Poezie
Epistolă
1 min lectură·
Mediu
Lumina stă-n safire ca-n sicriu,
inelaru-i pierdut în barbare noroade,
cel ce-i mort zace-n trupul celui viu
străin de lege, de paznici ori iscoade.
Maica mea cu fața în răscruci
neștiutul mort ce-n mine-ai risipit
nu mai poți cu lacrima să-l duci
în plânsoarea ta cu legi de schit...
Mai privești în depărtare
să-l zărești în mine pe cel viu?
Mai dai carte peste Maarea-mară
din Pustiu chipul
să ți se pogoară...?!
Grele giuvaiere-mi sapă mâna,
spade și mai grele iarba-mi fură
și nu știu a cărui om e vina
când e vorba stearpă arătură...
Mamă, slugă sunt la pietre,
la rostiri și alte neamuri,
truda mea pe lângă vetre
pribegește-n frâie și în hamuri.
Sunt și liber,
mamă, când cireșul înflorește,
când lacrima de bucurie,
mă caută și mă găsește,
nu mă găsește...
Altcum mor și am să mor,
și Cezarul știe asta...
Mamă, așteptăm Lumina,
dar de ce Mămuță scumpă
mi se-ntunecă fereastra...
084630
0
LIM.