Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Natură moartă cu pisoi orbi și întuneric roșu

1 min lectură·
Mediu
În mine e-un îngeraș mic, locuind într-un întuneric roșu
împreună cu un număr de pisoi orbi. Cînd deschid ochii,
în albul lor se văd ochii pisoilor orbi și fîlfîirea îngerașului mic.
El își trage un scăunel în fața inimii și
joacă zaruri cu Dumnezeu care e
atît de rătăcit înăuntru încît pierde mereu. Și se plictisește
să tot piardă și își vede de treaba lui și mă lasă
în seama îngerașului mic și îngerașul mic
mă duce la curve și la beții. Îngerașule, îi spun,
să te ia dracu pentru fiecare noapte în care au adormit
pisoii flămînzi în întunericul roșu
și Dumnezeu s-a culcat învins! El rîde cu poftă și spune:
He-he! Iar ai scris un text despre tine!
064.967
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
120
Citire
1 min
Versuri
13
Actualizat

Cum sa citezi

Adrian Suciu. “Natură moartă cu pisoi orbi și întuneric roșu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-suciu/poezie/13935468/natura-moarta-cu-pisoi-orbi-si-intuneric-rosu

Comentarii (6)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@deniz-otayDODeniz Otay
îmi place toată chestia cu îngerașul și felul în care te-ai folosit de imaginea lui. multe texte care implică îngeri demoni dau în clișeu dar ai dat o nota umoristică și a prins foarte bine treaba asta
0
@dragos-visanDVDragoș Vișan
Îngerașul nu-i atât de alb. De la jumătatea poemului el se face roșu.
0
@aurel-sibiceanuASAurel Sibiceanu
Hehe, vezi bine că nu sunt Dumnezeu,
chiar dacă pisoii sunt la mine și sunt
ditamai cotoii...

Și mai știi ceva?
Lu Șefu i-a plăcut poemul,
chiar dacă îi displace să dea mereu 6-6, 1-1...

Dar el e foarte atent, ai obiceiul să vii
fără zaruri, e gogă pe tine...

0
@adrian-suciuASAdrian Suciu
Ce sa zic eu? Multumesc! Sa aveti liniste, pace si ingeri cumsecade!
0
@liviu-ioan-muresanLMLiviu-Ioan Muresan
aceste e cuvîntul ce îmi trece prin minte citind poemul. Și, dacă e inedit, e bun. Ideea e cea care face diferența între poet și versificator. Tehnica e bună, citirea ține lectorul cuplat, imaginea și sentimentul post sînt deosebite. Cred că merită remarcat.
LIM.
0
@adrian-suciuASAdrian Suciu
Liviu, deja l-ai remarcat tu! Deci, deja a fost remarcat. :)
0