Bejliu Anne-Marie

Vă mulțumesc frumos, domnule Teodor Dume!

Mulțumesc frumos, Daniela Hendea!

Ansamblul pentru mine aici este stilul de gândire și apreciere superficială, dominantă acum la oameni. Și da, este mai important în gândirea și aprecierea de turmă. Am uitat să fim noi așa cum suntem dincolo de fațada și mimica socială. Ni se distruge personalitatea și acceptă și adăugăm și noi câțiva bolovani ca să îngropăm de tot frumusețea crudă, clară, plină de lumină a ființei.
Greșelile săvârșite de părți se repercutează asupra ansamblului automat, pentru interconectivitatea e mereu vie. Nu te poți detașa decât cu multă voință și forță interioară pornind de la cea a iubirii, la cea vitală (dacă nu cumva sunt una și același lucru) și forța de centrare în sine pentru un segment de autocunoaștere și asta numai pe o fracțiune de timp pentru a te regăsi măcar un pic. În rest, Arca lui Noe e mare și toți se mănâncă între ei cu poftă.
Mulțumesc frumos, Răzvan Rachieriu!

din inima butucului acela cules păstrat în inima cuvântului
povestea a crescut
tot din el zvâcnește odată cu zbaterea clopotelor visul
sub talpa poetului cântă un vers
sub streașina matematicarului dansează ploile
și toate și tot se strâng în palma Lui
ca o chemare perpetuă către bucurie și credință deplină

”dintr-un unghi și-un punct de fugă
clopotele-n sărbătoare
inima în primăvară”

Sărbătoarea de azi să fie cu bucurie și lumină deplină pentru tine, Ioan!

uneori florile de gheață
uită să mai apară
pe fiecare braț al gestului mărunt
o rază de soare
lasă căldura trecutului
apoi a prezentului

oricum florile de gheață
rămân în memoria irișilor flămânzi
de geometriile fără seamăn
născute de ger
părăsite de iarnă
adoptate de priviri
mângâiate în inima iluziei
care uneori devine
realitatea profundă a ființei


”...nu știam
că-n gestul mărunt
un gând cărunt
va înflori înaintea ultimului îngheț”

o singură plimbare a degetului
pe geometria unei flori de gheață
transformă în lacrimă bucuria privirii
și-atunci gândul cărunt își schimbă influorescența
adaugi mult soare în iconomia lui
întinerește mereu cu încă un zâmbet pe chipul timpului

”Iluzia și Imaginarul merg mână-n mână
fiecare clipă petrecută de ei
ține o zi
un an
și-o săptămână”

Imaginarul cântă Iluziei
sau invers
întreabă copilul din mine
apoi lasă bila să se rostogolească
până în palma ta

unu unu unu...

În primul rând spun ceea ce se cuvine:

Mulțumesc din toată inima Domnului Profesor Ioan - Mircea Popovici!

spoi spun ce a spus o prietenă bună scurtă la vorbă care merge mereu pe esență:
”Te-a citit bine.”
Mulțumesc pentru bucurie.

cele cinci frunze
de lângă butuc
colorate-n toamnă
să fie cele cinci uși
ale dulapului
pomenite de tine în scrieri
mai târziu
sau este doar o părere
care-mparte sfere

"verzi și uscate
amestecate-n ulcior
găsite-n izvor"

uneori poemele
își aprind singure
o lumânare

privesc lumânarea
pătrund sau sunt
absorbite
de lumina căldura
și dansul ei

devin ele însele
lumânarea

ard și ard neîncetat
până când cel ce le va da
viață
devin una cu ele
și începe să le creadă
bucuria de a fi

de a fi fost dăruite
ochilor curați
care le trăiesc
le multiplică bucuria
prin ei înșiși
hrănindu-se
cu esența lor
vie

admir îndelung mâna Pictoriței și creația dumneaei

într-o inimă simplă
prinzi infinitul iubirii Lui
neîncercând să-l definești
doar să-l trăiești cu toată ființa ta

"într-o societate falsă
sublimul cântă îngerește"

restul este un decor sumbru
numit viață oferită de oameni
ceea ce dăruie Domnul este miracolul

văd aici iubirea de mamă
dacă nu greșesc
și este iubirea de soră

oricum sper din toată inima
să o găsești
să împlinești gândul tău curat
de a-i ajuta
pe ea și pe pruncuț
și mai sper să o vadă
cei cu inima curată
să o ajute acum când are nevoie

"de când s-au așezat lucrurile în matca lor
ai putut să vezi totul deodată
ai înțeles
cum poate să răsară o stea
în sufletul tainei"

se vede lumina
cum se rostogolește cu bila
răsărit din răsărit pentru răsărit
mai e puțin și nenăscutul apare

când faci dom'le mișcarea aceea?
așteaptă Îngerul cu blană
privește calea pe care pleacă vechiul
că noul va răsări sigur cu bucurie

La mulți ani cu bucurii și împliniri în toate
și toate întru Voia Lui să fie!

"...să acoperim Fericirile
cu fotografii
ca aceasta cu Mărul Prieteniei
de pe policioara din Bibliotecă
într-un joc secund"


privesc mărul îndelung, dincolo de pofta ce-o poftește oricine la asemenea frumusețe, mai ales când pe minunea aceasta o numești "Mărul Prieteniei".


"vezi ce-ți arăt?
uită-te dincolo de imagine
treci punțile lui Laplace
pas cu pas"

e un drum dificil, dar atât de frumos, cel al prieteniei profunde,
pentru că din tot ceea ce scrii aici asta se revarsă: prietenie într-o nebuloasă de trăiri din care mereu răsare soarele, oricâtor încercări am răspunde mai intens sau mai slab, ca ecou individual al inimilor, gândurilor și sufletelor noastre.

"Ponna se uită în ochii mei
aștep(t)ând să fac mutarea"

pe când următoarea mu(t)are? fata ochioasă (Ponna) așteaptă și este foarte serioasă în așteptarea ei.

Sărăcia dansează pe mesele la care

"Lenea, Prostia, Suspiciunea, Duplicitatea
și Viclenia s-au înmulțit cu Violența"

ca o femeie beată
căreia i se alimentează permanent
starea de euforie
cu

"...puhoaie
pline de plastic și de gunoaie"

cu Sărăcia ne mai obișnuim
stimulează pofta de muncă
(cel puțin la unii dintre noi așa este)

numai că munca asta
e ca zbaterea frunzei în vânt
dai din mâini la nesfârșit
rodul se spulberă mereu
nu mai apuci să-ți dărui și să dărui
frumusețe

admir zbaterea asta zilnică
însă oboseala uneori accentuează orbirea
ne reîntoarcem la frumusețe
ca niște catâri ce suntem

apoi întreb și eu alături de tine:

"până când"

așa-i Profesorul

el vrea să dăruiască
și să-i hărnicească pe toți
din echipajele sale
de marinari-matematicari
să-i învețe să facă un Jurnal
cu fotografii de fapte
și de formule matematice


firesc este să curgă totul
nu ca la școală
ci ca în cascada vieții

viața pe pământ
include și bolovanii
așternuți aiurea
nu de natură
ci de bipezi
de la care ia și Profesorul
câte-o lecție de facere de bine

de unde să știe Săracul Mic
că faptele bune
obligă la recunoștință
și la înmulțirea binelui

cine-ar mai uda piramida
și cine-ar mai adăuga
o găleată de nisip
dacă n-ar fi
marinarul Alexis
întors de pe mare?

(dintr-o scrisoare
de la redacția Telegraf)

te plimbi cu răsăritul în palme, în inimă, în gând. desfășori armurile verzi ale inimii, asculți tainele din șoaptele a toate și tot ceea ce ți se deschide în fața ochilor și mai ales, mai ales în propria-ți inimă.
dărui neîncetat uitând de tine, uitând că dincolo de scutul de jucărie al poveștilor pline de învățătură, o basculantă plină de nisip se răstoarnă direct în apă și se întărește într-o formă care e departe de a fi piramidă, scară, bucurie, nemodelată fiind rapid. în ea nu pătrund să răsfire nisipul, mâinile firave de copil.

“câinii latră la lună
luna-și pregătește cărarea
spre maluri

paparudele ude
despletesc plasele pescarilor
amăgesc cântecul marinarilor
cu catarge și pânze albe"
(din "marea piramidă", ymp, 24 iulie 2010)

din scrierea de aici:

"Așa vin toate iubirile, dintr-o plimbare liberă a gândului. Tocmai de aceea,
Voiajul acesta va fi mult mai liber."

cu bucurie îți spun că din ceea ce scrii aici, simt cu adevărat o formă aparte de eliberare a ta, în tot (ce erai, dar cât ești acum, de liber)

"totul este nou
ca-ntr-un ou
primordial
primul cal"

"le găsești și tu
în privirea cavalerului ramurii de cireș"

zâmbetul artistului
privirea limpede
alături de creația sa
este pentru privitorul nepriceput
ca acel punct de fugă în care

"în arta luminii
nimicul redevine mir
mirarea deschide ochiul minții"

ajungi într-o fracțiune de timp
în care devii una cu întregul imaginii
să simți cum calci alături de artist
pe apele limpezi ale trăirilor sale
inima își încetează alergarea
poarta inimii se deschide
și trăiești fără să te mai zbați
încercarea...

"încearcă exercițiul orbului
care vede lumina cu inima
și care merge pe apă"

în clipele acelea într-adevăr
percepi

"energiile pânzelor lui"

cu bucuria copilului aflat
în fața unui nou-vechi "joc"

aș spune
"vino și vezi"
cum un pas smerit
mângâie apele creației
până la bucuria
ochiului trupului
sufletului
spiritului tău

din strofa aceasta
este mai mult decât evident
cui îi este dedicată
această "personală"

"de mâine
visele Doamnei Pachet
se vor muta-n cer

pregătește vaporul cu norul
și ai grijă de norișorii ei"


am făcut noduri marinărești între


"ai grijă de norișorii ei"

cu cele de dinainte

"treci pe la piramidă
și caută urmele tale
intoarce-te de acolo
și pune-n sacul marinarului
cele bune și de folos"


am trecut pe la piramidă
și-am văzut că

"s-au apropiat depărtările de Infinit
până la limita lui condulimazi"

am condus limita azi
și-am găsit
că Piatra Prieteniei
este
precum Planeta Micului Prinț

"am început viața de piatră
tresar cum cresc din mine fire moi de iarbă"

deschiderea din ce în ce mai largă a porții de iarbă produce furtuni interioare uriașe, greu de așternut în litere.

"cuvintele i le-am lăsat lui Dumnezeu
să scrie poeme"

Doamne Doamne scrie oricum prin noi poemele. de-ar fi mai multă apă printre nervurile pietrei... de-ar fi...

Cu bucurie,
Anne Marie

(atunci)

când ajung la Piramidă
înțeleg că dincolo
de nevoile mele și ale oricui
de comunicare
și de orice altceva
totul este o grădină împlinită a fi
și îngrijită
pentru înflorirea inimilor și a gândirii
tinerilor marinari
care au nevoie de îndrumare
cu inima sufletul mintea curate
așa cum le ai tu

"vrei să știi
nu poți ști totul
dar
măcar o parte
merită să vezi
din ceea ce crezi"

am ajuns la Piramidă
și-am văzut
dincolo de cuvinte
pentru că acolo
am găsit un jurnal
cu însemnări pentru echipaje

"despre asta e vorba aici
despre un loc
cu viață
ca o grădină"

Reale gânduri despre propria existență, despre propriile percepții. Majoritatea textelor dumneavoastră, domnule Adrian Iscru, cer multă eliberare de orgolii și alte forme de manifestare a prostiei umane, cer o gândire profundă cititorului. Să fie această lene de a gândi, motivația trimiterii în atelier a multora din textele dumneavoastră?
Găsesc în pagina dumneavoastră, într-adevăr un atelier profund de analiză și autoanaliză interioară și exterioară și interioară-exterioară.
Înțeleg laboratorul alchimic al autorului. Nu înțeleg trimiterea în atelier a creației sale.
Un stil aparte descoperit de mine de curând, cu bucurie.

"...între-timp
dacă vei reuși
să iubești iubirea
ai putea să depășești
starea
de mort în viață"

Un adevăr recunoscut de mulți dintre noi, aici exprimat clar.