într-un zâmbet

“Iluzia și imaginarul merg mână-n mână”, “iluzia” are “gestul mărunt” al unei falsități travestită într-un “gând cărunt”, ale cărui febrilitate și intensitate încearcă să topească “ultimul îngheț” ce seamănă cu siderarea realității, vieții, iubirii, iar “imaginarul” crește și se amplifică pe tărâmul virtual al poeziilor.
Nu prea se “întâmplă multe și mărunte” în poezie.

uneori florile de gheață
uită să mai apară
pe fiecare braț al gestului mărunt
o rază de soare
lasă căldura trecutului
apoi a prezentului

oricum florile de gheață
rămân în memoria irișilor flămânzi
de geometriile fără seamăn
născute de ger
părăsite de iarnă
adoptate de priviri
mângâiate în inima iluziei
care uneori devine
realitatea profundă a ființei


”...nu știam
că-n gestul mărunt
un gând cărunt
va înflori înaintea ultimului îngheț”

o singură plimbare a degetului
pe geometria unei flori de gheață
transformă în lacrimă bucuria privirii
și-atunci gândul cărunt își schimbă influorescența
adaugi mult soare în iconomia lui
întinerește mereu cu încă un zâmbet pe chipul timpului

”Iluzia și Imaginarul merg mână-n mână
fiecare clipă petrecută de ei
ține o zi
un an
și-o săptămână”

Imaginarul cântă Iluziei
sau invers
întreabă copilul din mine
apoi lasă bila să se rostogolească
până în palma ta

unu unu unu...

Aici am pus așteptările pe interval. La început n-au priceput ele prea bine. Se va vedea mai târziu, când le va veni rândul. Deocamdată exersăm intervalul de la... până la... Prima apariție a acestui interval, într-o pictură.