Cezar C. Viziniuck

Poate nu am nimic de spus sau poate am prea multe și timpul e prea scurt, și viața prea nedreaptă... Spinii aceia pe care calc umplându-mi picioarele de înțepături și sânge, sunt

liniștea orașului de gheață a dispărut odată cu zăpada din turla catedralei se-aud clopote ce cheamă orașul dezghețat la viață noi ne târâm spre vară în urma noastră lăsăm o dâră de trecută

ca o pată de cer într-o mare de verde răsai basilică a orientului din pământul sfânt al Bucovinei înălțându-te spre cer în glas de clopot și în cântece de îngeri ești același mister ca

Inima se zbate în clepsidra timpului de durere Își caută orificiu sa iasă Să evadeze din timpul în care s-a oprit Femeia imagine Trup de arabescuri închis în ea Unde îmi scriu numele Și îl

La stelele cerului când eu privesc Și la luna ce de sus luminează Și-ntreaga lume încă mai visează, Pe un șezlog afară, eu lenevesc. Privirea mea pe boltă o zăbovesc În timp ce luna-mi aruncă

am iubit cândva o stea îndepărtată plângând îmi țineam în frâu răbdarea atunci când cu lumina lor zilele mi-o ascundeau ochilor seara o trăiam în fericirea revederii când steaua clipea pe

Reîncep jurnalul. Zi mohorâtă, aproape că plouă, dar e totuși cald. Mă pregătesc să merg la Gura Humorului să mă rup din melancolia matrimonială, dar nu înainte de a-mi ruga soția să nu mă

La Mulți Ani! De ziua ta iubirea mea ți-o-nchin pe o petală de trandafir și viața mea întreagă într-un vas de porțelan. Te iubesc și mereu te voi iubi, copil rebel! Cuvintele toate de

pășești aidoma limbilor de foc ce se revarsă în amurg adulmecând urmele soarelui de pe creștetele munților te scufunzi în lacul de sânge de la orizont te pierzi în adâncul lui lași în urma ta

Ora amiezii. Pe lângă mine trece o bătrână mărunțică, adusă puțintel de spate, într-o cațaveică gălbie, cu-n tulpan negru pe cap. Ce-o fi căutând pe plajă? mă întreb. Probabil că trece de la Vama la

pe măsură ce înaintez în realitatea sumbră totul îmi pare un vis. oameni grăbiți spre idealuri nesesizând existența. totul e dorință. dorința de a fi sau a nu fi ceea ce ești.

Aici fost-a munte în verde-mbrăcat De codrii lui Brad-Împărat Și-un râu ce-și tăia către mare cărare, Lucind ca un vechi diamant. Lui, pacea de veacuri sub cerul înalt, I-a fost tulburată de-o

cu păru-i de ciocolată și ochii de cărbune stă tristă în gondola visurilor ei unde gondolierul tânăr cântă-o canțonetă visând în taină la frumoasa venețiană pe cer răsare luna cu chipu-i

A nu vreau Cuvânt indecis Inert uneori În minte închis A vrea nu vreau O vrere Ce cere Dorințe Putințe Uitare Pe care Călare în moarte Nu poate Departe să ajungă Iubirea preumblă Prin

în lumina beculețelor din brad scriu o poezie sunt versuri pentru moșu sau pentru iisus (dumnezeu știe) cer să să nu mi se desprindă carnea de pe oase dar cerul acesta înourat îmi oprește

Cuvântul de departe, din dulcea Bucovină ce-l țin acum în mână și-l citesc cu lacrimi, m-a străpuns în inimă precum un pumnal. E greu să înțelegem când nu suntem departe de casă, de

sunt obosit mă doare-un dor ce nu-l pot înțelege și chiar de încă nimic nu s-a sfârșit în mine-ncepe o nouă lume - o nouă lege cuvintele le simt se sting ușor în mintea-mi obosită ruptă

Printre atătea porniri de ură, mă chinui să înțeleg iubirea. Trăiesc în agonie și visez la tine, visez la iubire. 1997