Dumincă, zi rece de aprilie

Lumea umblă friguroasă pe străzi. Asta se întâmplă pentru că ei sunt prea săraci pentru a-și cumpăra haine. Chiar la colțul străzii aceleia, o femeie a intrat în șoc hipotermic și a murit. Cu toate că nu era al ei, copilul o însoți până în ultima clipă, după care nu se mai știu nimic de el. Peste drum, un câine fără adăpost vindea portocale, pe care cei mai curajoși le puteau cumpăra, lăsându-și degetele de la mâini amanet; pe cele de la picioare și le păstrau pentru data viitoare. Azi, o fundație din Olanda ne-a adus un televizor și câte o cutie de conserve. Televizorul nu prinde decât programe olandeze cu tematică religioasă, așa că am luat conservele și le-am închis în sertar. După o zi întreagă de proteste, conservele au fost eliberate din captivitate, nu după un schimb de focuri prelungit până după miezul nopții, când cadavrele victimelor au fost depozitate în locul special amenajat pentru aceasta. În pofida acestui fapt, două conserve, probabil soț și soție, muriră în drum spre reanimare, dar, din lipsă de probe, noi refuzarăm să ținem serviciul funerar, delegând în acest scop două cutii de Paracetamol, a câte două tuburi de orgă pneumatică fiecare. Bucătăreasa își extirpă un rinichi și o jumătate de plămân, pe care le găti în câte patruzeci de porții, mai mult sau mai puțin egale. Restul, până la o sută douăzecișinouă, se devorară între ei, într-un mod destul de chibzuit, care fu de natură să rezolve problema alimentației pe următoarele opt zile, șaisprezece ore și patruzecișitrei de minute. Proviziile fuseră depozitate în locul celorlalte cadavre, acestora urmând a li se găsi o altă întrebuințare, și asta în cel mai scurt timp cu putință. Afară era un cer acoperit de nori, fapt ce contribui în mod semnificativ la conservarea în bună stare a rațiilor noastre, inclusiv a delegației olandeze, care fu ambalată într-un mod cât mai ispititor, de natură să înlăture orice rezistență care s-ar fi putut manifesta în rândul delegațiilor străine viitoare și care, pe această cale, ar fi avut a face cele mai alese complimente la adresa bucătăresei noastre. Aceasta le gusta din plin de fiecare dată, dovadă cele o sută cinci kilograme ale ei, adică exact câte un kilogram pentru fiecare compliment. Un copil traversă grăbit strada, își scoase ochiul drept cu ciocul unei vrăbii pe care nu o putu digera, și astfel plăti pentru o înghețată cu fistic, pe care o duse acasă celui de al doisprezecelea frate, abia născut; mâine avea să se nască al treisprezecelea, prevestind astfel sfârșitul unei noi săptămâni.