Aurel Sibiceanu

O parabolă-ironie modernă,
bine scrisă, \"dumicată...\"

Face ochii să râdă și să plângă...

Ipostaza păstorilor diminutivați
este extraordinară,
o văd într-un alt text, cu aliură
\"profetică\", necruțătoare
cu alibiurile pe care ni le găsim
pentru \"încremenirea în proiect.\"

Cu prietenie!

Emilia - ai \"mână\" de critic și mă bucură
mult rezonanța unui om tânăr.
Pentru mine este marea probă
care poate vădi lucrul bine făcut.
Cât privește Roma...ea se întuneca
în alcătuirea ei lumească
pentru a străluci în cuvintele
apostolice...
Mulțumesc!


Alex - așa-i, \"vorbesc\" despre gloria cezarului,
trecătoare, despre adevărata putere, a spiritului...
Multa suferință care este în lumea asta,
și în care voi tinerii va trebui să trăiți,
se datorează confuziei...
Sunt sigur că nu veți lăsa lucrurile așa,
că vă veți îngriji și de ce este al lui Dumnezeu,
adică veți schimba lumea...

Mitrule, cum să-ți spun Matale,
orgasmul este când galeșa cocoană
după ce-i umbli cu cepul pe la vrană
îți gătește patru feluri de mâncare!

Socoteala o face fata,
pe saltea relaxa,
dacă orgasmul este mare
e din ce în ce mai mică taxa.

Eu văd în acest text un veritabil
și tulburător poem patriotic,
realizat din \"materii\" și imagini
cel mai adesea delicate,
în aparență...

Mi-a amintit de gunoiul roman
și al altor neamuri care
au fost amestecate de capriciile istoriei
în etnogeneza acestui ciudat neam - românii...

Sub pojghița cuvintelor
susură demnitatea dacului,
el însuși cu tendoanele tăiate...

De la sine istoria nu
ne poate răzbuna ori face dreptate,
ne trebuie acea mânie cioraniană,
ieșirea din anistorie; dar cum,
cine din zestrea noatră genetică
ar putea fi vârful de lance izbăvitor?

Suntem oare în economia Proniei?

Cuvintele Dumitale mă întăresc,
aș vrea să le merit...
Spun asta pentru că, uneori,
tăria sufletului meu mai slăbește...

Cum a fost și ieri, când am postat
un poem cu multă sminteală în el...

La rugămintea Dumnavoastră
l-am retras și lumina
mi-a găsit iar sufletul...

Vă mulțumesc,
Sărbători fericite!

Cu mulțumiri pentru
bucuria molcomă
a acestui poem...

Sărbători fericite!

Îmi place că nu abuzezi de multe
semne biblice consacrate;
în acest fel îți păstrezi puritatea
imaginilor, trăirilor,sonetului în ansamblu...

Ai asocieri care-mi amintesc de spontaneitatea
marilor sonetiști Tudor George-Ahoe
și Romulus Vulpescu. Întrecerile lor în măiestria
sonetului, care se desfășurau fie la
restaurantul Uniunii Scriitorilor, fie la Pallas,
erau adevărate lecții vii de poezie
și fulgurație spirituală...

Am avut norocul să asist la
aceste de-a dreptul mărețe spectacole...
Ahoe nu mai este din 1992, Romulus Vulpescu
va împlini 77 de ani luni, după Sfintele Paște;
să-i dorim ani mulți și bătrâneți ușoare!
Cred că s-ar bucura să te cunoască ...

În biblioteca virtuală a acestui site
găsești poezii ale D-lui Vulpescu,
grație neobositului tânăr Yigru Zeltil,
cel ce a făcut o uriașă bibliotecă,
și căruia îi mulțumesc pe această cale...

Sărbători fericite, Petrea!

Ca de fiecare dată
ascunzi și dezvălui
cu delicatețe...

O știință rară de a așeza
silaba și în cântec,
și în strigăt...

Sărbători fericite!

Nu cred că fundul ei e problema,
ci mai de grabă scriitorul-statuie...
De ce unul oarecare,
de ce nu Ion Băieșu, spre pildă
sau Teodor Mazilu?

Și de ce să fi văzut Patemile lui Cristos?
Să se învețe cu bătaia? Ooooooooooo...
Mai bine să vadă Casablanca,
să învețe de la Ingrid Bergman
cum poate fi ea cubul de gheață
din wisikiul bărbatului,
căruia să-i spună:
ce bine că ai venit la unul mic!

Răule!

Hehe, vezi bine că nu sunt Dumnezeu,
chiar dacă pisoii sunt la mine și sunt
ditamai cotoii...

Și mai știi ceva?
Lu Șefu i-a plăcut poemul,
chiar dacă îi displace să dea mereu 6-6, 1-1...

Dar el e foarte atent, ai obiceiul să vii
fără zaruri, e gogă pe tine...

Spunea unul celebru
că e sigurul poet cu satul în glas...
Eu nu cred că-n glasul zglobiu
al copiilor nostri trebuie să se
audă, musai,
clinchetul celor 30 de arginți,
vinovăția...

Câtă vreme ne întemeiem viața pe bucurie,
pe buna făptuire, de ce trebuie să ne temem?
Doar pentru că a venit
până la noi păcatul strămoșesc,
că ni s-a pus pe frunte
\"ca o pată grea de sânge,
trecând din tați în prunci\"?
Am citat din Ștefan Augustin Doinaș...

Există în Tatăl Nostru un verset
care ne lasă speranța întreagă:
\"Și nu ne duce pre noi în ispită...\"

Restul îl deduci...
Că se înfăptuiește în tot locul
și în toată vremea păcatul
iarăși este adevărat...

Dar ceea ce se zidește,
și se zidește în tot locul
și în toată vremea,
oricât ar fi de netrebnici
oamenii și vremurile,
iarăși este adevărat...

Crezi că Mântuitorul
suferă mai puțin dacă
vede că omul este egal cu păcatul,
mereu egal cu păcatul
Cel Dintâi?

A mai spune-spunere,
trebuie să trecem dincolo
de ceea ce au făcut poeții legionari,
Ioan Alexandru și alții,
care au epuizat Simbolica...

Nu sunt de acord nici cu bucuria tâmpă
a unor culte neo-protestante,
dar nici cu întunericul autonimicniei,
în care Hristos nu se poate sălășlui
în noi că suntem vas pângărit de la Începuturi...

Vezi epifanica fiire a lui Daniel Turcea,
îndoiala lucrătoare a lui Ștefan Augustin Doinaș:
\" o clipă îmi ești țărână înflorită,
apoi de-odată îmi devii țărână\".


Zic și eu...

Anni- Lorei - Din păcare se pare că-i dăm lupului
și ceea ce este nepieritor,
din greșeală ori cu bună-știință...
Mulțumesc pentru delicatețe,
sărbători fericite...

Alex - greu de creat starea,
mai greu de menținut,
greu de reverberat în alții...

Greul poate fi mântuit
cu greua asumare a Crucii...
Să primești Sf. Lumină
în sufletul tău luminos...

Generoasa Dumneavoastră trecere
mă obligă la o mărturisire...
Prin 1983 am descoperit o chilie
săpată în Muntele Cozia de un schivnic...
Viețuise acolo în urmă cu un secol,
până ce Doamnul l-a luat la el.
Am dormit o noapte în \"stâncă\" și am visat
acest poem, mai bine zis starea din el...

Azi m-am trezit cu poemul în gând
și mi-am zis să-l pun aici
pentru zăbava cuiva,
pentru a face un dar din Dar...



Vi se potrivește, Doamnă, acest strai de cuvinte,
și vă mulțumesc pentru că l-ați primit ...

Nea Ioane, ești în pom
dacă ungurește - nem tudom...
Bine vrei trăiește?
pe Ilonka seretlem-ește...

Apariția unei cărți o aseamăn
cu venirea unui copil pe lume...

Cu bucurie, frate Djamal,
și cu mulțumire pentru
sporul adus Patriei-Poezia.
La mulți ani!

Un sonet despre dorința de a ieși
din cercul tragediei, despre negarea
acesteia cu erosul deplin, cu femeia:
bucurie a trupului și a sufletul,
chezășie de stat în rostul lumii,
smerire paulină...

Semnul trezirii este
aparent nepuncioasa rouă...
Multe sunt de spus...

Poate nu este întâmplător
că această mărturie,
o veritabilă și sinceră spovadă,
autorul o face în Săptămâna Patemilor...

Rămân alături de verbul
mai tânărului meu prieten Octav,
cu speranța într-o întâmplare
mântuitoare...

Se cuvine să spun ce am pățit
citind acest poem. Sunt acasă,
cărțile și obiectele din camera mea,
aceea în care fumez ca un turc,
am și ascendență națională în acest sens,
de mult se comportă cumsecade cu mine...

Citesc și brusc privesc înspre pat!
Înspre mine vine căldura unei ființe
care parcă s-a ridicat din el acum trei secunde.

Merg la baie, mă spăl pe față,
revin în cameră, îmi aprind altă țigară...

Reiau cetitul poemului tău de la capăt.Trooosc!
Biblioteca mea de lemn, veche,
dăhulată de cărți trosnește!
Moare cineva, îmi zic,ori voi auzi de o moarte,
a cuiva...

Stau și cu un ochi pândesc biblioteca...
Mda, trosnește locul în care mi-am propus
să pun Istoria lui Manolescu,
pe care am s-o cumpăr, că de citit
am citit-o și hm, hm...

Norocul meu că ai început tu, în poem, să descrii
paleta unui pictor!
Hm! Fiul meu cel mare este pictor,
l-am văzut de multe ori cum își face paleta...
Dar paleta ta este altfel, e păstoasă,și mai ales
culorile au ochii de altă culoare, descrii totul
de parcă ai fi obișnuită
să te privească lumina cu ochii închiși...

În vremea asta, nimeni nu știe
ce vede orbul care cerșește-n răspântie...

Mulți spun
că lumea ar fi frumoasă.
Mulțumesc pentru că că m-ai îngăduit
să bat câmpii, ori poate nu...
Și nici nu vreau să trec strada, aici e lumină,
zebra este înroșită de sângele unui câine...
Pune tu, Ioana, verde peste sânge, poate se face ziuă...

Noaptea mă încurajează să am
o recoltă bună de spaime.
În ceea ce te privește!

Și, mă rog frumos, este normal
să provoci, nu discuții, ci polemici?
Că Dumneata scrii o..., nici nu mai știu cum s-o numesc,
o aia,peripatetică în strănut și cu cometa-n glas...
și pleci acasă, te dai pe-o parte
și Domnul știe ce și cum visezi iresponsabil...

În vremea asta, noi stăm cu frica în sân, că deh, pe stradă
trec camioane cu remorcile pline cu doage.
Trecerea camioanelor este un adevăr imuabil
și numai somnul rațiunii Dumitale te îndeamnă să dormi,
și să faci, în timpul somnului, semne obscene realității.
Ca apoi să te trezești și să scrii
de parcă ar cânta cucu când vrea nucu...

Cum spuneam, stăm cu frica în sân, nu care cumva
din camioane să-ți sară o doagă direct în proză!
În atare situație, în care doaga chiar te nimerește,
am fi puși în situația de a te propune cetățean
facultativ al butoiului lui Diogene.

Și ar mai fi ceva! Vai de steaua ta!
Ai auzitără că Universul se deplaseză înspre... roșu?
Surâzi! Te gândești la Supernovă sau asta te viseză
chiar pe tine! Bref, se admite! Dar cu noi ce ai frate?

Bagă mantră, frate, fără număr...

Și pe voi vă numărau și notau dacă ați fost la Înviere?
Cât ținea Învierea? O clipă, o cuantă,
era p-acilea Învierea de aproape două mii de ani,
sau tot de trei zile, tot trei zile dura? E o Iluminare?
De ce îmi spui lucruri știute și ele îmi plac?
Doar pentru că suntem \"contemporani și din copilărie?\"


Petruț, nu te pârvi așa de tare!
Spune tot...
Caviarul se papă
de pe... pielea femeii,
aceea dintre policar și arătător...

Se papă în post?

Mărturisesc, te-am văzut în poema asta
încercând să intri în Ierusalim...

Ierusalime, Ierusalime...