Poezie
siamezi la persepolis
elisabetei
1 min lectură·
Mediu
dispăruseră nopțile
și realul era jefuit de invazii migratoare
poezia salvase lumea
clipa de inefabil
de însemnele răului și neputinței
se întâmplau lucruri stranii
despre care nu voiam să aflu
mă mutasem înspre persepolis
și nu voiam să mă mai cauți
îți plăceau petuniile și florile de myozotis
în lipsa mea le îngrijeai în patrulatere
și te gândeai numai la mine
în ce formă geometrică mă poți cuprinde
plantă agățătoare de care să te cațări
în zig -zag
cu dragostea ta nepieritoare
orizontul se dilata și de teamă
mi te-ai urcat în spate să înveți
melancolia
și toate lucrurile numai de la mine
să cresti
si să rămâi
în era postumană
nu se mai știa ce este omul
bunătatea generozitatea noblețea
mă întorsesem în timpul vechi
și de necuprins al aezilor
pe malurile styxului
îmbrățișați vom face dragoste
printre petunii și flori de myozotis
devenind siamezi
017
0
RR