Inspirații minore

\"oare și alții ar vrea să afle
dacă va vrea una să stea pînă la capăt,
atît de subțiată încît să-ți fie milă

să o mai treci odată prin tine? \"

Nu stiu ce ar vrea sa afle altii .. dar eu as vrea sa stiu ce gandesc altii.Pana la urma citim inspiratii minore slefuite la nivel de creatie extraordinara.

Ideea este interesanta si mai ales e bine exprimata; cineva spunea ca orice mare filosofie sfarseste cu o banalitate; la fel s-ar putea spune si despre o opera poetica; majoratul inspiratiei e intotdeuna fad, ofilit. Inspiratiile trebuie parasite pentru ca secatuiesc repede. In poezie trebuie sa fii un fel de Don Juan, sa cuceresti mereu si sa nu te lasi cucerit pana la capat de nimic. Altfel imbatranesti foarte repede.

Interesantă metafora “inspirațiilor minore”, căreiea îi găsesc trei sensuri:
- inspirația necesară creației, capricioasă, expediată ca fiind minoră și, prin urmare, imediat ce crește, “greu de suportat”, idee ce amintește de „banalizarea poeziei” deplânsă de un fraged Eugene Ionesco pe când avea vreo 19 ani („Poezia este ca o femeie: displace când te obișnuiești cu ea. Îmbătrânește și farmecul ei rămâne o amintire de necrezut.”);
- inspirația ca secvență a respirației și apropiere de structura și procesele corporale, aici mai scurtă, ca și cum am fi într-o stare de tăiere a respirației, de părăsire dar, în același timp, și de păstrare a corporalității care o generează;
- și inspirația ca substantiv feminin, care, asociat cu atributul minoră, îi dă o nuanță de cucerire proaspătă, în fața căreia, probabil datorită unei esențe rare, se dorește păstrarea ei, însă în anumite condiții: să stea până la capăt—dar unde s-a mai văzut inspirație care să stea? Dacă n-ar veni și n-ar pleca, poate nici nu ne-am da seama că este, de unde și semnul întrebării din final.

E un text provocator ce se pretează la analize de gen.

Mihaela, Paul Gabriel, Monica, va multumesc pentru ca ati avut rabdare sa va bateti capul cu textul asta.

Eu nu/mi bat capul cu textul de mai sus. Spun ca e bun, mi-a placut si atat. Poate versul \"taria fara stiinta tariei\" mi-a placut mai putin sau n-am inteles ce vrea, dar poate vroia sa fie \"trairea fara stiinta trairii\", in fine mi-a placut. Dumitru Malin

textul...
textul e... literaturalicește vorbind, cules de printr-o ghenă, ori, poate, o fi o probă de laborator, luată din canalul de scurgere...

eu, minor inspirat fiind de basme și de alte concerte vivaldice...
chiar nu-mi dau seama de ce inspirațiile tale minore stau de luni bune în capul recomandatelor cu poză cu tot!

Adrian Firica, inteleg ca nu-ti place poza mea: n-am ce face, mama nu mai are cum produce altul. In ce priveste celelalte aspecte reclamate in interventia ta, vorbeste cu editorii, n-am nici o vina. Cit despre \"ghena\" si \"canal de scurgere\", te asigur ca din zona aia nu vine decit comentariul tau. Fara nici o consideratie, te rog sa ma ignori din clipa asta, exact asa cum voi proceda si eu in ceea ce te priveste.

Fain. La urmă aș fi riscat o rimă, care, evident, ar fi schimbat sensul interogației, dar problema profundă a explorării interioare, a balansului între superficial și profund ar fi fost tot acolo. Aș fi scris așa: \"atât de subțiată încât să-ți fie bine / să o mai treci odată prin tine?\". Apoi chestia aia cu întrebarea pe care nu o pun nimănui mi se pare trasă de păr, fiindcă întrebarea a fost pusă și uite cum noi, comentatorii, ne chinuim să răspundem la ea. Totuși, recunosc, pare poezie.