Poezie
Deșertăciune
Acrostih
1 min lectură·
Mediu
Căderea lui Adam mă-nfioară, mă face să plâng...
Undeva în sufletul meu e suspinul păcatului făcut.
Visând în ascuns la mântuirea promisă,
Iarăși mă trec fiorii pedepsei eterne.
Nici nu pot privi cerul în măiestria lui
Temându-mă de trăsnetul ce poate porni din mâna celui Sfânt
Enervat de cutezanța mea de a visa la Paradis.
Din toate cuvintele scrise cu lacrimi pe o stâncă,
Inima alese doar cele ce mântuiesc
Nedorind să se aventureze în neantul miilor de cuvinte.
Cuvintele acelea pe care Iisus le-a rostit pe cruce, la Golgota,
Uitând parcă, că noi, cei pentru care a murit, i-am fost ucigașii...
Viața ce cuprinde oameni și idei, ne răpește timpul.
Înainte ca noi să ne dăm seama, vom părăsi lumea...
Totul va lua sfârșit cândva. Totu-i deșertăciune.
Cuvinte din Cuvânt
30 Mai 2005
001.413
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Cezar C. Viziniuck
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 134
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 17
- Actualizat
Cum sa citezi
Cezar C. Viziniuck. “Deșertăciune.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cezar-c-viziniuck/poezie/13919371/desertaciuneComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.