Poezie
Tu, române de acasă
Poezie
1 min lectură·
Mediu
Tu, române de acasă,
Ce-ai rămas în cuibul cald,
Știi că dorul mă apasă
Și-n mâhniri astăzi, mă scald?
Știi că-mi curg lacrimi șiroaie,
Pe chip palid de dureri,
Și în suflet am puhoaie
C-am plecat fără de vreri?
Mi-am lăsat copii în fașă,
Și părinți gârbovi, bătrâni,
Și cum viața-i cârcotașă
Am găsit doar bieții câini...
Și nucul copilăriei,
Da și leagănul în el,
Și-n miezul gospodăriei
Un pluș și un ilicel...
Asta am găsit române,
Întorcându-mă în sat,
Și arome dulci de pâine...
Și-un regret m-a apăsat.
Ce mai am acum în țară?
Țara și românii mei,
Frații ce se distanțară
Ca și planta de hamei...
Nu mă judeca prea aspru
C-am plecat sperând, pribeag...
Mă simt singur ca-ntr-un castru
Departe de-al meu meleag.
Azi, de ziua țării sfinte,
Prin regrete și alean,
Năpădit de simțăminte,
Plâng sub cer european...
Românie, leagăn, casă,
Prin UE, părând orfani,
Stăm cu tine-n gând, la masă,
Și îți spunem: LA MULȚI ANI!
001.390
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Aurora Luchian
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 161
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 36
- Actualizat