Poezie
Și dacă
1 min lectură·
Mediu
Mă uit la mine, și-mi cresc mâini noi
plămâni de altă culoare,
departeo, dacă va trece vreodată uitarea
vânat adulmecând,
tu vei rămâne trează
în proaspetele ierburi.
Apuci dimineața
și-ți spui: azi va începe o zi
și mâine o alta,
același convoi pleacă din mine la nesfârșit.
Atunci vei năvăli ca toamna-n grădini,
ca tropotul de antilopă
în visul unui ghepard prea flămânzit.
Pradă neprinsă,
abia la sfârșit voi ști
că
după ce mă ucizi
n-am să mai mor niciodată.
0256.092
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Călin Sămărghițan
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 80
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 18
- Actualizat
Cum sa citezi
Călin Sămărghițan. “Și dacă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/calin-samarghitan/poezie/1828191/si-dacaComentarii (25)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Abia la sfarsit poezia a crescut si mi-ai dat posibilitatea sa o adulmec, ca pe o prada
0
Versurile acestea ascund un dor răscolit de așteptare. Și dacă prada va fi prinsă?
\"abia la sfârșit voi ști
că după ce mă ucizi
n-am să mai mor niciodată\".
Maria
\"abia la sfârșit voi ști
că după ce mă ucizi
n-am să mai mor niciodată\".
Maria
0
Mmm, Ion Toma, un poet al sugestiei, când un autor care îmi place, așa cum v-am descoperit acum, îmi spune că nu e poezie, îmi fac serioase probleme. Mie doar primele două versuri îmi sună prea molatic, dar mă mai gândesc. Mă bucur că măcar sfârșitul este. Nu știu ce să vă răspund, dar este cert că ați câștigat în mine un cititor. Mai treceți. Ne mai auzim.
Maria, da, finalul! Dacă o prinzi, n-ai rezolvat nimic, totul e să nu.
Maria, da, finalul! Dacă o prinzi, n-ai rezolvat nimic, totul e să nu.
0
E interesantă rezonanța apropierii din \"departeo\". Sufletul prădalnic ne zgîrie și naște stări flămînde. E de adulmecat poezia aceasta.
0
Călin, mie nu-mi prea sună bine începutul, mai ales \"unghiile așteptării\". Și nici \"că după ce...\" Cred că versurile de mijloc susțin poemul (estetic vorbind)
0
\"Pradă neprinsă!,
abia la sfârșit voi ști
că după ce mă ucizi
n-am să mai mor niciodată. \"
Aici cred ca ma regasesc,dar cateodata un vis trebuie sa ramana asa,fiindca daca isi schimba forma se dezvaluie o forma in care poate nu ne regasim (cel putin asa consider in cazul meu).
Cert este ca nu m-am plictisit citind aceste versuri!

\"Atunci vei năvăli ca toamna-n grădini,
ca tropotul de antilopă
în visul unui ghepard prea flămânzit.\"
Ce poate oare sa viseze un \"ghepard prea flămânzit\"?
De ce și-a ales poetul Călin S. tocmai acest animal de o mare noblețe, de o rară frumusețe, dar pe cale de dispariție?
Fără să vreau, gândul mă poartă spre celebrul roman al lui
Giuseppe Tomaso di Lampedusa și la multiplele-i simboluri, învăluite în aura misterului....
O dragoste stinsă care își trimite razele târzii, precum un frumos și trist apus de toamnă.....

Iarina, ai prins sensul exact al lui \"departeo\". Poezia e de adulmecat, într-adevăr. Nu de citit.
Liviu, da, \"unghiile așteptării\" trebuie schimbate, dar îmi trebuie o ojă bună. La \"că după ce\", exact la tine m-am gândit, știu că nu-ți plac astfel de formule. Dar citită într-un anumit fel, ar merge. Am ales-o, încercând să forțez cititorul să accepte această avalanșă de gând. Are multe variante finalul, cea mai plauzibilă, urmând ideii tale, ar fi \"de mă ucizi\", sau \"că de mă ucizi\"... dar tot nu-mi sună. Mă mai gândesc. Până o și public, mai este.
Liliana, mă bucur că ți-a plăcut și chiar te-ai regăsit. Cred că asta e și satisfacția cea mai mare pentru un autor. Ne mai citim.
Virginia, spui bine. Nu știam că gheparzii sunt pe cale de dispariție. Dar ai mei, cu siguranță da. Extincție absolută și fără urme. Ca acele raze târzii, ca acel apus definitiv. Poezia însă, e foarte optimistă. De ce nu vedeți?
Vă mulțumesc tuturor pentru păreri.

prima strofă și în special primele 2 versuri nu-mi plac, le găsesc mult prea artificiale, prea construite - în special în contextul a ce urmează, pentru că
...celelalte 3 strofe, și strofa 2 cu precădere, au un aer mult mai firesc. nu par așa elaborate și asta e bine. deci mi-a plăcut mult poemul fără strofa 1.
însă, citindu-vă de ceva vreme, îmi pare din ce în ce mai mult un fel de descendență etică & expresivă din poemele cerchiștilor de la sibiu & până la urmă e perfect logic, nu? :)

Mihai (ca să lăsăm amândoi \"domnule\" deoparte), ai întru totul dreptate. Primele două versuri vor dispărea cât de curând. Nu-mi plac nici mie. În legătură cu ceea ce spui în final, mă tem că așa este. Ai sesizat bine că s-a întâmplat ceva. Citesc prea multă poezie contemporană și mi-am pierdut propria expresie și inspirație. De curând, a fost motivul unui adevărat atac de panică, dar mulțumesc prietenilor care m-au susținut și care m-au sprijinit hotărâtor. Și mă sprijină în continuare, știu ei care sunt. Atât pot să spun public, e doar vârful aisbergului, restul e confesiune personală. Se prea poate să fie a treia fază a poeziei mele. Eu sper să fie doar o criză trecătoare, cauzată de incursiunea prin proză. Mă îngrozește, mă uit la mine și văd că-mi cresc mâini noi, plămâni de altă culoare. Nu știu ce va ieși de aici, habar n-am ce va urma.
0
mă uit la mine și văd că-mi cresc mâini noi
plămâni de altă culoare
asta e poezie , Călin :D
plămâni de altă culoare
asta e poezie , Călin :D
0
Mihai, să vedem. Schimbări la un taur? E un fel de mică apocalipsă. Zâmbesc. Alice, poate iese și de-o poezie. Mulțumesc de companie și sprijin.
0
Am schimbat începutul. Îmi place grozav acum. Las aici și cum era varianta primă:
\"Departeo, pe piept mă zgârii
cu unghiile așteptării,
și dacă va trece vreodată uitarea...\"
Volumul e aproape gata și trebuia să mă decid. Mulțumesc.
\"Departeo, pe piept mă zgârii
cu unghiile așteptării,
și dacă va trece vreodată uitarea...\"
Volumul e aproape gata și trebuia să mă decid. Mulțumesc.
0
superinspirată obs. ta, alice :) bravo!
acum e foarte frumos și se leagă bine cu tot.
ar putea fi fără probleme o poezie de blaga (tot taur și el, născut în aceeași zi cu mine hehehe... sau eu cu el :))
felicitări! poate ne spui când apare volumul & de unde se poate cumpăra, dacă se distribuie și la bucurești etc.

\"Mă uit la mine, și-mi cresc mâini noi\"
\"Privește-ți mâinile și bucură-te, căci ele sunt absurde\",
i-ar spune Nichita lui Calin, cu gura lui Ghilgameș, după care, desigur i-ar prezenta turma lui de lei străvezii.
Doamne, ce de tauri, și iată acum și o tăuroaică înfruntând ultimul ghepard.
Frumos vis a mai avut acesta înainte de a muri din dragoste!

după atâtea lucruri spuse aici nu știu cât de mult ar mai conta o părere în plus.
dar îmi place să revin acolo unde m-am simțit bine.
și uite că-mi place și acum.
ce văd aici e poezie. o poezie bine axată pe o idee. un echilibru la linie, perfect. o construcție riguroasă cu un întreg care se reliefează prin rafinament, nu numai stilistic.
da, un text de o sinceritate absolută care justifică aprecierile anticomentatorilor mei
*Mă uit la mine, și-mi cresc mâini noi
plămâni de altă culoare,
departeo, dacă va trece vreodată uitarea
vânat adulmecând,
tu vei rămâne trează
în proaspetele ierburi.*
citit cu plăcere
stimă și considerație,
teodor dume,

Mihai, cred că strofa a treia e cam blagiană.
Virginia mă onorează cu asocierea, și tot de la ea preiau sintagma. Alta. Din nou.
Teodor, noroc că a trecut Alice pe-aici și i-am găsit linia, că începea tare prost poezia. Mulțumesc pentru apreciere.

Chiar daca s-a spus totul despre textul tau. uite! mai vreau sa spun si eu ceva, ca poemul tau place pana la prasele, ca in contextul facerii lui, se da o lupta acerba cu insasi acceptarea viatii, zvacniri si contraste vulcanice pline de lava stilisca, tot rotundul poemului are glas, si, ff.tarie... felicitari!
Cu placerea lecturii,
Radun.
Cu placerea lecturii,
Radun.
0
erata; sa se citeasca ,, vietii\'\'
0
Radun, mulțumesc pentru impresii. Se pare că va fi poezia care va încheia viitorul volum. Îi las \"agățători\" ca să aibă ce să urmeze.
0
Iti doresc mult succes pentru viitorul tau volum de poezii, ma bucura faptul ca se mai poate publica poezie de calitate. SUCCES!
Cu stima
Radun.
Cu stima
Radun.
0
\"tropotul de antilopă\" e, în percepția mea, de o sinestezie desăvârșită.
Apreciez primele două versuri, sincopa pe care o creează, chiar dacă, în virtutea efectului respectiv, par a nu face parte cu tot trupul din construcția și linia poemului.
Felicitari pentru volumul care, inteleg, o sa apara in curand.
Mes amities,

Aurelia, \"sincopa\" de care spui e oarecum căutată. Și nu e decât o vorbă plasată. Deci da. Iar în loc de \"antilopă\" aș fi preferat \"gazelă\", dar s-ar fi pierdut sunetul. Deci iarăși da. Mulțumesc pentru trecere.
0