Porthartul cu dragoste
țin în porthart o bucată de asfalt rulată fin covorașul meu fermecat cât un petec de cer senin mi l-a dat zâna o dată cu creta (creta aia superdotată prindea culoare după gând) pe
IIion toma ionescuSemn de carte
umbra e dinaintea mea lunecând în nisipul albastru al ierbii om de vânt fără chip crescut din trup efigie din care timpul a nivelat reliefurile filă de carte scrisă de
IIion toma ionescuÞapinarii cerului
cu pieptul dezgolit în lumină trec rătăcit printre vorbe netrebuincioase vise smulse din somn precum șerpi despletind șuier de vânt cercul mă strânge înfrânt precum coaja în miez de
IIion toma ionescuBursa locurilor de îngeri
în răstimpuri cad păsări una după alta precum casele înmuiate în armătură cum să cadă o pasăre din cer dacă nu s-ar răsturna pământul din când în când ca o
IIion toma ionescuImblanzitorul de sturzi
eu nu-mi însemn cuvintele, ci, doar umbra lor, în nisipul plajei pe care scriu scrijelesc literele cu nuielușa de velniș inventată de Saramago sau Joana Carda îl inventase pe Pedro Orce
IIion toma ionescuGreenpeace
nici-un protest nu surpă cerul viața se prelinge pe buze ca seva unei căpșuni strivite un tsunami izbind inima verde cuvintele curg sângerii gesturile se descompun în imagini de lumină
IIion toma ionescuAsfalt proaspăt
Un strat gros de brumă se cerne peste oasele mele de humă… Degete dezghiocate de unghii au scăpat pe jos rărunchii complicatul bazel Sigur aș putea risipi pe planșetă pajisti
IIion toma ionescuOctombrie ca o văduvă tânără
Octombrie ca o văduvă tânără descheindu-și cerga de ploi a scăpat din zăgazuri izbindu-mă Cu brațele slabe descărnate de frunze mă încleștez de coama de murg a vântului Cerul s-a
IIion toma ionescuOctombrie ca o văduvă tânără
A trecut octombrie peste mine ca o văduvă tânără, înfrigurată descheindu-și cerga de ploi și apele tulburi au scăpat din zăgazuri izbindu-mă Mă încleștez, cu brațele slabe descărnate
IIion toma ionescuAccident
noduri sunt cuvintele dezlegate slobozind misterul nepătruns al brizei zvon de imagini derulate și ea strivind cu sânii parbrizul autobuzului îmi vin în minte tot
IIion toma ionescuLupta cu umbra
a soarelui cocoașă se întinde leneșă în afară oștire înfrântă iarba uscată se târăște printre copaci doar o fâșie proaspăt arată vie și murdară flutură ca un steag pe nisipul
IIion toma ionescuTimpul vidrei
cohorte de frunze izbind de la dreapta la stânga în sensul invers acelor de ceasornic precum stergătoarele de parbriz pe retină fragmentând rigoarea fecundă a ploii un bici de foc sparge
IIion toma ionescuPoveste cu tata
S-au bulucit circarii în delir au spoit cerul cu trompete... Noi ne-nbulzeam pe groapă-n cimitir să-l prelungim pe tata între pietre Pe papainoage cocoțat din drum un măscărici cu
IIion toma ionescuLed Zeppelin
Tocmai vibram cucerind învelișul emoției... Dumnezeu e cu mine la geam, El nu gândește, e gândul dezbrăcat în sunetul clipei. E în cuvânt, încordarea de carne a literei din taina lui
IIion toma ionescuLUTURI
Bulgăr de cer Pe roata olarului Viu este duhul Filon nestins Dâră albastră de fum Sub deal de humă Luturi în lut Înmugurind oasele Se scurge umbra Etern potir Fiice și fii din
IIion toma ionescuhaiku
Precum nisipul in apa mării sparge Umbra in oase
IIion toma ionescuÞapinarii cerului
Ca orbul cu pieptul dezgolit în lumină trec rătăcit printre vorbe... Netrebuincioase vise scurse din somn precum șerpi despletind șuier de vânt În lut cercul mă
IIion toma ionescuPoem solar
In delta nopții pescarii deșartă coșuri cu scrumbii Alungită-ntre vise ca o gazelă sub pala de zori îți întinzi pielea-ți trandafirie Mulțimi de femei pe care nu le-am atins mă fulgeră
IIion toma ionescuTinerețea ne-a căzut de pe umeri
Ochii pândind la geam în încercănata memorie… Se clatină noaptea ca o leoaică rănită, gura-i de foc scuipă vipere. În spatele draperiilor, răvășiți, ca două corăbii cu catargele
IIion toma ionescuIazul albastru
pletele-i curgeau revarsat între perne și sânii puiandrii de lup cum scânceau flămânzi surde semnale falangele resfirate ca niște petale mângâiau rasuflarea în rugi aud foșnetul de
IIion toma ionescuPântecul gol al tinereții
desferecat pântecele gol al tinerții încins cu litere-n tulpini de păpădie și scrisul viu ca o capcană rostogolindu-se-ntre sâni cu strigătul în lanț sorbind mirat pe buze stropi de apă
IIion toma ionescuIncolonați și singuri
Șiruri de oameni, încolonați și singuri, cu fețe pustii... Vine o vreme când gerul ne-acoperă Cu flori de gheață. Privesc în gol și caut pe boltă stele, rar licăr aprins. Ne-au
IIion toma ionescuFructul oprit
Umbra se umezește de noi amândoi. Sub măceș glasul șarpelui străpunge clipa. Chipul tău bântuit de înger curge ca mierea în fagure Apoi urmele mută zarea. Pietrele în râu clatină
IIion toma ionescuPluta de piatra
In ochiul rănit insula se scufundă în adâncuri învolburate Poate e vina celui lovit sau piatra dinadins incercuită de ape Dacă ai un fiu el va ucide clipă de clipă surpând în
IIion toma ionescu