Poezie
când biblioteca din alexandria a fost incendiată a doua oară
1 min lectură·
Mediu
în acea zi am plâns
și am stat împietrit
m-am întors
în mai multe locuri deodată
privind în gol
livid
ca și cum totul
dispăruse pentru totdeauna
din transhumanism
m-am întors
să văd lucrurile cu ochii lui pindar
la olympia și la delphi
acolo unde mi-ai spus
să te duc numai în brațe
de frică
să nu-ți pierzi coroana
fusese un parcurs inițiatic
la capătul căruia pindar explica
aoristul
și felul de a vedea lucrurile
în contemplare divină
mă întorsesem în lumea umbrelor mergătoare
în biserica în care te asteptam
să rostești clar
și răspicat
sub policandru
crezul
în limba română
cu voce tremurândă
cum va fi fost la întoarcerea
din al doilea război mondial
și sătenii de-atunci
l-au așezat pe beresanu
în dreptul sfintelor icoane
când ai să vii
și ai să mă cauți
prea târziu
voi plecat într-o altă țară
vei fi aflat că toate califatele arabe
&bagdadul &mecca&medina sunt în războaie
vei afla că trecusem pe-acolo
împreună cu torquato taso
recitând ierusalimul eliberat
în dreptul bibliotecii din alexandria
incendiată a doua oară
în acea zi ai plâns
și ai rămas împietrită
00599
0
