Proză
Ducesa Du Mitras și Directorul General de la Du Mitras&Co. Povestea celor două cinteze mecanice
5 min lectură·
Mediu
E primăvară. Două cinteze mecanice cântă pe copacul din fața ferestrei noastre. La fiecare cinci minute, le întoarcem cu cheița și le așezăm la loc, pentru a-și continua cântecul întrerupt. Facem aceasta opt ore pe zi, cu o rotație a cadrelor calculată după o formulă matematică pe care nimeni nu a înțeles-o vreodată, dar pe care fiecare dintre noi o aplică în mod ireproșabil.
În așteptarea timpului când vom învârti cheița, este strict interzis a face orice altceva decât să așteptăm, deoarece orice altă activitate ar pângări cântecul cristalin al cintezelor.
Aici trebuie făcute câteva precizări.
În primul rând, chiar dacă am fi vrut și tot nu am fi putut face altceva, întrucât aceasta a fost prima și singura cerință a fișei postului. Au mai fost și alte cerințe, dar peste acelea s-a trecut mai ușor, unele omițându-se a mai fi trecute pe listă, iar altele fiind ignorate, pur și simplu.
În al doilea rând, cântecul cintezelor este singura noastră rațiune de a fi, și nimic din ceea ce ne înconjoară nu ar fi putut exista fără acesta. E, cum se spune, fundamentul ontologic al lumii, chiar dacă nimeni nu știe exact ce vrea să spună acest lucru. Cert e că sunetele cintezelor mecanice au darul spranatural de a se materializa în fel de fel de obiecte inutile, dar care pot să transfigureze în așa măsură pe cel care le ascultă, încât se simte cuprins de o bucurie și de o exaltare fără seamăn. Unii au ales chiar să urmeze calea absolutei desăvâșiri, renunțând la viața lor personală și hotărând să nu mai plece niciodată de la locul de muncă, în așteptarea momentului în care le va veni rândul să întoarcă cheița magică, cu riscul de a se stinge din viață. Aceștia erau declarați sfinți și, după trecerea în Împărăția Cintezelor Mecanice, puteau deveni, la rândul lor, mecanisme pe care ceilalți le-ar fi întors cu cheița, asta desigur în cazul în care ar fi primit avizul favorabil din partea Mecanicului Suprem, lucru care se întâmplă, de ce să nu o spunem, extrem de rar.
Lumea nu mai putea vorbi despre altceva decât despre minunile pe care le săvârșeau cele două cinteze și asta nu pentru că cineva le-ar fi interzis dreptul de a vorbi, ci pentru că sunetul lor minunat era dincolo de cuvinte. Chiar și în timpul conversațiilor uzuale, nu auzeai decât expresii tip, cum ar fi:
„Ai auzit, dragă, ce interpretare?”
„Ce treceri subtile de la o tonalitate la alta!”
„Ce spui de cadență?”
„O demonstrație perfectă de virtuozitate!”
„Ce duet strălucitor!”
„Cine?”
Pentru că, de cele mai multe ori, cei angajați în discuții, vrăjiți de profunzimea subiectului abordat, uitau de unde plecaseră și se prăbușeau în perplexitate, din care, în ciuda tuturor eforturilor, nu își mai reveneau niciodată.
Păstrătoarea acestor taine era ducesa Carmen Du Mitras, verișoară terțiară cu Carmen De Bizet, care, neputând obține același succes, alesese calea surghiunului, unde acum lucra ca menajeră într-un hotel devastat zilnic de huligani și de bombardamente, ceea ce o făcea extrem de ocupată.
La rândul ei, și Du Mitras era extrem de ocupată, ceea ce demonstrează că asta era o trsătură de famile comună. Ea imortaliza și monitoriza permanent cântecul celor două cinteze, filmând cu o cameră High Definition fiecare tresărirre metalică a penelor viu colorate ale frumoaselor păsări, surprinzând totodată perfecțiunea artei celor cărora le venea rândul să întoarcă cheița.
Dar numărul celor iubitori de asemenea servicii era în continuă creștere și mulți dintre ei nu apucau într-o viață să se bucure de privilegiul de a fi ei cei care asigurau viața celor două cinteze, din momentul în care se întrerupsese și până în momentul în care avea să se întrerupă din nou. Atunci, cei care nu aveau noroc sau cărora pur și simplu nu le veniseră rândul, făceau o cerere oficială prin care solicitau ca în reîncarnarea viitoare să li se acorde totuși acest privilegiu pe care, orișicât, îl așteptaseră atâta. Și asfel de cereri creșteau pe zi ce trecea, dovedind că lumea nu este chiar așa cum se spune și că, în general, are un scop precis în viață, atât în cea de acum, cât și în cele care vin după.
Cel care se ocupa de buna rânduire a a acestui univers centrat în jurul celor două cinteze era chiar soțul ducesei, nimeni altul decât renumitul Director General de la Du Mitras&Co singura și dealtfel cea mai mare firmă producătoare de cheițe pentru cinteze mecanice.
Acesta este singurul lucru care se știe despre renumitul Director și despre renumita sa firmă.
Uneori, mai apare și el la fereastră ca să asculte cântecul păsărilor și atunci lumea poate observa că din colțul gurii acestuia se ivește un surâs care prinde aripi și începe să zboare. Dar cum fereastra e întotdeauna închisă, surâsul Directorului se izbește de peretele de sticlă, dându-și, asemenea turturor celorlalte lucruri mai mult sau mai puțin artificiale, obștescul sfârșit.
Acestea, ca și multe altele, au fost și vor mai fi filmate de Ducesa Du Mitras, păstrătoarea tainelor universului centrat în jurul celor două cinteze mecanice și a minunatelor lor chei.
0118.158
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- remus eduard stefan
- Tip
- Proză
- Cuvinte
- 845
- Citire
- 5 min
- Actualizat
Cum sa citezi
remus eduard stefan. “Ducesa Du Mitras și Directorul General de la Du Mitras&Co. Povestea celor două cinteze mecanice.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/remus-eduard-stefan/proza/13934842/ducesa-du-mitras-si-directorul-general-de-la-du-mitrasco-povestea-celor-doua-cinteze-mecaniceComentarii (11)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
uitasem: candență e ironie acolo? dacă da, de ce virtuozitate apare scris corect?
0
nu este ironie. sunt expresii extrase din ghidul de conversții al melomanului ascultător de cinteze mecanice
0
Prietene, cu durere îți spun că nu mai ai nici o scăpare,
că nici un leac nu-ți mai poate restaura normalitatea!
Ești un veritabil angardist întârziat. Deja te bănuesc a fi
rodul morganatic al împreunării lui Stamate cu Pâlnia
pe care el a făcut-o celebră!
Doamna Nica spune că lipsește firul epic. Așa este, lipsește,
dar din el cred că ilustra dumitale mamă, Pâlnia, ți-a
confecționat un ciorap care-ți folosește drept cagulă literară.
Cu toate astea, nu mă pot abține să-ți amintesc îndemnul
unor prieteni, anume că la talentul tău ar trebui să umbli
îmbrăcat în haine lungi, cum ar fi: Nilul, Gangele, Amazonul,
Mississippi, etc! La așa ținută ți s-ar potrivi pantofi
din crocodil!
Cu perenă admirație!
că nici un leac nu-ți mai poate restaura normalitatea!
Ești un veritabil angardist întârziat. Deja te bănuesc a fi
rodul morganatic al împreunării lui Stamate cu Pâlnia
pe care el a făcut-o celebră!
Doamna Nica spune că lipsește firul epic. Așa este, lipsește,
dar din el cred că ilustra dumitale mamă, Pâlnia, ți-a
confecționat un ciorap care-ți folosește drept cagulă literară.
Cu toate astea, nu mă pot abține să-ți amintesc îndemnul
unor prieteni, anume că la talentul tău ar trebui să umbli
îmbrăcat în haine lungi, cum ar fi: Nilul, Gangele, Amazonul,
Mississippi, etc! La așa ținută ți s-ar potrivi pantofi
din crocodil!
Cu perenă admirație!
0
După ce am făcut incursiuni printre prozele domnului Remus Eduard Ștefan, constat următoarele:
1. Sunt redactate cu a mare dragoste față de limbajul artistic.
2. Au acțiune, au plan, au mecanisme ori structuri narative - fin echilibrate - însă aparținând unei sfidări a logicii bine regizată și condusă, precum o fugă bachiană.
3. Personajele-fantoșe ajung să se reifice, de exemplu în supermarket, unde intră cele două sarmale (în vorbă, scăpând de gura furculițelor iubite), iar clienții se transformă, aproape la comandă, în produse ieftinite - aici este vorba de parodierea duratei interioare bergsoniene (fugit irreparabile tempus).
4. Kitsch-ul cintezelor din această povestire are o particularitate aparte. Ducesa nu este nici ea altceva decât un principiu în sine kantian, o monadă leibniziană, un fel de Deus absconditus scolastic, o abstracție, un număr de aur sau un rege Mitras cu urechi de asin, precum soțul ei (reprezentantul trustului imbatabil)etc. Pedeapsa lui Apollo reîncarnarea - adică o ispășire a greșelilor pe care le fac cei anchilozați în reguli, în fixisme, în sistem.
5. Remus Eduard știe ceea ce este și Urmuz, și Arghezi, și Gellu Naum, și Cristian Popescu. Aici pare mai comportamentist decât în prozele anterioare, însă alegoria lumii artificiale, cibernetizate derivă dintr-un fantastic bine asimilat.
Aș acorda nota nouă, spre zece prozelor originare ale lui Remus Eduar Ștefan. Ceea ce gândește, în sinea sa, asta este mesajul euristic de bază!
1. Sunt redactate cu a mare dragoste față de limbajul artistic.
2. Au acțiune, au plan, au mecanisme ori structuri narative - fin echilibrate - însă aparținând unei sfidări a logicii bine regizată și condusă, precum o fugă bachiană.
3. Personajele-fantoșe ajung să se reifice, de exemplu în supermarket, unde intră cele două sarmale (în vorbă, scăpând de gura furculițelor iubite), iar clienții se transformă, aproape la comandă, în produse ieftinite - aici este vorba de parodierea duratei interioare bergsoniene (fugit irreparabile tempus).
4. Kitsch-ul cintezelor din această povestire are o particularitate aparte. Ducesa nu este nici ea altceva decât un principiu în sine kantian, o monadă leibniziană, un fel de Deus absconditus scolastic, o abstracție, un număr de aur sau un rege Mitras cu urechi de asin, precum soțul ei (reprezentantul trustului imbatabil)etc. Pedeapsa lui Apollo reîncarnarea - adică o ispășire a greșelilor pe care le fac cei anchilozați în reguli, în fixisme, în sistem.
5. Remus Eduard știe ceea ce este și Urmuz, și Arghezi, și Gellu Naum, și Cristian Popescu. Aici pare mai comportamentist decât în prozele anterioare, însă alegoria lumii artificiale, cibernetizate derivă dintr-un fantastic bine asimilat.
Aș acorda nota nouă, spre zece prozelor originare ale lui Remus Eduar Ștefan. Ceea ce gândește, în sinea sa, asta este mesajul euristic de bază!
0
Rectific. Originale!
0
corectez. mulțumesc mult de corectură. sunteți toți niște simpatici. de aceea mai postez și eu din când în când pe agonia.
vă doresc tot ce e frumos.
vă doresc tot ce e frumos.
0
Noaptea mă încurajează să am
o recoltă bună de spaime.
În ceea ce te privește!
Și, mă rog frumos, este normal
să provoci, nu discuții, ci polemici?
Că Dumneata scrii o..., nici nu mai știu cum s-o numesc,
o aia,peripatetică în strănut și cu cometa-n glas...
și pleci acasă, te dai pe-o parte
și Domnul știe ce și cum visezi iresponsabil...
În vremea asta, noi stăm cu frica în sân, că deh, pe stradă
trec camioane cu remorcile pline cu doage.
Trecerea camioanelor este un adevăr imuabil
și numai somnul rațiunii Dumitale te îndeamnă să dormi,
și să faci, în timpul somnului, semne obscene realității.
Ca apoi să te trezești și să scrii
de parcă ar cânta cucu când vrea nucu...
Cum spuneam, stăm cu frica în sân, nu care cumva
din camioane să-ți sară o doagă direct în proză!
În atare situație, în care doaga chiar te nimerește,
am fi puși în situația de a te propune cetățean
facultativ al butoiului lui Diogene.
Și ar mai fi ceva! Vai de steaua ta!
Ai auzitără că Universul se deplaseză înspre... roșu?
Surâzi! Te gândești la Supernovă sau asta te viseză
chiar pe tine! Bref, se admite! Dar cu noi ce ai frate?
Bagă mantră, frate, fără număr...
o recoltă bună de spaime.
În ceea ce te privește!
Și, mă rog frumos, este normal
să provoci, nu discuții, ci polemici?
Că Dumneata scrii o..., nici nu mai știu cum s-o numesc,
o aia,peripatetică în strănut și cu cometa-n glas...
și pleci acasă, te dai pe-o parte
și Domnul știe ce și cum visezi iresponsabil...
În vremea asta, noi stăm cu frica în sân, că deh, pe stradă
trec camioane cu remorcile pline cu doage.
Trecerea camioanelor este un adevăr imuabil
și numai somnul rațiunii Dumitale te îndeamnă să dormi,
și să faci, în timpul somnului, semne obscene realității.
Ca apoi să te trezești și să scrii
de parcă ar cânta cucu când vrea nucu...
Cum spuneam, stăm cu frica în sân, nu care cumva
din camioane să-ți sară o doagă direct în proză!
În atare situație, în care doaga chiar te nimerește,
am fi puși în situația de a te propune cetățean
facultativ al butoiului lui Diogene.
Și ar mai fi ceva! Vai de steaua ta!
Ai auzitără că Universul se deplaseză înspre... roșu?
Surâzi! Te gândești la Supernovă sau asta te viseză
chiar pe tine! Bref, se admite! Dar cu noi ce ai frate?
Bagă mantră, frate, fără număr...
0
cred ca acest text, cat si altele pe care ti le-am mai citit, ar putea sa compuna un roman super interesant. ai un tatlent deosebit de a-ti impune propria realitate, cu atat mai mult cu cat o faci si credibila.
A
A
0
***
n.b. un text bine articulat, ironie, limbaj interactiv, realitati duale.
o alegorie moderna, postavangardista. felicitari!
n.b. un text bine articulat, ironie, limbaj interactiv, realitati duale.
o alegorie moderna, postavangardista. felicitari!
0
trecerea prea brusca de la timpul prezent al verbelor la imperfect. cand un autor opereaza astfel, trebuie ca are o justificare in logica textului. fie imi scapa mie, fie e alt clenci, dar nu am inteles acest joc al timpurilor verbului intr-o proza altfel bine articulata ca mesaj si ca intentie de comunicare. sa ma explic: proza incepe cu un tablou aproape concret, afectand o realitate construita ad-hoc. Mai apoi, prin utilizarea timpurilor trecutului, planul apropiat se estompeaza, trece in fundal, pierde din certitudine. In final, folosirea din nou a prezentului induce confuzia planurilor, plasand intreg textul intr-o zona incerta, spatial si temporal vorbind. Daca in intentia autorului a fost sa zapaceasca total povestea, s-o aneantizeze, s-o atomizeze, ei, bine, a reusit. Si da, daca s-ar povesti ceva, ar fi ceva. Asa, e descriptie pura, chiar daca maiestrit confectionata, in scopuri care, mie cel putin imi scapa pentru moment. Astept cu interes orice continuare. KV
0

așdar, pentru stil. câștigat deja.
dar așteptarea momentului în care va apărea dincolo de el și firul epic, care să ajute fixarea temelor pe care le abordezi. căci ele există, dincolo de ludic șși formulare. și nu se reduc la umorul negru al gratuității absurdului.
cred că atunci se va trece dincolo de aparența aceasta de exercițiu de stil.