dincolo de ce se vede

Ce frumos, să-l lași să recite din cartea cu vise într-o noapte de vară, iar apoi inima să ți fie plină de lumina speranței si bucuriei.

Domn profesor, stiam ca toate zilele se duc intr-un "ieri". Tot asa vazusem odata cum femininul strâmbă din mâini și îi spune un sincer “nu știu”, parcă era in oul de ieri.
Despre insule stiu de la un curs cand nea-ti spus ca sunt legate pe dedesupt.
"insula de maine" exista pentru viata din scrisul "dincolo de ce se vede" unde poemul e inca la dospit.
Cand sunt in mine ma reprezint orizontal. Cand sunt in afara mea ma reprezint vertical. Pe panza ar fi reprezentarea insulei de maine prin scrisul cu rosu.

arșiță mare la piramidă
tocmai de aceea
prietenilor cucilor
(din Constanța)
răcoarea de la umbra nucilor
acolo unde
s-a răsturnat gardul
în curtea copilăriei
și toate semnele
au prins viață

la picioarele mele
o bilă albastră

da-da-da
o bilă albastră
cu 7 ferestre

lângă lumină
roind fluturi albi și verzi
mizează și crezi

și uite așa
las loc întâmplărilor
culoarea zării

dau întrebării
sărbătorilor mele
șansa mirării

mirarea de azi
prin lanul de secară
clipa lui iară

așa mi-e și acum
cu rătăcire și umbre
cărarea lunii

și-n clipa albă
albăstrind dunga zării
semnul mirării

știe și lumea
de Sfântul Pantelimon
să zboare-n balon

și dacă totuși
s-au tulburat unii
ai grijă tu
să faci prunii
să se întindă
până-n pădure

adu-ți aminte vorba lui Andante
din pădurea lui Dante

"pe când e omu-n miezul vieții lui
m-aflam într-o pădure-ntunecată
căci dreata mea cărare mi-o pierdui"

cucii din Constanța
au lăsat la dospit
un prieten
a stat ce a stat
cu luminile stinse
până ce a sunat
clopoțelul
și atunci a lăsat pianul
a lăsat Cartea cu vise
a lăsat șevaletul
și a venit
la cuibul de cuci

uneori poemele
își aprind singure
o lumânare

privesc lumânarea
pătrund sau sunt
absorbite
de lumina căldura
și dansul ei

devin ele însele
lumânarea

ard și ard neîncetat
până când cel ce le va da
viață
devin una cu ele
și începe să le creadă
bucuria de a fi

de a fi fost dăruite
ochilor curați
care le trăiesc
le multiplică bucuria
prin ei înșiși
hrănindu-se
cu esența lor
vie

Pun in relatie: "coboram scara
prin ferestrele deschise"
si
"(Poemul) a venit la fereastră"
cu urmatoarea exclamatie:

Cand este, cand este,
cunoasterea o clipesc,
ma bucur
si zambesc.

M-am vazut si eu stand ca Poemul, ca o samanta in intuneric. Iar Adevarul e ca norul ce trece in noapte.
Cartea de vise si dospirea eului in vis sunt in relatie.
Poemul este ceea ce cauta: “ce vrei să scriu aici”? Scrie cu roșu "dincolo de ce se vede". Gestul scrierii il îmbracă pe Poem. Nu m-ar mira daca prin dialog Poemul se duce in autor, ca atunci cand am spus Doamne si m-am smuls din locul unde eram ducandu-ma in Domnul. A fost atunci zgomotul smulgerii eului inaintea neantului.
“tu zici”, vorba autorului aduce subiectul(Poemul) în propoziție. In “tu zici” e viata.
Poemul e subiect principal. Autorul subiect secundar. Si vine “că este”. Apare Logica: Poemul e autorul.
Pânza de pe șevalet ar fi venirea Poemului in fata cuvantului (imagine alba dreptunghiulara).
Autorul scoate (schimba) eul din gandul alb (suspendat) cu limba. Miscarea ca in un clopot a limbii. Exista un eu in gand si un altul in afara gandului (eul autorului? si al Poemului).

Numai poemul știe ce-i în inima omului, acolo unde a fost « lăsat la dospit »...

Îmi și imaginez doua inimi care nu se cunosc și ale căror poeme se îndrăgostesc... își dau întâlnire pe lună plină și își povestesc visele
« dincolo de ce se vede »... dar să le auzi cum șușotesc despre bătăile inimii sau… hai, vino în inima mea să vezi cât e de cald și bine!... bine, dar apoi vii și tu la mine... cine știe, într-o zi, când seara e mai dulce decât răsăritul, vor locui împreună... două poeme într-o inimă atât de mare, încat cele două nu se vor simți niciodată singure...

Până la urmă, poemul acesta e o părticică din taina inimii unde a fost « lăsat la dospit ».

bat clopotele a sărbătoare
la Frăsinei stau sfinții
la aceeași masă
cu pelerinii


se-ntinde Starea în Acum și-Atunci
cu rădăcini în cer
în mare
pe plajă
acasă și în lunci


gemenele Niciodată și Întotdeauna
împart aceeași lumină
una prin Nicăieri
cealaltă Pretutindeni


înmulțită și îmbunătățită
povestea țărmului
și-a plajei cu suflet
vine cu vaporul
de undeva
cândva


de unde și când
se va vedea
cât de curând


din Umbra Copacului
un semn de lumină
cu glas tremurat
ne privește-n suflet
gestul binecuvântat