ion toma ionescu

Consiliul Județean Teleorman, Primăria Municipiului Alexandria și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Teleorman, în parteneriat cu Direcția Județeană pentru

țin în porthart o bucată de asfalt rulată fin covorașul meu fermecat cât un petec de cer senin mi l-a dat zâna o dată cu creta (creta aia superdotată prindea culoare după gând) pe

umbra e dinaintea mea lunecând în nisipul albastru al ierbii om de vânt fără chip crescut din trup efigie din care timpul a nivelat reliefurile filă de carte scrisă de

cu pieptul dezgolit în lumină trec rătăcit printre vorbe netrebuincioase vise smulse din somn precum șerpi despletind șuier de vânt cercul mă strânge înfrânt precum coaja în miez de

în răstimpuri cad păsări una după alta precum casele înmuiate în armătură cum să cadă o pasăre din cer dacă nu s-ar răsturna pământul din când în când ca o

eu nu-mi însemn cuvintele, ci, doar umbra lor, în nisipul plajei pe care scriu scrijelesc literele cu nuielușa de velniș inventată de Saramago sau Joana Carda îl inventase pe Pedro Orce

nici-un protest nu surpă cerul viața se prelinge pe buze ca seva unei căpșuni strivite un tsunami izbind inima verde cuvintele curg sângerii gesturile se descompun în imagini de lumină

Un strat gros de brumă se cerne peste oasele mele de humă… Degete dezghiocate de unghii au scăpat pe jos rărunchii complicatul bazel Sigur aș putea risipi pe planșetă pajisti

Octombrie ca o văduvă tânără descheindu-și cerga de ploi a scăpat din zăgazuri izbindu-mă Cu brațele slabe descărnate de frunze mă încleștez de coama de murg a vântului Cerul s-a

A trecut octombrie peste mine ca o văduvă tânără, înfrigurată descheindu-și cerga de ploi și apele tulburi au scăpat din zăgazuri izbindu-mă Mă încleștez, cu brațele slabe descărnate

noduri sunt cuvintele dezlegate slobozind misterul nepătruns al brizei zvon de imagini derulate și ea strivind cu sânii parbrizul autobuzului îmi vin în minte tot

a soarelui cocoașă se întinde leneșă în afară oștire înfrântă iarba uscată se târăște printre copaci doar o fâșie proaspăt arată vie și murdară flutură ca un steag pe nisipul

cohorte de frunze izbind de la dreapta la stânga în sensul invers acelor de ceasornic precum stergătoarele de parbriz pe retină fragmentând rigoarea fecundă a ploii un bici de foc sparge

S-au bulucit circarii în delir au spoit cerul cu trompete... Noi ne-nbulzeam pe groapă-n cimitir să-l prelungim pe tata între pietre Pe papainoage cocoțat din drum un măscărici cu

Tocmai vibram cucerind învelișul emoției... Dumnezeu e cu mine la geam, El nu gândește, e gândul dezbrăcat în sunetul clipei. E în cuvânt, încordarea de carne a literei din taina lui

Bulgăr de cer Pe roata olarului Viu este duhul Filon nestins Dâră albastră de fum Sub deal de humă Luturi în lut Înmugurind oasele Se scurge umbra Etern potir Fiice și fii din

Precum nisipul in apa mării sparge Umbra in oase

Ca orbul cu pieptul dezgolit în lumină trec rătăcit printre vorbe... Netrebuincioase vise scurse din somn precum șerpi despletind șuier de vânt În lut cercul mă

In delta nopții pescarii deșartă coșuri cu scrumbii Alungită-ntre vise ca o gazelă sub pala de zori îți întinzi pielea-ți trandafirie Mulțimi de femei pe care nu le-am atins mă fulgeră

pletele-i curgeau revarsat între perne și sânii puiandrii de lup cum scânceau flămânzi surde semnale falangele resfirate ca niște petale mângâiau rasuflarea în rugi aud foșnetul de

desferecat pântecele gol al tinerții încins cu litere-n tulpini de păpădie și scrisul viu ca o capcană rostogolindu-se-ntre sâni cu strigătul în lanț sorbind mirat pe buze stropi de apă

Șiruri de oameni, încolonați și singuri, cu fețe pustii... Vine o vreme când gerul ne-acoperă Cu flori de gheață. Privesc în gol și caut pe boltă stele, rar licăr aprins. Ne-au

Umbra se umezește de noi amândoi. Sub măceș glasul șarpelui străpunge clipa. Chipul tău bântuit de înger curge ca mierea în fagure Apoi urmele mută zarea. Pietrele în râu clatină