Călin Sămărghițan

Ieri m-ai mințit!, fulgeră ea din ochi. Da, te-am mințit. Aș fi inventat orice scuză doar pentru a rămâne treaz cu tine. Din acel moment am știut, viața înțepenise, iar ochii ei spuneau deja o cu

Biografii lui se mai întreabă și acum, după atâtea generații, dacă fata din livadă a fost reală sau nu. Și dacă da, cine a fost? Unii sunt de părere că nici măcar el nu ne-ar putea răspunde.

Apoi, într-o seară va spune: uite-mă! Într-alta îmi va așeza palma rece pe frunte și-i voi simți mirosul livezii ca o amintire zemoasă. Degetele ei mă vor țintui. Vreau să te vindec, va spune

Mi-a dăruit-o într-un gest, poate inconștient, de generozitate. Violet, lila și argintiu. Argintul strălucește, violetul te face să vezi unde nu e lumina, lila îndulcește și îmblânzește...

Chip picurat în ființă de carne, trăiește o clipă de lut, agățată de oase ca o formă a lumii. O amintire pierdută îl soarbe, o sete nemângâiată îl doare. Eram belșug întins după ploi, sunt

Rădăcinile din cer ascund în pământ arhaice povești de verdeață. Creștea necontenit oarecând, din punctul cel din mijloc al ființei în toate părțile, până când umbrei i s-a părut că e

Grădină a Ochiului, cu sori în loc de petale, și garduri de stele despărțind veșnicii de veșnicii nepătrunse, neatinse de gând. Căi nemângâiate de pas trecător ascund știința Unului ca

Din ochi îi curgea smoală de i se lipiseră pașii ca o împietrire și ca un urlet fără ecou. Cu degete înfipte în nisipul oazei, un rătăcit al pustiului strigă la apa ascunsă. Și nici umbră

Ochiul soarelui a făcut cataractă, prin zid se aude cum trece un vierme de sticlă. Dezvelirea la față se va face cu surle, vor țiui lung în ureche ori poate se vor colora de-a dreptul

Translație de pe strune prelinse din orizont, arcușul proaspetei veri, cămașa ta albastră - o poveste de gheață - culoarea dimineții împrumutând.

Enkidu știa mai bine. Nu, pământul n-are cum să fie rotund. Pe vremea lui Ptolemeu era plat ca-n palmă, vorba poetului. Apoi, ne-am deșteptat noi și-am zis că-i rotund. Cam ca o minge. Și-am și

Ieri camera era mai mică plămânii nu-i mai ajungeau pentru-un răsuflu, era târziu și era... ziua a câta? cineva ar fi spus că toate sunt bune foarte, însă .......................................

Când ochii ți se destramă în franjuri iar aerul ți-l vinde la metru cub, coastele tale zâmbesc pe dinăuntru durerea ți-o lustruiești ca pe-o grădină, ultimul anotimp ți-l trimiți în

Mirarea frunzelor zâmbește în fereastra toamnei în culorile unei vârste târzii. Oamenii trec și pe umerii lor se așează un praf fin ca o mângâiere ce-i știe pe nume.

Neînduplecat ca zeii deplin liber ticălosul care te face să sângeri nedrept de fiecare dată, măști false în ziua marelui îngheț, orbita cinică a unei suite de Bach. Voi trăi astfel, zile frumoase în