Aurora Luchian

Ninge lin, cu bucurie, Peste toamna plumburie, Peste dealul ghemuit, Și pe codrul ruginit. Ninge...ca o vrajă albă, De și-a pus câmpia salbă, Cu sclipici și fulgi pufoși, Dantelați și

Iaca-i nunta lui Cănaf! Invitat e și ANAF, Deghizat în Sfântul Petru, Un ”contor” ca apometru. Vigilent, carnetu-și scoase, Și pe mire îl descoase: - Cât ai dat la fotograf? - Nu mai știu,

Toamna, ca și o zvârlugă, Cum stătea pe-o buturugă, A sărit și a venit, Și-n zvâcniri mi-a izgonit Păsările călătoare, Și-mi știrbi raze din soare. Frumoasă-i ca-n poezie! Rochia-i

Hăt! departe, spre hotare, Strănutând de alergie, Se foiește, n-are stare, Toamna-n rod și pribegie. ”Hapciu!” într-un tir frenetic, Și cu mâna-și ține nasul, Rușinată că nu-i etic, Tot

Vara, întru hărnicie, A copt fructele în poală, Și a fiert cu dibăcie, Bălțile ca într-o oală. Cu surâs de raze iată, A pictat în strat, legume, Ca toamna încovoiată, Să le strângă-n prag de

Murmur, cântec și căldură Într-o vară ce se duce Pe un deal să se usuce, Că a prins-o-n lan, o bură. Un zefir prin pleata-i udă, S-a foit și-n zbenguială O suflă cu chibzuială, Și o zvântă

Buchețel de sânzâiene, Prinse-n părul inelat, Aer de pariziene, Pe la fetele din sat! Sânzâiene gălbioare, Delicate, parfumate, Iată-n zi de sărbătoare, Doar în vers veți fi

Mi-e dor de curtea-n care Zburdam copil, fiind, De zorii cu răcoare, De sălcii mlădiind. Mi-e dor de râul care Îmi clipocea ușor, De-o ”sfântă”-mpiedicare, De-un joc c-un bețișor. Mi-e

Pe sub umbră de pădure, Ursul cu vederi obscure, Șade tolănit că-i mai, Mormăind în al său grai. Aricel în strai țepos, Doarme sub tufișuri, jos. Iepurilă inimos, Fuge-n vale de

Prin parfumuri dulci din mai, Răsfirate până-n zări, Prin zumzet, polenizări, Guști plăcerea ca din Rai. Pune-ți rochie din voal, Că din zâmbet de copil, Împleti Florar, gentil, Soare

Peste aripi de tăceri așternute-n taină, rânduri, Prin miresme, adieri, îmi așez roua din gânduri, Limpede, pură și rece, cu un gust răcoritor, Mă clătesc în infinituri să scriu vers

Ziua s-a lungit și crește În brațe de primăvară, Pe noapte o-nghesuiește, Hai, copile, ieși afară! Codru și-a expus în fală, Arborii cu frunzulițe, Iar sub poală cu migală, Flori, puzderie-n

Într-un coș ornat frumos, Un ou verde, inimos, Zbiară parcă e la bâlci, Doamne, o să facă gâlci!... - Mă, da unde v-ați scăldat? Ou în mov? Un ou fardat? Ha! ha! ha! ce purceluși! Ba purtați

Să ne iertați, dragi migratoare, Că ați venit în țara noastră, Pe-o vreme sură și sihastră; Și ați găsit în cuibușoare, Zăpadă rece, vânt, pustiu, Și-ați plâns...de nu pot să descriu. Să ne