Poezie
Adolescenta
Omnia vincit amor
2 min lectură·
Mediu
Tu ești lava ce erupe dintr-un vulcan ascuns pe fundul unui lac adânc,
Deși ești atinsă de ape reci, nimic nu te poate răci întru totul,
Șerpuiești luminoasă printre pietre căutând refugiu într-un cuvânt
Rostit azi ca un fulger, de sus, dintre norii cenușii și pustii...
Tu ești ca o zi de vară venită să topească zăpada unei ierni fără de sfârșit,
Ce cauți tu în mijlocul unei glaciațiuni nimeni nu știe, nu înțelege,
Ca un meteor străbați bolta lipsită de soare
Dând căldură, îmi spui că speranța niciodată nu moare.
Aș vrea să te ating dar mâna mea poate vrea să te țină într-o cușcă
Iar sufletul îmi cere să îți las aripile neatinse, nepătate de ego
Și oricum mâna îmi este prea rece...
Ai putea oare să mi-o topești în dragoste?
Sau s-ar pietrifica lava ta în brațele mele?
Tu ești o floare de colț pe ruina unui castel medieval ars de lupte și dureri,
O rază de soare prin fereastra ce duce spre inima muntelui.
Ai putea oare să reînvii cântecul păsărilor uitate de noi?
Sau noi, cenușiii, o să te agățăm într-o colivie până ce îți vei uita și cântecul?
Eu vreau să cred că există viață dincolo de mormânt
Și iubire prin comuniune, prin sfântul cuvânt.
28 ianuarie 2023
001098
0