Poveste cu un cal

Cred ca Nichita(dac-o fi si STANESCU\") merita ceva mai mult decat \"sa tragi calul de maneca\"; norocul ca prin zona nu era \"nimeni\".

Domnule Mihail, nu ”nimic”, ci ”nimeni”. Sunt convins că Nichita merită mult mai mult decât vom putea noi vreodată. La un loc.

asta e zen. :)

știu.

Acuma hai că am făcut-o lată! Când am deschis azi ultima dată prima pagină,primul text de sus era unul acum dispărut, despre un fel de plagiat... De mult n-am mai postat poezii aici și mi-am zis să aleg una mai scurtuță din cele împrăștiate pe ici pe colo prin computer și am și postat-o pe asta cu despre ce-i, băi, cu voi? Pe urmă am trecut liniștit la lecturarea altor poeme și am dat de acest poem al tău unde de asemenea există trageri de mânecă. Și m-a luat cu friguri! Dacă se va spune că trasul de mânecă l-am preluat de la tine, ce mă fac! Eu zic așa: Nichita să ne judece!

Dle Nicolae, ne-am scris deodată. Și mie mi-a plăcut foarte mult la poezia de dincolo. Aceleași voci, aceeași mânecă. La mine cal, la dumneavoastră copaci. Dar întrebarea cred că aceeași, și Nichita vinovatul.

al atingerilor oarbe...din privire...

ce, caii ăștia se pricep la oameni!?

în stilul lui Nichita. E chiar un text deosebit, o lejeritate în a transmite acel umor simplu și destul de subtil, în sensul că pentru a înțelege trebuie să ai simțul umorului. Ultimul vers are dublu înțeses: se uită nimeni la mine, adică nu se uită, sau eu sînt un nimeni. Interesant.
LIM.

Domnule, calul acesta-i teribil! E de vânzare, că l-aș cam cumpăra, să-l plimb un pic printre oameni, să-l mai tragă și ei de mânecă. Așa poate ne-am da seama cât de suficienți ne suntem. Sau poate nu.
De departe acest text este cea mai șăgalnică amintire a lui Nichita!

cu respect
(și cu zâmbet),
pt.

Mi-a plăcut. Aștept să te ascult și recitând-o. Și da, pare zen. Poate datorită sublimării...

Povestea mea cu un cal v-a plăcut. Știți că asta înseamnă tot, nu?

Ioana vede, ca întotdeauna. Silviu Viorel mă încurajează, s-ar fi putut ca acel cal să mă bage în depresie. Liviu-Ioan dovedește că are acel simț al umorului care ne definește, sau ar trebui să ne definească măcar, ca ființe umane. Petru Teodor, calul nu e de vânzare, e gratis. Și te bizuie. Liviu, scot pălăria. O să mă auzi și citind-o.

Calin,
interesante aceste sarje de cavaleristi ai condeiului (ma refer la tine si la Nicolae. va citesc cu placere si va doresc succes!

cu prietenie,

Pentruț, a fost o frumoasă întâmplare să mă întâlnesc cu dl Nicolae pe același palier. Și, desigur, mă simt foarte încântat și mângâiat în orgoliu cu acele \"șarje de cavalerist\".

Dacă ar fi fost cu adevărat măiastru,
calul i-ar fi spus așa:\"
Iha, Iha, știi ceva Căline?
Hai să paștem amândoi
stelele de pe cer!...\"

Virginia, ăla ar fi fost calul metafizic. Ãsta al meu a fost calul care mă paște.

Călin, cred că Nichita ne-ar fi trimis să paștem cevs mai încolo caii noștri, sau să-i potcovim, că prea îi dor copitele. Glumesc, dar mi-a plăcut textul.

P.s. Am adăugat adresa mea de e-mail la biografie.

George, ne-am fi dus caii de iarbă de căpăstru mai la vale. Mulțumesc.

Am citit prima dată în pauza de masă, între două înghițituri grăbite de cafea și am zâmbit. Îmi zic: \"Bună găselniță!\"
Am citit a doua oară în drum spre casă, după o zi de muncă, și am râs: Îmi zic: \"Chiar are poantă\"!
Am citit a treia oară, seara, înainte de culcare, în liniște, și am plâns: Nu mi-am mai zis nimic. Tristețea \"nimeni\"-ului din ultimul vers era mută.

Cu respect,
Robert

Bogdan, faine citirile tale. Poezia nu are, însă, prea mari pretenții, e chiar una așa de citit la o cafea, sau o poezie desert, deci nu te întrista foarte tare. Calul era chiar vesel. Ne mai citim.