Aurora Luchian

Prim-Miniști la minut… În Guvern sună sinistru… Leu-i mort, iar Prim-Ministru* Deprimat, nesusținut, S-a retras neabătut! Succesori În ton de ”stabilizare”, De ieri, fără supărare, De

Pleacă anul ca orfanul, Cu poveri, da asumat, Cu legi ce m-au sugrumat, Și s-a dus oftând, sărmanul. ……………………………… Pe măsuța învechită, A lăsat lista cu dări, Lungă, fără lichidări… La

În ușița cerului, Prin răsuflul gerului, Moș Crăciun s-a ofensat Pe vântoasa dinspre sat. Din nimica s-a stârnit, Răscolind necontenit, Toți nămeții de pe deal, Cu un zgomot ireal. -

În seara de Crăciun, de n-ai s-ajungi acasă, Și-ai vitregi copiii, pribeag printre străini; Voi pune un tacâm în plus, în cap de masă, Și-oi aștepta cuminte cu ochii-n lacrimi, plini. De n-ai

Poate Moșul se întoarnă... Bate vântul și răstoarnă Toți nămeții-n lung și-n lat, Și satul mi-a izolat. Gerul și el, cu barosul Crapă pietre urâciosul, Și-i va face chip brumos, Bătrânelului

Peste creștet dalb de munte, Trece iarna peste punte, Și presară pe brăduți, Fulgi, ai cerului ieduți. Îmbrăcați în danteluțe, În belșug de mărgeluțe, Albe, reci, ce strălucesc, În vânt lin,

Ieși copile din culcuș, Hai, nu sta cu nasu-n perne! Ți-e frică de lunecuș? Hai pe deal că iarna cerne! Geme vântul? Eu îl iert! Vină vifor, crivăț, ger, Nici pe unul n-o să-l cert Că n-au

Ninge în Vasluiul meu, Stând de veghe Dumnezeu. Ninge lin, bogat și des, Eu din fulgi, poeme, țes. Ninge în Vaslui cu dor, Dintr-un cer risipitor, Dintr-un cearcăn sur de nor, Ninge calm,

Peste codri rebegiți, De frunzișuri vitregiți, Au venit fulgii îndată, Și au pus haină brodată, Peste arbori, râu, prin sat, Numai dalb au revărsat. Cu un fulg pe moț de fes, Frumușel ca

Străbătând în lung orașul, Duce-n geanta sa poștașul, Teancuri de scrisori, ehei! De la fete, băieței, Unui Moș darnic și bun, Cine-i oare? Moș Crăciun! Moșul le-a primit. Citește. Se

Liniște...că acuș vine Moș pribeag și Sfânt. Da cine? Are daruri, și-n ghetuțe Ne pune cu drag, punguțe. Prin nămeții puși în claie, A răzbit Moș Nicolae, Nins, împins de o vântoasă, Și-a

Tu, române de acasă, Ce-ai rămas în cuibul cald, Știi că dorul mă apasă Și-n mâhniri astăzi, mă scald? Știi că-mi curg lacrimi șiroaie, Pe chip palid de dureri, Și în suflet am puhoaie C-am

Vers și cânt, ceremonie, Îți închin azi, Românie, Din iubire, leagăn sfânt, Că nu-i altul pe pământ! Ici, în poala românească, Vitejia strămoșească, Am deprins-o din străbuni, Patrioți,

Îmi plâng ochii de român, C-am lăsat portul străbun, Pribegind prin țări străine, Da mi-e dor țară, de tine! Îmi plâng dorurile lungi, După ii, poale prelungi, Puse-n zi de

Sărut-mâna, Românie, Sărut-mâna, țara mea! Te slăvesc întru mândrie, Că sclipești precum o stea! Sărut fruntea ta semeață, Cu poveri de prin trecut, Sărut ochii de verdeață, Sărut tot ce

Cu manta din frunze moi, Cu ochii ce plâng rugini, Peste câmp cu mărăcini; Pleacă toamna prin noroi. Pleacă și Brumar, vă spun, Târșâind bocancii grei, Și se duce vrei, nu vrei, Călcând

Am scris până am răcit, Însă am răstălmăcit. Așa mi-a șoptit Anița, Netezindu-și lent, fustița. Să îmi spuneți voi, copii, Cuminței, isteți, zglobii, Dacă am greșit în versuri, Și am dat

Toamna cu priviri de ceață, Peste neguri călăreață, A muiat și-nfrigurat, Codrul meu de lângă sat. Plânge lutul pe cărare, Șopotesc râuri domoale, Codrul ud, desfigurat, Pierde

De l-a prins cu dinții lui, E cu siguranță, cui. Trage-n forță, sigur poate, Nu se lasă pân* nu-l scoate. (eiuc ed eletșelc) Cu o gură de oțel, Prinde cuiul frumușel, Și trage din

Iepurașul, doar el știe Care-i hrana sănătoasă, Și-și pune pe farfurie, Varză dulce și gustoasă. Are supliment, salate Din spanac și conopidă, Ronțăie pe săturate, N-are boli, nici

Pe ogoare sunt tractoare, Trag în miriștea pustie, Brazdă neagră, protectoare, Pătuc, boabei aurie. Zbârnâie motoru-n forță, Răscolind pământul toamnei, Un măceș roșu, o torță, Doldura-i de

Toamna, zână sprintenică, A urcat în trăsurică, Pe saltea din frunze moi, Și a poposit la noi. De tristețe și de spaimă, Un ciulin abia îngaimă Că va fi strivit pe nas, Și a plâns

Frunza-n codru se înmoaie. Ruginie și bălaie, Se desprinde de pe ramuri, Și se zbate pe la geamuri. Aricel, cu patru mere, Bătrânel, da în putere, Trece peste frunze moarte, Și peste alune