Aurora Luchian

Vară, dacă pleci cumva, Nu lua căldura ta, Nu goni pe cântătoare, Că-o să plâng cu opt izvoare! Vară îmi iei din câmpii Fluturașii cei zglobii, Culoarea din floricele, Și-i lași toamnei

Fără mită cu chitanță, O să-ncep alert a spune, Că de ești bolnavă Tanță, Fă-ți prohod! Nu-l știi? Compune! Păi atâta îți rămâne După ce suni la salvare, Și te vaiți…pân* auzi frâne, Două

A plouat, balta e plină, Sar broscuțele pe mal, Că-ncepu un recital, Un broscoi cu mandolină. Intră-n ritmul său, frenetic, Brotăcel vernil, zglobiu, Drăgălaș, sprinten, nurliu, Cântăreț de

Ceru-n pijama albastră, S-a trezit și dă ocol Patului, și din fereastră Vede pe pământ, pârjol. De îngrijorat îi scapă Un oftat îndelungat, Și chemă norii cu apă, Și în taină i-a

Un gândac suflând greoi, Oploșit pe sub trifoi, Ori de lene sau de soare, E tratat ca o eroare. Nu se spală niciodat*, Și e poreclit ”Pătat”, Că din cap până-n picioare, E doar pete de

Astrul înăbușitor, Își târăște un picior, E prea cald și-i moleșit, Vai, și el e copleșit! Urcă lent în miez de cer, Făr* hotar și grănicer, Răsturnând găleți de foc, Balta scade, eu mă

A venit vacanța mare, Iu-huuu! sar într-un picior, Fug la dea, zburd spre izvor, Să iau apă în ulcioare. M-a trimis buni de-o oră, Și cu joaca m-am luat, Și precis a însetat… Uite-o pasăre

Într-o rochie de voal, Susură vara pe deal, Cu cireșe la urechi, Roșioare în perechi. Cerul s-a-nclinat senin. Salutând-o și un spin, A-nflorit de dragul ei, Sub parfum dulceag de

S-au desfofolit bujorii, Răspândind parfum dulceag, Lenevesc sub soare, norii, Cântă un mierloi pribeag. Râul ologit de umblet, Trece șerpuind în jos, Pe la cotituri cu urlet, Stropind

Hai, copile, pe coline, Să fugim desculți, voioși, Printre maci firavi, lucioși, Și prin lacuri cristaline! Vino ici, în dumbrăvioară, Unde cântă păsăruci, Mierle, pupeze și cuci, Crezi că-i

După ploi triumfătoare, A ieșit galeș un soare, Gălbejit, fără putere, Cu nuanță ca de miere. Greieruș, negru ca tușul, A luat din cui arcușul, Și vioara mucezită, Și-un costum de

Astru-n boltă dogorește, Cireșul s-a-mbogățit, Lanul lent se aurește, Teiu-n flori e-nsuflețit. (vara) Maci în lanuri, pe câmpie, Razele mă pârjolesc, Balta l-a scăldat mă-mbie, Și cireșul

Uf, Florar, cum te aduni Din vâltori și urâciuni, De prin timpul mut din zori, Și din buruieni și flori, Din nămol iscat de ploi, Te gătești, te reînnoi... Ți-a fost greu? Te-ai

Pică ploaia în inele, Peste dorurile mele, Și mă-mbie-n chip și fel, Să pun mâna pe penel, Să pictez natura udă, Da nu vrea să mă audă, Eu nu-s pictor, ci poet, Și voi scrie pe

În cămașa subțirică, Un puiuc de rândunică, S-a ivit din cuib de lut, Zidit de anul trecut. Cască ciocul, ciripește, Apoi altul se ivește, Firav, însă flămângios, Săltăreț, gălăgios.

-Uite-atât de mare-i Ticu! Spuse ridicând bunicu* Brațul drept de-o șchioapă, două, Ar mai trebui să plouă! -Uauuu! mă crește și ploița, Cum face cu garofița? Nu răcesc? Nu-mi curge

Două muște grăsunele, Cu pete pe rochițele, Cu moațe în vârf de cap, Rotocoale cât un nap; Se foiesc pe un mohor, Verde, aspru, foșnitor. -Aș mânca o fripturică Că mă roade în burtică. Zice