Poezie

răsună aproape șoptit

2 min lectură·24 iulie 2016

Mediu

răsună aproape șoptit toate urmele tale

rămase în viața copilei adolescentei femeii

ești tatăl și prietenul și adolescentul nebun

care fură gândurile gesturile și femeia începe

să lovească pereții cu palmele căuș

să te adune de acolo și de pretutindeni

unde sunetele ecourilor glasului tău încă

scot la iveală gânduri și tremură ca frunza

în noiembrie când și când

nu știu de ce este așa mereu și nu știu de

ce sunt ca o umbră pe obrazul tău care

invariabil nu se înroșește la literele adunate

haotic și aruncate pe bucata de șervețel

de la masa viselor tale

ale mele ale noastre cândva

pe unde umbli și unde te mai răsucești pe

călcâie să pleci spre insula ta acel petec cu

care îți păcălești vârstele durerile singurătățile

te privesc acum calm de departe și când

vei ajunge iar aproape

arunc toate bilele de foc și glazurile romantismului

meu degradat pentru un alt poem al departelui

cândva prea aproape pentru că. punct

prin brazii cuvântului iubire

ceva trosnește ceva cade bufnește

mimezi mimăm tăcerea care

răsună aproape șoptit în toate urmele tale

rămase sau nu în viața femeii

cu ochii din cărbunele care

i-a conturat vag lumina viața urma...

Anne Marie Bejliu, 24 iulie 2016

001.393

Bejliu Anne-Marie. “răsună aproape șoptit.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/bejliu-anne-marie/poezie/14094856/rasuna-aproape-soptit

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.