Poezie
pasul e doar plutire
2 min lectură·
Mediu
odată-mi era frică de răni
de vorbe grele
acum îmi pare fulg și vorba rea
și piatra
din mâna celor care
prieteni mi se-arată
și mi s-au arătat
e mare bătălia pe locul cel dintâi
care deodată-i ultim
și râsul se aude
din clovnul de cârpe
și dau la o parte primul strat
și altul
te caut printre zdrențe
spirit al meu
tu, Victor,
prin câte hanțe râzi?
prin câte ceruri toate
le prinzi din zbor
și hora
o luăm iar de la capăt
cu câte-un joc haios?
------------
ușor îmi pare pasul de-a te privi
atentă
cu vârf de coif în ceruri
și ochiul spre pământ
cu haina ta de ape
și gheața dintre tălpi
mă mângâi arzi și torci
ca o pisică mare
cu ghem de viață-n verbe
metafore arunci
din palmele de iarbă
și flori de câmp
tu umpli
cu nuanțe de culoare
în viu mă-mpingi adesea
și-n viu rostești tăceri
chiar te iubesc năvalnic
spirit al meu nebun
sau poate neputința
mă face să rostesc
aici cuvântul rău
nebun prea bun, tu, gândul,
iar mi-l întorci din moarte
și viața mă cuprinde
și râd și tac
și râd
să nu mai pleci departe
sau poate tu rămâi
eu nu te văd
și-n toate
văd numai cruci morminte
securi
tăiș adânc
odată-mi era frică de răni
de vorbe grele
și m-ascundeam în mine
zâmbeam spre toate tâmp
naivă-nfricoșată
de toate câte lumea
mi le-arăta în brut
cu rânjet de hienă
acum privesc spre tine
și toate-mi par doar bancuri
și viața-mi pare-n toate
un banc stropit cu fiere
în care toți ne naștem trăim
apoi plecăm
sătui de încercare
de roadele prea sterpe
dar nu e supărare
în toate-i socoteală
și vreau să cred că-n lumea
în care umbra moare
pasul e doar plutire
printr-un cristal de gheață
în care focul verde
arde neîncetat
Anne Marie Bejliu, 30 mai 2018
023.473
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Bejliu Anne-Marie
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 313
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 81
- Actualizat
Cum sa citezi
Bejliu Anne-Marie. “pasul e doar plutire.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/bejliu-anne-marie/poezie/14126553/pasul-e-doar-plutireComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
RRRRrazvan rachieriu✓Din a fi-ul „viu’’ suntem „împinși’’ câteodată în non-timpul neviu care a absorbit hiatusurile și în care ființa se transformă vremelnic în neființă în care își găsește refugiu un „spirit’’ în „zdrențe’’, dezmembrat, dislocat și fragmentat.
0
BAAm o întrebare. Cum poate deveni ființa neființă, când ființa este în primul rând spirituală, apoi materială? Este greșit să spui că cineva care pleacă la Domnul a trecut în neființă. Acel om a plecat la cele veșnice. Ceva e putred aici. Nu poți spune că ființa trece vremelnic în neființă atâta vreme cât din punct de vedere energetic ea transmite mai departe arcuri, spirale de energie celor rămași în urma lor să-și târâie viața prin fericiri închipuite, necăutând bucuria curată a verbului "a fi" ci, doar a se lovi cât mai mult prin vorbe și alte manifestări toxice. Chiar dacă mentalul nu funcționează la nivel maxim sau mediu o vreme, ființa spirituală își continuă evoluția cât se poate de "în viu". Iar materia... e materie și atât. Un volum cu miez tot materie, animat de ființă. Materia este parte din întreg dar nu ea este Ființa.
"Timpul neviu"... probabil că este acel timp pe care-l pierdem din vedere când purtăm "ochelari de cal" și refuzăm să înțelegem că el, Timpul, este mereu mereu viu.
Tare mult ne mai impunem limite și "cam doare".
Mulțumesc frumos, domnul Răzvan Rachieriu!
"Timpul neviu"... probabil că este acel timp pe care-l pierdem din vedere când purtăm "ochelari de cal" și refuzăm să înțelegem că el, Timpul, este mereu mereu viu.
Tare mult ne mai impunem limite și "cam doare".
Mulțumesc frumos, domnul Răzvan Rachieriu!
0