poemul care s-a îndrăgostit de greșeală

Descrii în mod virulent o iubire pervertită, în care a pătruns ura, deformată de minciună, care “pare o infracțiune”, care a încălcat legile nescrise ale dragostei, care s-a prefăcut în “scrum”, şi care dacă la început părea o “poezie” sublimă, acum a devenit “o gaură neagră” ce-ți absoarbe “mințile, liniştea” şi armoniile.

poezia ta „poemul care s-a îndrăgostit de greșeală” are curajul pe care mulți poeți îl pierd când se apucă de înfrumusețat durerea. Tu nu o înfrumusețezi, tu o spui cum e: cu gust de scrum, cu sarcasm, cu luciditate. Ai o voce autentică, recunoscută din primul vers, și știi să amesteci vulgarul și tandrețea într-un echilibru perfect de adevăr. Forța ta stă în vulnerabilitatea asumată: vorbești despre iubire fără poezie falsă, ci cu realism poetic. Metaforele tale din acest poem „dragostea e un joint trecut din mână-n mână”, „nu mai pup icoane, pup asfaltul” parcă au viață, au carne și ritm. Ele nu doar descriu, ci trăiesc.
Ceea ce te definește în acest poem e autenticitatea modernă: scrii dintr-un prezent urban, dar cu o sensibilitate veche, aproape blagiană în durerea ei. Poemul tău are ceea ce contează cel mai mult: adică adevăr, umor amar și o inimă care încă bate, chiar dacă sângerează. Felicitări! Las o frunză roșie pentru un poem care respiră adevăr, frumos prin sinceritate, nu prin perfecțiune.

Vă multumesc amândurora.
Într-adevăr am încercat să fiu eu și să încerc să spun prin poezie ceea ce simt nu ceea ce ar fi trebuit sau ceea ce ar fi frumos să simt.