Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Reînnoire

Baladă

1 min lectură·
Mediu
Uf, Florar, cum te aduni
Din vâltori și urâciuni,
De prin timpul mut din zori,
Și din buruieni și flori,
Din nămol iscat de ploi,
Te gătești, te reînnoi...
Ți-a fost greu? Te-ai ridicat!
Trei izvoare ți-au spălat
Chipul palid de dureri,
Trup plecat de la poveri,
C-a-nfruntat noroaiele,
Și toate puhoaiele.
Ți-ai clătit poalele lungi,
Stropi urâți să îi alungi,
Te-ai zvântat pe vârf de deal,
În lumini de boreal,
Îndemnând muscuțele
Să-și ia săndăluțele.
Azi surâzi narcisiac,
Cu sclipiri de liliac,
Radiezi multicolor,
Păsările-ți cântă-n cor...
Porți parfumuri de salcâm,
Parcă vii din alt tărâm!
Râzi pe flori violacee,
Să alungi și curcubee...
001639
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
105
Citire
1 min
Versuri
26
Actualizat

Cum sa citezi

Aurora Luchian. “Reînnoire.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/aurora-luchian/poezie/14107341/reinnoire