Cătălin Al DOAMNEI

când n-am mai putut suporta tensiunea astei vieți cu care lupt m-am întors în copilărie eliberându-mă de atracția gravitațională a morții cum trebuie să se fi debarasat renascentiștii

de ce te-oi fi așteptând la capătul tuturor himerelor despre lume și viață pe tine cea care dai viață

locuiesc o patrie mințită și tu ești minune înlăcrimată-ntr-un oraș dement ascultăm cum cresc tăceri verzui și ne uităm să vedem cum toți pleacă am rămas să colecționăm uragane să stăm de vorbă

diminețile erau locvace apoi ne vorbeam din ce în ce mai rar chiar trecuse foarte multă vreme de când cuvintele înghețaseră pe buze începea primăvara și somnul devenise astral cuvintele

fabrica de clei se află –n faliment universal profund afectați muncitorii frecventează asiduu masoneria de rit scoțian a umorului negru nemaiputându-și dezlipi ochii violacei de la sunetul surd

Toate nu sunt decât înscenări acesta este mortul bacovian acesta este mortul comunist și acesta este mortul care n-a murit ci se mai plimbă o vreme prin oasele și gândurile despre fericire

dispăruseră nopțile și realul era jefuit de invazii migratoare poezia salvase lumea clipa de inefabil de însemnele răului și neputinței se întâmplau lucruri stranii despre care nu voiam

toți cei care m-au crezut egalul lor au murit înainte de vreme și n-au mai putut să ajungă la nunta de italieni români care m-au rugat să le fiu naș la fiesta venețiană cu vene violete de

era în timpul primului război mondial avusesem un vis lucian blaga mi-a zis îți voi spune pentru a fi un florar desăvârșit înghite polenul de pe stamine de alun vei fi de neînvins de

și eu am asistat la moartea țării mele eram de față când decebalus per scorilo s-a sinucis a doua oară sub privirile îngrozite din neam în neam ale domnului acad.dinu c. giurăscu și ale

ne pregătim de sfânta măria mică eu nea savin și vărul președintelui cel cu douăzeci și patru de frați dintre care doisprezece au murit înainte de al doilea război mondial pe frate-meu cel

fulgerele privirii tale înflorind albastru o pădure de crini ți le-aș dărui rămâi rămâi cu mine

se clatină frumusețea în alergatul fetei urmărită de tristețea plecării jandarmi fără genți cultivă aflatul în treabă al lumii neputrezite sub cununa zăpezilor în care ne-am iubit cu patimă mă

nu de alzheimer îl acuz pe cioran ci de luciferică ipocrizie n-a fost bolnav cu adevărat se prefăcea numai că uită pentru a ne uita cu adevărat mă cuprind frigurile auzind ecoul vocii lui g.

venise îngerul și eu îl imitam stîngaci să-mi piardă singurătățile celor zece mii de lucruri nu mai înțelegeam de ce a trebuit să câștig toate războaiele poate cu unul mai puțin pe vreme de

ca ultime bastioane ale voinței de a trăi în orașul interzis singurele ascensoare posibile erau cețurile pentru că era ultimul oraș de pe fața pământului din prea multă bunătate artiști de

doar tu nu ai mai venit am citit un poem despre un țăran ucis de o fată antică rustic scris poetesa cu pricina nu fusese niciodată la țară fratele meu mi-a cerut dovezi despre felul

mă prăbușisem într-un somn nedeslușit ca într-un mit nazist în care inocent karl jaspers admira mâinile lui adolf hitler gesticulând imaculat pentru nouă sute nouăzeci și nouă de mii de

intrasem în livada cu vise și începusem să contemplu copacii scorburoși visaseși un poem al nopților la zăpodeni sub luna plină a lui euripide mai tăiasem din copacii bătrâni din care

constelația livezilor de portocal ascunde sâmburele de adevăr și-l picură din respirarea ta umedă ca iasomia crescând din mine întinzându-se peste lumea nelumită eu depun mărturie prin copilăria

eroii de aer ai cotidianului lunatec se-mbrăcau în piei de oaie neagră foarte neagră hăcuindu-mă mușcând din mine acest fapt regenera ființa până la sânge

ca ieri a murit labiș niciun ecou fusesem avertizat că voi muri și eu numai să puteți să vă ridicați de pe covoarele gri am anticipat răspunsul cu o mie și una de întrebări pășesc pe străzile

oameni mai bătrâni sau mai tineri continuă să moară în satul meu fiecare-și așteaptă gongul din ceasul de perete uriaș cât un ochi de lăptucă înghițind timpul și fenomenele rare media de

te iubeam și -ți dăruiam orhidee se schimbau anotimpurile și cântecul subțire al unui zeu adormit ne însoțea tăcerea e adevărat vorbeam rar mai rar și știam că într-o zi ne va fi