Când visele se împlinesc
și zborul lin se-arată
”- Tu nu uita că te iubesc,
de sus îți spun, îndată”
Nu am să uit de unde vin
nici cine-mi ține pasul,
am să ma-ntorc și eu de-acum
spre cer
Noaptea îngenunchem la o margine de pat
rugându-ne cu tărie aceluia care,
la o margine de univers,
ne poate asculta.
Nu cerem bogăție
nu cerem faimă,
gloria este pentru cei slabi
averea în
Suntem în pragul unei noi lumi. De la individual la colectiv, de la naționalism și patriotism spre globalism, de la intimitate la aglutinare, de la diversificare la uniformizare a valorilor.
Lumea
Doamne, mărit să fie numele Tău !
Nu am cerut să mă nasc în această lume
dar Tu ai hotărât asta pentru mine, să mă nasc și să intru în această lume.
Slăvit fie numele Tău !
Mi-ai dat părinți
Nu pentru argint și aur eu am intrat în lume
Nici să mă-închin la soare, la lună sau eroi
ci un strop de bucurie eu mi-am dorit anume
în prea plinul pahar de ură și noroi.
Ne ascundem după
Am viață de când îmi aduc aminte de mine
doar nopțile sunt furat de vise, din ea,
iubesc prima rază de soare a răsăritului
ard de pasiune uneori ca soarele de vară în miezul zilei
mă scufund
Copil frumos, de ce privești de după gratii viața?
eu știu că nuferii au parte de mocirlă
eu știu, chiar și noaptea lungă de decembrie ascunde în ea comoara unei zile
eu știu că puiul de căprioară
Am venit de la câmpie
Plin de aur și cămile
Îmbrăcat în haine scumpe
Și pe degete rubine
Am venit la tine munte,
Plecăciune fac la poale
Am ajuns, gonit de soartă
La poarta măriei
Nespus de mic sunt înaintea nemuririi
și nu voiesc să cresc fără iubire în suflet
Nespus de mult aș tot cânta privind la ceruri
lăsându-mă inspirat de vastul lor contur
Nespus de viu încep
Casă albă, casă de dor
Cu flori multe în pridvor
Ascunsă după o colină
În vale curge apă lină
Casă cu temelia-n piatră
Cu garduri tari și poarta lată
Cu o grădină îngrijită
În vatră cu
Nu aș mai gândi în rime
Viața de acum încolo,
Primăvară, stai în casă
Locul tău de-acum e-acolo.
Versul meu încet coboară
Se ascunde în suspine
Primăvară, stai ascunsă
Ochiului de dor de
Haideți să nu mai bocim lumea
căci poate am uitat- și noi suntem parte a ei, parte a acestui întreg
divizat azi de un șarpe viclean cu o falsă coroană
pe propriul cap.
Hai să bem fiecare
Erai fecioara înverzită
ce ritmul dansului știai
de vânt tu erai învățată
de soare erai alintată
nimic nu te putea atinge
nimic nu te putea învinge
căldura îți umplea nervura
cu energia de
Se arată dimineața într-un cioc de vrăbiuță
ce mă trezeşte cu al lui viu grai
...nu le zăresc,
copacul încărcat de petale ruginii le ascund
...sunt multe în cor cântând la slujba de
E vremea, mamă, ca să bat din aripi
ce-au izvorât încet, din suferință
să-ascult de acuma vântul care îmi este tată,
să umblu fără urme în marele văzduh.
De acuma știu că orișice-adiere
oricât
I
O frunză palidă alunecă șerpuit printre pietrele înălțate ca mici iceberguri din râu.
Cândva era un deget de copac
acum își caută loc de veci dar nu mai are nici o voință,
mai bine zis i se
Avem nevoie de timp pentru a crește și a descoperi că suntem tot mai mici,
avem nevoie de iubire pentru a înțelege că a dărui este mai înainte de a primi - o lege nescrisă,
avem nevoie de lumină
Genele risipite în vise uitate se deschid spre albul vieții
Aici este adevărata viață
aici ursoaica își apără puii abia ieșiti de la iernat
aici cerboaica sărută pământul cu plecăciuni
Iarna mi-a lăsat o amprentă zgomotoasă , lătrătoare după o răceală firească, de sezon. Tusea, deși rară, este un motto al vremelniciei mele pe acest pământ. Și este vorba și de tine. Nu scapă nimeni
De unde să încep o poveste care nu are început?
O poveste născută poate o dată cu prima suflare de viață în plămânii stângaci,
cu milioane de culori ninse pe retina fragedă,
cu laptele cald
Ce aș mai putea să zic
când cuvintele s-au topit în vibrații,
ce aș mai putea să aud
când bateri de aripi de îngeri nu încetează cântând simfonia îmbrățișării nostre,
ce aș mai putea să
M-am rugat să mi se deschidă ora
în secundele aurite de viață,
nu stăteau minutele
îmi intrau ca o suliță-n față,
trebuia să jertfesc ce am mai scump
la intrare
doar așa poarta spre
Ascultă-mă când nu-ți vorbesc,
privește-mă când nu știu de ochii tăi,
acoperă-mi spatele dezvelit în noaptea adâncă
și doar atunci vei ști cine sunt
și doar atunci vei ști cine ești.
Doar
Mă încearcă un sentiment de alb
da, ați auzit bine, e acel sentiment
al ochilor miresei în fața iubitului ei, la altar
se poate gândi ea la altceva atunci?
doar rochia albă îi acoperă
CA