Diminețile orașului

Este ceva în poemul acesta care seamănă poezie în suflete.
Dar vorba lui Felix , lucrurile trebuie accelerate.Nu o tristețe ci însăși Tristețea, care nu rânjește ci numai surâde, etc.

Este ceva în poemul acesta care seamănă poezie în suflete.
Dar vorba lui Felix , lucrurile trebuie accelerate.Nu o tristețe ci însăși Tristețea, care nu rânjește ci numai surâde, etc.

mi-a plăcut îndeosebi strofa 2, ai acolo câteva imagini inedite

reușești să creezi atmosferă, convingi, nu îndepărtezi

salut

Eee, bucuros de oaspeți! ...poate că la mine rânjește, mulțumesc Vasile, să vedem cum e cu acceleratul lui Felix.

Dana, poezia e de fapt doar strofa a doua, dar mi s-a părut prea scurtă, și a trebuit s-o inventez pe prima. Dar pot s-o scot de tot, că nici mie nu-mi place.

text frugal cailean, in care singura idee cu sustinere este tristetea cu picioroange. in rest, o prima strofa banala, mult prea banala pentru pretentiile tale. Sa zicem ca este un experiment. Uh, acuma am citit si comentariile, inventezi? Poezia nu se inventeaza, se simte. Parca ne-am mai intersectat drumurile candva. Salut.

Ai înțeles bine Ionuț, prima e inventată, a doua nu mai. Și mie mi-au plăcut picioroangele. Așa au apărut. Hm, și de când au apărut, o văd mereu. Vezi? cine m-a pus s-o fac să apară? Sa!