Poezie
Decăderea
2 min lectură·
Mediu
Erai fecioara înverzită
ce ritmul dansului știai
de vânt tu erai învățată
de soare erai alintată
nimic nu te putea atinge
nimic nu te putea învinge
căldura îți umplea nervura
cu energia de dincolo de nori
iar noaptea la răcoarea lunii
te înveleai în briza mării
de dincolo de zări
când ziua se făcea ca noaptea
te-mpodobeai în strălucire
furai privirea tuturor
nici stelele nu-ți puteau spune
că ele sunt cele mai cele
nici stelele nu te-ntreceau
în frumusetea ta aparte
erai o frunză , o regină
fără egal
dar iată, mândria
că ești fără de seamăn pe această lume
a venit înaintea căderii
a decăderii
și ai început dintr-o dată
fără să înțelegi motivul
să ruginești.. să te usuci
și riduri multe-ți apărură
și tristă inimă-ai avut
odată cu lăsarea brumei
un țipăt ca de lebădă ai scos
piciorul altădată cel mai suplu
cu care te-agățai de viață
chiar el s-a desprins de creanga dătătoare de suflu
și ai alunecat spre-apus
o, prea iubită frunză
ca o bărcuță fără vâsle
ca un căpitan fără busolă
ca un bucătar fără cuțit
ca o tristă despărțire
și ai murit... iubită frunză
căci te-ai mândrit cândva
da, te-ai mândrit
iubește-te pe tine îți spun
dar mai presus de tot
iubește pe cel ce te-a făcut pe tine, frunză.
2 ian 2020
001150
0