Cătălin Al DOAMNEI

ai găsit scrisorile expediate la lumina persienelor de pe chicerea nu voiai să le pierzi le-ai păstrat inclusiv timbrul cu parmenide ființa este și nu poate decât să fie to eon estin

deveniserăm o iubire mitică cât mă iubeai cât ne iubeam cu atât mai mult cu cât coboram în timpul primordial până în secolul al șaisprezecelea dinspre

voind să nu ne pierdem începusem să mergem pe urme de sanie am vrut să te adun să te culeg să te smulg din pelin ca pentru îmbrățișare bruiajele speciei dădeau numai fakenews dacă

trebuia să închei pacea ierusalimului mi se arătase isaia și mă urmai tainic în păduri de foioase cu pecetea lui solomon trebuia să vii șchiopătând din amurgul unei civilizații știai

părea că nu mai există timp și nu va mai fi niciun anotimp ce este această vorbire în somn a îngerului fără noi mă întorsesem cu soljenițîn în gulag acolo mă așteptai tu pe mine

era timpul să devii femeie adevărată și i-am cerut daimonului să-ți arate spiritul lucrurilor &drumul până la capăt din lumea mea numai știri proaste aceleași de la exilul sfântului

era amiază și daimonul văzându-ți lacrima pe cerul de vară se întunecase pe lume rămăsesem numai noi tu într-o parte a lumii boreale eu venind din astralis îți plăcea să facem

credeam că n-ai să mai vii de prea multă așteptare sufletul începuse să moară nu știam ce se întâmplă în urma mea nu știai ce se petrece în lumea ta abstractă atât de vie

mă întorsesem în satul descompus în felii ale binelui și ale imaginarului aproape nu mai pășea nimeni pe ulița aceea care să vorbească despre mituri

în așteptarea ta viața mea devenise foarte tragică prin spitale cu muribunzi mă împrietenisem cu hieronymus bosch uneori veneai să mă vezi

când shakespeare și-a închiriat calul el nu era măscărici transbordat din imperiul roman de apus țăranii se aburcaseră peste garduri să-l vadă cum trece măreț în colbul șoselelor vorbind

ne iubeam metafizic și satul aramaic în care ne stabilisem de mai mult timp ne învățase gesturile și felul de a fi pe dinafară rapoartele nato și hamas erau mereu foarte proaste

te chemam pe boruna sarmatică început de vară cu soare rece și nădușeală de plugar întru trăirea și redescoperirea sacrului nu prea mă mai descurcam singur deși până să te

în acea zi am plâns și am stat împietrit m-am întors în mai multe locuri deodată privind în gol livid ca și cum totul dispăruse pentru totdeauna din transhumanism m-am întors să

trăiam în neobișnuit și plecasem în căutarea înțelepciunii printre barbari sicofanții nu dormeau înmulțindu-se ca râia

din ceea ce se întâmpla nu mai înțelegeam nimic mă retrăgeam în mijlocul singurătății în grădina hesperidelor venea daimonul trebuind să dau un înțeles neînțelesului viața mi se

te așteptam nonunde acolo unde numai tu puteai să știi mă căutai nonunde acolo unde numai eu puteam să fiu nu am vrut să mai acceptăm singurătatea care să facă înconjurul pământului

așteptam să mă suni o vreme am locuit într-o mănăstire antumă foarte aproape de wittgenstein te așteptam să vii să

așteptam să mă suni who listen this song în 2025 în virtutea cărui melos din praful și din pulberea istoriei ni se blocase viața credeam că plutești altminteri au

nu mai știam ce se întâmplă în asiria și ce se petrece în ninive pe crengi de măslin și de cedru se așternuse burnița voiam să te grăbești sir james frazer

intrasem în livada cu vise și începusem să contemplu copacii scorburoși visaseși un poem al nopților la zăpodeni sub luna plină a lui euripide mai tăiasem din copacii bătrâni din care

acest poem este o confesiune din ziua în care transmodernismul a mai făcut un pas înainte aproape uitasem ce

ne iubeam în olimp și daimonul se-ndrepta spre pericle cu puțin timp înainte de discursul funebru era de