Poezie
Ene pe derdeluș
Poveste în rime
2 min lectură·
Mediu
Peste codri rebegiți,
De frunzișuri vitregiți,
Au venit fulgii îndată,
Și au pus haină brodată,
Peste arbori, râu, prin sat,
Numai dalb au revărsat.
Cu un fulg pe moț de fes,
Frumușel ca într-un vers,
Ene, dornic de zăpadă,
A ieșit fuga, să vadă
Dacă sus, pe derdeluș,
S-a făcut alunecuș.
- Iu-huuu! strigă din portiță,
Alarmând și pe Codiță,
Care latră și se joacă
Prin pufoasa promoroacă.
Hai pe deal că este Rai,
E-nțolit ca și un crai!
Își ia sania din cui,
Și pe frățior, un pui!
Pe Codiță lătrătorul,
Care le-a stârnit umorul;
Și cu larmă, iată-i sus,
Într-un joc frumos, nespus!
Când pe sanie, când jos,
Ene parcă e un moș.
Alb din cap până-n picioare,
Ar dori în cer să zboare;
Da zvâcni la un podeț,
De căzu în poponeț.
Râde fratele mai mic,
Și un crivăț inamic,
Îl rostogoli hoinarul,
Și-i fură în zburd, fularul,
Și îl duse până-n sat,
Într-un alb imaculat.
S-a săltat, că e voinic,
A icnit numai un pic;
Și prin vânzoleala dragă,
N-ar mai vrea să se retragă
Căci sări încetișor,
Înserarea-n cuibușor.
Vâjjja! Ene balansat,
Tot pe sanie spre sat,
Cu un frate, boț de gheață,
Că viscoala nu-i glumeață.
Lângă sobă la bunica,
Îi răsfață căldurica.
Sââât... La Ene a venit
Un Moș ca și el, numit...
001.571
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Aurora Luchian
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 220
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 50
- Actualizat
