Aurora Luchian

Vers și cânt, ceremonie, Îți închin azi, Românie, Din iubire, leagăn sfânt, Că nu-i altul pe pământ! Ici, în poala românească, Vitejia strămoșească, Am deprins-o din străbuni, Patrioți,

Îmi plâng ochii de român, C-am lăsat portul străbun, Pribegind prin țări străine, Da mi-e dor țară, de tine! Îmi plâng dorurile lungi, După ii, poale prelungi, Puse-n zi de

Sărut-mâna, Românie, Sărut-mâna, țara mea! Te slăvesc întru mândrie, Că sclipești precum o stea! Sărut fruntea ta semeață, Cu poveri de prin trecut, Sărut ochii de verdeață, Sărut tot ce

Cu manta din frunze moi, Cu ochii ce plâng rugini, Peste câmp cu mărăcini; Pleacă toamna prin noroi. Pleacă și Brumar, vă spun, Târșâind bocancii grei, Și se duce vrei, nu vrei, Călcând

Am scris până am răcit, Însă am răstălmăcit. Așa mi-a șoptit Anița, Netezindu-și lent, fustița. Să îmi spuneți voi, copii, Cuminței, isteți, zglobii, Dacă am greșit în versuri, Și am dat

Toamna cu priviri de ceață, Peste neguri călăreață, A muiat și-nfrigurat, Codrul meu de lângă sat. Plânge lutul pe cărare, Șopotesc râuri domoale, Codrul ud, desfigurat, Pierde

De l-a prins cu dinții lui, E cu siguranță, cui. Trage-n forță, sigur poate, Nu se lasă pân* nu-l scoate. (eiuc ed eletșelc) Cu o gură de oțel, Prinde cuiul frumușel, Și trage din

Iepurașul, doar el știe Care-i hrana sănătoasă, Și-și pune pe farfurie, Varză dulce și gustoasă. Are supliment, salate Din spanac și conopidă, Ronțăie pe săturate, N-are boli, nici

Pe ogoare sunt tractoare, Trag în miriștea pustie, Brazdă neagră, protectoare, Pătuc, boabei aurie. Zbârnâie motoru-n forță, Răscolind pământul toamnei, Un măceș roșu, o torță, Doldura-i de

Toamna, zână sprintenică, A urcat în trăsurică, Pe saltea din frunze moi, Și a poposit la noi. De tristețe și de spaimă, Un ciulin abia îngaimă Că va fi strivit pe nas, Și a plâns

Frunza-n codru se înmoaie. Ruginie și bălaie, Se desprinde de pe ramuri, Și se zbate pe la geamuri. Aricel, cu patru mere, Bătrânel, da în putere, Trece peste frunze moarte, Și peste alune

Cât vorbi la celular, Toamna-și puse un fular, Și-o vestuță matlasată, În aramă colorată. Suflă-n mâini că Brumărel, Argintat și sprintenel, Cernu brumi exagerate; Mâini de toamnă

Cu brumiță pe fruntiță, Fără ghete și bundiță, Brumărel zburda zglobiu, Prin decorul cenușiu, Urmărit de mama Toamnă, Ce-l alintă și-l îndeamnă: - Du-te și te zbenguiește Și pământul îl

Cu o capă ruginie, Și o rochie brodată, Doar cu frunză arămie; Trece toamna încărcată. Cercetează cu migală, Lanul de porumb și via, Și din joacă, o rafală Îi suflase pălăria. S-a

Cu boticul înnegrit, Și o mină de granit, Prinde viață pe hârtie Și-l ascuți să ”reînvie”. (lunoierc) Face schițe și desene, Cu un vârf înțepător, Îmbrăcat

Ziua-i cât un zgriburici, E brumat și un arici, Iarba-i aspră, și-n ogor Trage brazdă un tractor. (anmaot) Cine îmi aduce ploaia, Bruma, negura în

Mare bucurie, mare, Vine școala, bine-mi pare! În oglindă m-am gătit, Ghiozdanul l-am pregătit. Merg spre calea visului, Spre minunea scrisului, Vreau ca taine să dezleg, Lumea să o

Vine-n susur. O, ce bine! Cine vine? Nu știți oare? Vine școala, apoi cine Îmi zâmbește ca un soare? Sprintenică-i Ilenuța, Într-o uniformă nouă, Azi și-a pregătit gentuța Și penarul,

Toamna-n susur și suspine, Calcă-n maturi, pe ciorchine, Și stârnește pe ogoare, Hărnicie, fremătare. Galben, parcă te-ncălzește, Din pănuși foșnind, zâmbește Fruct cu boabele lucioase, Ce

În tăcerea nopții mele, S-a dus vara prin vâlcele... Părea resemnată, blândă, Da un corb bătrân, la pândă, A văzut-o cum plângea, În rochița subțirea, Uzată și zdrențuită, Umedă, de corp

A râs vara în senin, Soarele ne-a toropit, Da un nor bolfos, aldin, Cerul lent l-a cotropit. Supărat e nu mai zic! Molfăind cenușă sură, Îmi răstoarnă pic cu pic, Ploaie peste praf și

Pe un câmp ce-a fost ca-n Rai, Plângeau flori în mutul grai, Brusturi, știrițe, mohor, Și-un arici c-un puișor. Plângea și-un hârciog pătat, Și bursucu-ngândurat, Cu fălcuțe pân* la brâu, Că

Cu năsucul în batistă, Căci hapciu! făcu spontan, O lăcustă baletistă, A zvâcnit pe un bostan. Tremură și e fierbinte, Are febră, a răcit, Că n-a vrut să ia aminte, Când vara

S-a dus cucul călător. Rândunica ciripește, Patru pui își instruiește Într-un mohorât decor. Am văzut cocori în zări, Se roteau, se ordonau, Pentru drum se antrenau, Și-au plecat în calde