Florii (Intrarea lui Isus în Ierusalim)

Ce larg si trist e versul dublat de caleidoscopul Timp-Netimp.As identifica,daca-mi permiteti ,Timpul Lui-constanta a fiintei- si netimpul nostru-masura a pacatului.Doua milenii de oarba ratacire?Si unul macar de-ar fi care sa fi inteles,nu e degeaba jertfa!Cred in acel Unul si ma inseninez cu frunze de finic.Rezonez la versuri rupte de \"pacatul din oase\",sunt singurele care ne conecteaza la esente.Asteptam de mult timp sa pulsez pe margine rasucita -plesnita a pacatului si a mantuirii.
Drept si curat ati scris,dar trist...foarte trist.
Multumesc.

Draga Paula,
eu trebuie sa iti multumesc si nu neaparat pt. cuvintele frumoase. Nu e acum sau aici (pe acest site) momentul sa spun de ce...dar cei care gandesc ca tine ma fac sa cred ca nu e totul pierdut, in lumea asta plina de ignoranta, orgolii...si nimicuri...Nu intamplator, cei care au fondat Oxfordul, au ales ca sintagma: Dominus illuminatio mea! (Psalmul 27).
Sa ai Sarbatori Luminate si fericite!

O așa scriere frumoasă e un mare dar de suflet în Săptămâna Mare!
Mi-a amintit de “Iisus din copilărie” – V.Voiculescu, și mai apoi am văzut în biografia pe care o aveți aici, că acest poet este și cel al sufletului dvs.
Ce frumos ați scris!

Ștefy.

Iti multumesc Stefania, nu pentru cuvinte, nu pentru vizită...ci pentru gând și simțire/întru nemurire, vorba unui poet creștin.
Să ai Sărbători Fericite și Luminate! împreună cu cei dragi.

... ai înțeles particularul sărbătorii și-l transmiți în același timp cu farmec deosebit... poezia este o \"margaretă\" pe care, dacă o șlefuiești... pe gustul tău, o poți transforma într-un \"mărgăritar\"...
mult succes, cu respect
silvestru

Mulțumesc pentru trecere si semn, Dle. Miclăuș. Pt. mine, trecerea Dvoastra, ca teolog romano-catolic, pe aici, ma onoreaza. Isus a venit să unească și nu să dezbine. Am scris acest poem pt. ca, pentru o mare parte dintre romani, Floriile nu sunt altceva decat sarbatoarea florilor si onomastica Florinilor, Floricilor etc :(

Ai scris \"Doar asinu-ti grabeste iar pasii cuminti/Parca ar vrea sa te scape de cel ce Te vinde\". Din cate stiu eu Domnul nu a vrut sa fuga de crucificare sau de Iuda, el doar le-a reprosat ucenicilor ca, carnea este prea slaba si ca nu este pe potriva duhului.

Sunt de acord cu afirmatia ta in legatura cu faptul ca Domnul nu a incercat sa fuga de cruce, nici macar atunci cand ii curgeau sudori de sange, in timpul rugaciunii din Ghetsimani...doar ca, daca vei citi cu atentie, acel vers la care faci referire, vorbeste despre asin, care - fara a fi indemnat in vreun fel, iuteste pasul, ca si cum ar vrea sa-L scape de tradator...
E doar o imagine din filmul evenimentelor pe care incearca sa le descrie poezia. Nu scrie in Evanghelie ca asinul si-ar fi grabit pasii, ci e vorba doar o licenta poetica...pana si dobitoacele simt tradarea si falsitatea celor ce azi isi astern hainele inaintea Lui, pentru ca dupa cateva zile sa il batjocoreasca pe drumul spre Golgota.

Spunea unul celebru
că e sigurul poet cu satul în glas...
Eu nu cred că-n glasul zglobiu
al copiilor nostri trebuie să se
audă, musai,
clinchetul celor 30 de arginți,
vinovăția...

Câtă vreme ne întemeiem viața pe bucurie,
pe buna făptuire, de ce trebuie să ne temem?
Doar pentru că a venit
până la noi păcatul strămoșesc,
că ni s-a pus pe frunte
\"ca o pată grea de sânge,
trecând din tați în prunci\"?
Am citat din Ștefan Augustin Doinaș...

Există în Tatăl Nostru un verset
care ne lasă speranța întreagă:
\"Și nu ne duce pre noi în ispită...\"

Restul îl deduci...
Că se înfăptuiește în tot locul
și în toată vremea păcatul
iarăși este adevărat...

Dar ceea ce se zidește,
și se zidește în tot locul
și în toată vremea,
oricât ar fi de netrebnici
oamenii și vremurile,
iarăși este adevărat...

Crezi că Mântuitorul
suferă mai puțin dacă
vede că omul este egal cu păcatul,
mereu egal cu păcatul
Cel Dintâi?

A mai spune-spunere,
trebuie să trecem dincolo
de ceea ce au făcut poeții legionari,
Ioan Alexandru și alții,
care au epuizat Simbolica...

Nu sunt de acord nici cu bucuria tâmpă
a unor culte neo-protestante,
dar nici cu întunericul autonimicniei,
în care Hristos nu se poate sălășlui
în noi că suntem vas pângărit de la Începuturi...

Vezi epifanica fiire a lui Daniel Turcea,
îndoiala lucrătoare a lui Ștefan Augustin Doinaș:
\" o clipă îmi ești țărână înflorită,
apoi de-odată îmi devii țărână\".


Zic și eu...

Ma onoreaza trecerea ta pe aici, pe la \"purgatoriul\" numit atelier...daca si altii cu stiinta in ale poeziei ar da sfaturi utile celor care incearca sa isi puna nelinistile in vers, uneori fara prea multa cunoastere a curentelor si tendintelor (era sa zic trendurilor) poeziei moderne, cred alta ar fi atmosfera din acest atelier literar online...
Daca as fi macar un simulacru de poet, as fi probabil de acord cu (aproape) tot ce ai scris mai sus. Dar nu sunt poet, nici macar unul fără cititori. Asa ca nu pot sa il judec pe Nechifor Crainic, pe Ioan Alexandru, Traian Dorz, Costache Ioanid, pe care ii citesc cu smerenie si placere.
Dar ceea ce cred despre pacatul ancestral, iertare si mantuire,incerc sa aplic in special la mine si nu la ceilalti. Versul in cauza nu se referea, dupa cum sunt convins ca ai observat, la copii nevinovati...ci la salbaticii copii ai lui Dumnezeu, adultii de ieri, azi si maine...in suflet cu-argintii si pacatul in oase...unul dintre ei fiind, fara discutie, eu...
Iar ideile si convingerile mele religioase, atatea cate sunt ele, isi au izvorul in copilarie...cand am vazut bunatatea lui Dumnezeu in ochii bunicii mele, taria de a-si purta crucea dovedita de Hristos, in felul in care multi din jurul meu au indurat persecutiile vechiului regim etc.
De aceea, consider lamuritor un citat din Vasile Voiculescu:
\"Așteptarea aceea sigură și neistovită cu care mi s-a deschis zarea copilăriei mele, care îmi va închide orizontul vieții de aici, este cred așteptarea lui Dumnezeu, care, deși ascuns, nu-mi este necunoscut. Îl aștept. Și suprema aventură cu care se izbândește visul și basmul unei vieți este că are să vie.\"
Cred ca de aceea scriu, mai mult pentru mine, despre ce ma doare, despre ce ma bucura, respectiv despre ce ma impresioneaza cu adevarat...
E lumea asta si lumea nevazuta...privita prin ochii mei...
Cu deosebita consideratie,
Marius