rodesti pietre

Privindu-te în ''interior'' îți vezi ființa poetică trăind în lăuntru ca într-o altă realitate, privindu-te din ''exterior'', spiritualul se diluează și în schimb se concentrează materia, din ''exterior'' îți vezi corpul cum ia parte la activități, la întâmplări și demersuri.
Mă întreb dacă ''ansamblul'' e mai important decât partea, și dacă ''greșelile'' săvârșite de părți se repercutează asupra ansamblului, influențându-l în mod negativ.

Ansamblul pentru mine aici este stilul de gândire și apreciere superficială, dominantă acum la oameni. Și da, este mai important în gândirea și aprecierea de turmă. Am uitat să fim noi așa cum suntem dincolo de fațada și mimica socială. Ni se distruge personalitatea și acceptă și adăugăm și noi câțiva bolovani ca să îngropăm de tot frumusețea crudă, clară, plină de lumină a ființei.
Greșelile săvârșite de părți se repercutează asupra ansamblului automat, pentru interconectivitatea e mereu vie. Nu te poți detașa decât cu multă voință și forță interioară pornind de la cea a iubirii, la cea vitală (dacă nu cumva sunt una și același lucru) și forța de centrare în sine pentru un segment de autocunoaștere și asta numai pe o fracțiune de timp pentru a te regăsi măcar un pic. În rest, Arca lui Noe e mare și toți se mănâncă între ei cu poftă.
Mulțumesc frumos, Răzvan Rachieriu!