Bejliu Anne-Marie

M-am gândit să vorbesc și am tăcut
pentru că simt cu adevărat că sunt
sau...

Par a fi
cel mai mărunt glob de gheață de pe Pământ
în care
se oglindește absurd, an de an,
Crăciunul,
înroșindu-mi obrajii de rușinea
veșnicei trădări a Copilului
care
se naște / renaște în noi, pentru noi,
pentru a muri iar și iar
cu Iubire
de noi

și atunci îmi aduc aminte că...

Răbufnesc uneori,
într-un ac de brad uriaș
rup din mine gâlceava apoi,
cuminte,
mă aștern sub el și-l privesc îndelung
ca pe un acoperământ protector
împotriva tuturor neputințelor
pentru că,
în lumea de acum,
în afară de El,
care mă însoțește mereu
și mă ridică
în căderile mele multiple,
când nimicul atacă întruna,
totul pare a fi
un teatru de război neștiut
simțit acut
în toate bătăile inimii
și în zbaterile minții,
neputincioasa mea minte
plină de cotidian
Și eu mă atac atunci
disperarea mă cuprinde
mă lasă fără strop de putere
la colțul umbrit
de urât
Mă ridic și merg mai departe
întrebându-mă:
multiplicarea neputințelor
cât mai durează, Doamne?

Mulțumesc!

Mulţumesc frumos!

A merge către viaţă Privindu-L amplifică totul, prin credinţa cu care accepţi tot din cele ce vin şi vrei să te adaptezi din mers la acel tot. Primeşti cumva aripi nevăzute, un potenţial pot spune uriaş în raport cu fricile tale care de multe ori te pun în fund pe podea, de a vrea să te ridici, să înaintezi.

Mulţumesc, prietene!

stele curg prin maturitatea
mai departe întoarcerea este simplă
către începuturi
şi dincolo de începuturile
în care curgeam
spre izbânzi neştiute
desenate naiv
colorate cu pumnii tatălui
plini de iubire
şi ai mamei
plini de mângâieri...

Mulţumesc frumos!

din haos am venit
las haosul să strige

încet încet în vale
alunec fără ştire

vieţii dau târcoale
atât cât port menirea
lăsată de la ceruri

în creştet de-ntrebare
răspunsuri ilizibil
mă mângâie prin viaţă

securea adevărul şi taina
sunt ispite

acum în orb văd oarba
cum caută în sine
acel ceva puternic
şi-apoi măreşte pasul

e-atât de bine oare
când scapi din chingi
în trapul
materiei visate?

în suflet totul pare
a fi în liniştire

tăcut îndrept cuvântul
îi netezesc şi şapca

golan prin timp colindă
leagă dezleagă verbe

anin de tâmpla serii
o virgulă şi-mi pare
că e-nghiţită iute
de-un peşte alb

părere

schimb locul cu un şarpe
şi îl întreb uimită:
de ce îţi spune omul
întruna
îndoială?

Am scris un comentariu dar nu mi-a dat voie să-l postez. Îmi pare rău.
Pe scrut: Totul se leagă şi totul leagă. Suntem duali prin concepţie şi supuşi conexiunilor infinite. Crucea omului, crucea supremă, crucile care alcătuiesc lumea umană, stâlpul de care este priponit un cal care paşte eventual, cum paştem noi informaţiile.
Mulţumesc frumos, George Paşa!

Nu vreau să te supăr și eu.Ideea poeziei mi-a plăcut mult.Realizarea este defectuoasă dar nu-i nimic, tocmai mi-am cumpărat o cârjă.Ți-o împrumut! Vezi tu unde e nevoie de ea.A!!! Și rivanolul să nu-l uit...Am glumit.Cu prietenie,Anne-Marie.

Radu, te rog să-mi dai și mie \"rețeta\" datului cu capul de hârtie al durerii.Tare aș vrea să reușesc!Problema este să nu se risipească prea mult și mai ales să nu infestez pe nimeni cu ea.

\"am zis că scap de ea
și-am dat-cu capul de hârtie\"

\"ce de mai durere bântuie prin mine
târându-se scârțâind pe la colțurile ochilor\"-...și Doamne, ce mai scârțâit!Am uneori impresia că zgomotul ăsta o să mă urmărească mereu,zdrobind scheletul sufletului și într-o zi va rămâne doar o mână de praf risipit sub pașii timpului.

Am noroc,la mine în grădină,din stratul de zăpadă ies curioase cupe de ghiocei.Ți dăruiesc cu drag să-ți lumineze gândul.Cu prietenie,Anne-Marie.

Nu strică niciodată o părere exterioară bine argumentată.
Toate cele bune!

Mulțumesc frumos, domnule Mihai Amaradia!
Aștept un cât de mic argument pentru "...pe undeva imi pare ingramadit".

Mulțumiri și prinzătorului stelei aurii și stăpânului lui pentru dar!

Dincolo de toate limitele cotidianului, a nevoilor de multe ori neîmplinite, sufletele știu mereu să zâmbească, să dăruiască, să mulțumească într-un acord cu un cod aparte, altor suflete care le împlinesc nevoile materiale corpurilor în care și-au găsit gazdă.

Și dacă ai spus de Părintele...

Părinte, Părinte, adună-mă în vasul acela sfânt și picură-mă viață în pumnii celor dragi mie, să le privesc de niciunde și mereu, zâmbetele pline de iubire tăcută, dar atât de puternică!

Mulțumesc frumos!

Și din păcate, indiferența e omniprezentă în existența în materie.Nu o pot ignora.

Și aici: Mulțumesc frumos!
Când cineva vorbește despre cuceriri, mă face să râd. Iertare, dar acum, așa reacționez.
Eu vorbesc despre existență. Odată născută am cam pierdut noțiunea de inexistență. Știți și dumneavoastră că instictul primar, din păcate se diluează odată cu evoluția în materie.
Toate cele bune!

Mulțumesc frumos, domnule Dumitru Sava!
Ideea aici de a vorbi, fiecare după percepția sa, despre derivă. În derivă suntem toți. Aparența echilibrului în toate ne este comună.

"dualitatea se manifestată"
Corectez: dualitatea se manifestă

Mulțumesc frumos, domnule George Pașa!

La final sunt două întrebări retorice pe care mi le-am pus citindu-vă scrierea și comentariile așternute în subsolul ei.

Mulțumesc frumos, Ottilia!

Deriva asta a noastră ne caracterizează și nu este numai la nivelul mersului prin materie, sau al neîncrederii, sau al indiferenței, din păcate.
Știu sigur că dualitatea se manifestată la toate nivelele existenței pământene și mă întreb dacă nu cumva deriva asta continuă este o consecință a dualității. Mișcarea a tot și toate în organismul uman pornește de la o celulă care are forma crucii vechi (laminina). Dualitatea se manifestă pe toate direcțiile evoluției umane: materiale, sufletești, spirituale.
De asta mi-am pus acele întrebări de la final. Cam tot ceea ce scriu în ultima vreme sunt încercări sau mai corect spus căutări ale unor răspunsuri, fragmente de răspunsuri la acestea.
Lupt cu manifestările propriei mele îndoieli, e greu, dar continui până dau de un stâlp ilizibil și probabil că în virtutea inerției voi continua mersul înainte, sau în spirală.

Mulțumesc frumos, domnule Răzvan Rachieriu!

Mulțumesc frumos, domnule Teodor Dume!

Am o întrebare. Cum poate deveni ființa neființă, când ființa este în primul rând spirituală, apoi materială? Este greșit să spui că cineva care pleacă la Domnul a trecut în neființă. Acel om a plecat la cele veșnice. Ceva e putred aici. Nu poți spune că ființa trece vremelnic în neființă atâta vreme cât din punct de vedere energetic ea transmite mai departe arcuri, spirale de energie celor rămași în urma lor să-și târâie viața prin fericiri închipuite, necăutând bucuria curată a verbului "a fi" ci, doar a se lovi cât mai mult prin vorbe și alte manifestări toxice. Chiar dacă mentalul nu funcționează la nivel maxim sau mediu o vreme, ființa spirituală își continuă evoluția cât se poate de "în viu". Iar materia... e materie și atât. Un volum cu miez tot materie, animat de ființă. Materia este parte din întreg dar nu ea este Ființa.
"Timpul neviu"... probabil că este acel timp pe care-l pierdem din vedere când purtăm "ochelari de cal" și refuzăm să înțelegem că el, Timpul, este mereu mereu viu.
Tare mult ne mai impunem limite și "cam doare".

Mulțumesc frumos, domnul Răzvan Rachieriu!