Strălucind în Lună

\"Cuando me han pregutado la causa de mi amor yo nunca he respondido. Ya conocéis su gran belleza. (Causa de amor, Francisco Brines) În seara aceia de noiembrie vremea era răcoroasă și bătea