Cătălin Al DOAMNEI

toți cei care m-au crezut egalul lor au murit înainte de vreme și n-au mai putut să ajungă la nunta de italieni români care m-au rugat să le fiu naș la fiesta venețiană cu vene violete de

era în timpul primului război mondial avusesem un vis lucian blaga mi-a zis îți voi spune pentru a fi un florar desăvârșit înghite polenul de pe stamine de alun vei fi de neînvins de

și eu am asistat la moartea țării mele eram de față când decebalus per scorilo s-a sinucis a doua oară sub privirile îngrozite din neam în neam ale domnului acad.dinu c. giurăscu și ale

ne pregătim de sfânta măria mică eu nea savin și vărul președintelui cel cu douăzeci și patru de frați dintre care doisprezece au murit înainte de al doilea război mondial pe frate-meu cel

fulgerele privirii tale înflorind albastru o pădure de crini ți le-aș dărui rămâi rămâi cu mine

se clatină frumusețea în alergatul fetei urmărită de tristețea plecării jandarmi fără genți cultivă aflatul în treabă al lumii neputrezite sub cununa zăpezilor în care ne-am iubit cu patimă mă

nu de alzheimer îl acuz pe cioran ci de luciferică ipocrizie n-a fost bolnav cu adevărat se prefăcea numai că uită pentru a ne uita cu adevărat mă cuprind frigurile auzind ecoul vocii lui g.

venise îngerul și eu îl imitam stîngaci să-mi piardă singurătățile celor zece mii de lucruri nu mai înțelegeam de ce a trebuit să câștig toate războaiele poate cu unul mai puțin pe vreme de

ca ultime bastioane ale voinței de a trăi în orașul interzis singurele ascensoare posibile erau cețurile pentru că era ultimul oraș de pe fața pământului din prea multă bunătate artiști de

doar tu nu ai mai venit am citit un poem despre un țăran ucis de o fată antică rustic scris poetesa cu pricina nu fusese niciodată la țară fratele meu mi-a cerut dovezi despre felul

mă prăbușisem într-un somn nedeslușit ca într-un mit nazist în care inocent karl jaspers admira mâinile lui adolf hitler gesticulând imaculat pentru nouă sute nouăzeci și nouă de mii de

intrasem în livada cu vise și începusem să contemplu copacii scorburoși visaseși un poem al nopților la zăpodeni sub luna plină a lui euripide mai tăiasem din copacii bătrâni din care

constelația livezilor de portocal ascunde sâmburele de adevăr și-l picură din respirarea ta umedă ca iasomia crescând din mine întinzându-se peste lumea nelumită eu depun mărturie prin copilăria

eroii de aer ai cotidianului lunatec se-mbrăcau în piei de oaie neagră foarte neagră hăcuindu-mă mușcând din mine acest fapt regenera ființa până la sânge

ca ieri a murit labiș niciun ecou fusesem avertizat că voi muri și eu numai să puteți să vă ridicați de pe covoarele gri am anticipat răspunsul cu o mie și una de întrebări pășesc pe străzile

oameni mai bătrâni sau mai tineri continuă să moară în satul meu fiecare-și așteaptă gongul din ceasul de perete uriaș cât un ochi de lăptucă înghițind timpul și fenomenele rare media de

te iubeam și -ți dăruiam orhidee se schimbau anotimpurile și cântecul subțire al unui zeu adormit ne însoțea tăcerea e adevărat vorbeam rar mai rar și știam că într-o zi ne va fi

poemul este o fotografie în sepia se văd în prim-plan resemnați doi unchi de-ai mei dinspre mamă care au ras de pe fata pământului două orașe dincolo de țiganca cât am mai stat sub nucul cu

mă priveau cu luare-aminte din centrul pământului înspre margini se declanșase vortexul & privirile deveniseră opace repede m-am lămurit să las provocările pe fundul oceanelor șamanii

anul școlar a început mai devreme cu două zile timp insuficient pentru ca elevul meu preferat, mândruț leonardo da vinci să-și termine lecturile enciclopedice devenite tatuaje –ncepute din anul

limba română se învață și prin e-mail zicea ion enache e datoria zeilor să ne corecteze l-am vizitat de curând pe Aton dând tonul unui trib ce mânca iarba fiarelor

mă stabilisem atemporal la marginea lumii te aflai în centrul pământului și te gândeai când ai să vii cum să

încet- încet cuvintele barbare și stările de asediu mă părăsesc doar furia valurilor eveline izbindu-se de țărm potolește spiritul de ivoriu pentru cât timp însă imaginea albă a valului

exact eroi ajunseserăm infractori fără vină înarmați cu săbii și scuturi medievale scanați fără acordul inimilor tăind diamantin viitorul