Poezie
Ticu și bunicul
Poezie
1 min lectură·
Mediu
-Uite-atât de mare-i Ticu!
Spuse ridicând bunicu*
Brațul drept de-o șchioapă, două,
Ar mai trebui să plouă!
-Uauuu! mă crește și ploița,
Cum face cu garofița?
Nu răcesc? Nu-mi curge nasul?
Nu iau tratament ”cu ceasul”?
Buni râde ștrengărește,
Pe creștet îl netezește,
Și îl saltă. –Ticu zboară,
A-ntrecut grauri și-o cioară!
Ticu chicotește-n aer,
Ca un râuleț în vaier.
Și se zbuciumă, se zbate,
Să-l mai țină, nu mai poate.
L-a lăsat pe iarba deasă,
Și luând buni, o coasă,
Cu o piatră o ascute,
Ritm de sunete acute!
Curios, Ticu privește
Și însuflețit vorbește:
-Atunci când voi crește mare,
O să-ți iau o cositoare.
Fâș, fâș, fâș, coasa în iarbă,
Câmpul nu mai poartă barbă!
Ticu-n brazde oploșit,
Ațipise, moleșit.
001.394
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Aurora Luchian
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 122
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 28
- Actualizat