Poezie
Sub suflul verii
Poezie
1 min lectură·
Mediu
Astrul înăbușitor,
Își târăște un picior,
E prea cald și-i moleșit,
Vai, și el e copleșit!
Urcă lent în miez de cer,
Făr* hotar și grănicer,
Răsturnând găleți de foc,
Balta scade, eu mă coc.
Greierii ascunși pe sol,
Stau sub ierburi că-i pârjol.
Și picior peste picior,
Se adapă din ulcior.
Vor cânta, da nu acum.
Cine e așa nebun,
Să șadă pe buruieni,
Când e soare cât opt veri?
Arsă pe obraji și nas,
O furnică, într-un vas,
Spală bluza și-o basma,
Și-n mentă le-nmiresma.
Se muncise cu un bob.
Și-ntâlni și un neghiob
De gândac, culcat pieziș,
Și-a ieșit de sub frunziș.
Lăcusta, țuști! a sărit.
De la zvâc a tresărit
O albină dintr-un mac,
Și scăpă din mâini un sac.
Sacul era plin, plinuț,
Cu nectar gălbui, călduț,
Și-l cătă și s-a foit,
Nici acum nu l-a găsit.
Din mohor un gândăcel,
Firav ca un ghiocel,
Roagă astrul cu glas stins:
-Tot pământul l-ai încins!
Nu vrei să te domolești?
Chiar și tu te pârjolești!
Lasă norul cu fuiorul,
Că îmi seacă iar izvorul!
001.368
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Aurora Luchian
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 178
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 40
- Actualizat