Hai să ne jucăm "de-a prinselea":
eu o să mă prind de adierea lăsată de trecerea ta,
tu, ai să întorci curioasă privirea cu un zâmbet rostogolit peste ea,
eu o să mă agăț de parfumul emanat de
Visele pot fi alte vieți trăite în deplină sinceritate cu noi înșine și cu cei din jur.
Noi visăm poate și pentru că avem în noi acel combustibil subtil care ne dorește veșnic vii.
Visul apare ca
Alergăm pe fir de iarbă,
ni se-ascund de lume pașii,
tu mi-ai spus prin zâmbet totul
eu, deschid zarea cu cotul...
De-aș putea găsi o oază
cu un cer virgin deasupra-i
te-aș ascunde în petale
și-am
Avem nevoie de cuvinte
suflate-n aur, pe pământ,
avem nevoie de iubirea
rostită-n versuri, prin cuvânt.
De ar fi soarele cel mare
arzând și norii și nisipul
noi tot nu am muri cu totul
de ne-am
O lume nenăscută se-ascunde-n trupuri goale,
o lume ce refuză o naștere din nou,
în pântec ferecată, lovită de instincte,
o lume destrămată zăresc în jurul meu.
La ordine cu haos,
la bine cu
Mi-e dor de câini și de copaci
De cerul înalt și ca o mare
În care norii s-au scăldat
Ca pruncii veseli în căldare.
Mi-e dor de roți mari de tractor
Ce ară sufletul de gânduri
Și-mi lasă fermecat
Ochii mei s-au pironit ca două cuie tari și drepte
în scobitura osului tău blând,
streașină peste doi porumbei albi
ce îngână de dragoste cuvânt după cuvânt...
Gura mea numără fildeșii albi ce
Respirarea Grea veni peste mine:
”De ce ne naștem copii?
De ce nu ne naștem direct oameni mari
să încordăm arcuri,
să privim după hrana noastră dar mai ales a altuia
să ne facem din crengile
Despre mine,
o lumină pâlpâie în vine.
Despre aer,
este ici și pretutindeni,
când mai alb, când fără pată,
când curat, când tras pe roată.
Despre cer,
o, ce pot spune!
Dispre el vin
Îmi aduc aminte, ce tristă rostire,
ce plină de imagini, sentimente,
un univers închis într-un ou.
Uneori îl lovesc cu unghia,
răsună ca un tunet
sau ca un susur de izvor, delicat,
Tu ești lava ce erupe dintr-un vulcan ascuns pe fundul unui lac adânc,
Deși ești atinsă de ape reci, nimic nu te poate răci întru totul,
Șerpuiești luminoasă printre pietre căutând refugiu într-un
I
Risipit sub raza lunii
Peste câmpul înghețat
Anul nou, ca și străbunii
Ne urează-n lung și-n lat
Să ne ascultăm chemarea
De creștini, din tată-n fiu,
Să-ncepem transformarea
Sufletului
Acum am să arunc o rază
Din arborele luminos
Ce-n tine a găsit o oază
Să crească înalt, armonios
Acum am să arunc o rază
Peste lumina din amurg
Și-o s-o prefac în dimineața
Din ale cărei
Eram două pete mari de ochi
pe o veche fotografie,
un curios de viață, un curajos
deși timid, ascuns pe după frunze
noaptea de stele.
Eram un vis cu multe aripi
grăbit să-l duc la
De când mi-ai născut aripi
văd pământul ca un munte fără sfârșit
ca un orfan fără tată, cu plete de sălcii și lacrimi șiroaie
care curg printre riduri de păduri și creste.
Nu mi-am dorit să
Albastrul râului din cer
A picurat prin multe stele
Și praful lui plin de mister
L-am aspirat prin a mea piele.
Atunci în versuri am vorbit
În pilde, maxime de suflet
Și ochii ce s-au
În mână mi-a rămas o geană
Era în zbor, s-a așezat
Un cer senin mi-a desenat
În palmă.
A coborât apoi ușor
În podul palmei s-a ascuns
S-a răsucit și-a creionat
Un petec de pământ
De
Venim spre tine curcubeu
Lăsat de domnul Dumnezeu
Și căutăm în suflet pace
Precum și domnul Iisus face.
Dar pacea prin război se duce
Purtat de gânduri la răscruce
Purtat de oameni
Haide să inventăm un timp,
haide să căutăm un ceas între ceasuri
și acel ceas să bată un timp simțit doar de noi,
haide în valea dintre două văi,
haide pe muntele dintre arcade cu dinți,
pe
- Dă-mi mingea! strigă Ghiți la fata ce o zări dincolo de gardul de la marginea terenului.
Fata se făcu că nu aude.
- Fă, nu auzi să îmi dai mingea o dată?! spuse Ghiți înfierbântat de propriul
Auzeam prin firul ierbii
legănate de un vis
pasul tău desculț, agale
coborând din paradis.
Te simțeam în noaptea vieții
ca o stea din răsărit
dezbrăcată de orgolii,
îmbrăcată-n
Ai răspuns printr-o culoare
când de mână te-am ținut
și-ntrebându-mă dar, oare:
Când și cum te-am cunoscut?
Ai răspuns prin roșiatic
focului ce îl simțeam,
cu al tău sărut sălbatic
buza ta
Încep să cred că tot mai multe persoane adoptă poziția gânditorului de la Hamangia: nu știm ce urmează ,
nu știm ce va fi cu noi ca neam,
nu știm ce va fi cu noi ca familie aparținând acestui
De unde vii cu aripile raze de lumină
în asfințit de vremuri,
când îmi atârn pălăria pentru ultima oară în cui,
când mă asez pe patul de paie și privesc prin icoana ferestrei
la tine?
Ești oare
CA