Apetrei Valentin

Peretele interior, scorojit, “mâncat” de vreme, măcinat de umezeală, se oglimdește în retina obosită ce privește fix, parcă în gol, cu dorința avidă de a găsi un strop de odihnă. Geamul larg deschis

Sfârșit de noiembrie. Zăpada timpurie invada fiecare străduță, fiecare copac, fiecare fir de iarbă, fiecare floare târzie surprinsă bătrână, fiecare colț de suflet, paradoxal dezghețându-l,

Poate n-ar fi drept să mai gândesc La ziua de mâine: ajunge azi... Și știu că poate iar greșesc: Oricând ar fi ultima, eu m-aș trezi Și aș trai, mai departe, neregretând Căci ultima zi nu

...Și-n alte vremuri au apărut Aceleași haine, ce vor să îmbrace Aceleași dureri, departe de pace De care nici unul din noi n-a știut. Nu vrei să accepți că toate au fost Că timpul întoarce

Nucul , vârful își adapă În a apelor durere Ce în urma ei nu lasă Nici un strop de mângâiere… Nici o casă nu scăpase, Nici o poartă în picioare… Numai sufletele arse De a apelor

În tăcerea ce se lasă peste noaptea deja lungă, și prea călduroasă pentru orice ființă, îmi plec privirea peste socul înflorit, peste luna ce scăpara licăriri magice, peste iarba proaspăt tăiată în

Cartea se-odihnea pe masă , într-o ultimă odihnă Căpătând o veche piele, ce o-mbracă, ca o vorbă, Ce se-așează peste alte, fraze, mute Căci nu se găsise încă cineva să le asculte… Înc-o altă

Jim se plimba fără grijă, ca după o luptă intensă, liniștit, primind relaxarea după o îndelungă și sfâșietoare frământare ce parcă nu se mai termina... Nu știa exact ce s-a întâmplat.. Avea doar

Te trezesti (din pat), ca de obicei...Nu conteaza ca acum e dimineata sau e amiaza( mai ai si chef de glume si de versuri, parca nu ti-ar fi destul de damnata viata ), dar ai acelasi sentiment

[Colaborare cu Antal Adrian (Seirande Odin). Eu sunt pe liniile pare.] Încercarea moarte n-are, doar cel ce-ncearcă... Și-n ale lacurilor dig de mii de lacrimi, Pentru tine, inima-mi se

[Colaborare cu Antal Adrian (Seirande Odin). Eu sunt cu liniile impare] Se poate oare-n suflet să te am, Să te absorb în întregime, Precum în universul prea stelar, Lumina

[Colaborare cu Antal Adrian (Seirande Odin). Ale mele sunt doar liniile pare] Rotocoale mii la ceru-mi se înalță Și-n nori se pierd, și sufletu-mi le cere, Crăpat privesc valul de

[Acest text este realizat în colaborare Antal Adrian (Seirande Odin). Îmi aparțin linii impare.] Din calde vremuri, parcă pierdute, Licărește o speranță, parcă mută; Se descoperă vise,

Din caldele speranțe, pierdut a mia oară Se-nalță o săgeată, ce pare să străpungă, Prin zale și oțeluri, trecând spre ființa goală, Ce zace doar aievea, crezând că e trăindă... E claritatea

E noaptea mult prea prea scurtă Și sufletul prea negru, E ploaia prea absurdă Și mult prea întuneric! În ceață se ascunde, Mai mult decât visarea Un proxim pas, ce pare, Mai vag decât

Sub omăt se-ascunde gheața Și sub gheață, iar, pământul, Sub un zâmbet – suferința Și-n durere geme gândul. Și în zori se caută soare După noaptea seacă, lungă, Și în suflet – alinare Ca

Întorc foaia și mă reped să continui aplicația… Mă urmărește de o săptămână idea că trebuie să încerc să o rezolv… Gândul m-a obesdat, dar adevărul e că nu mi-am făcut timp să

Și zile trecând, și nopțile albe, Lipsit sunt de toate , de gânduri mai calde Pierdut pare timpul în tot ce-am făcut Și pedeapsă mai mare nu știu decât… Aștept, cum o fac de o vreme, Și simt

Aștept să vii mireasă spre-al meu suflet, Cu fața plină de lumină Și trena să alunece firav, încet, Pe pielea ta suavă, cristalină... Să simt că vântul mângâie ușor, Cântând, slăvind duios

Motto: “ Odată am dat cu praștia-n vrabie… Nu știu cum, și nu știu de ce…” Pasărea Colibri

Cartea lăsată pe masă, era acoperită deja de un strat considerabil de praf…Ochii îi stăteau împăienjeniți, tulburați parcă de oboseală. Se trezise exact așa cum se culcase. Cum? …Cum, nici

Se ridică brusc din pat, și văzu că mai erau 20 de minute până la fix.. Se îmbrăcă, stăpânit de o dorință de a ieși din starea în care se afla, și, învingându-și lenea, Ival se hotărâ să meargă la

În vreme de cenușă și zăpadă Ca o clepsidră- vid, deodată S-a spart cadranul și mi-a amintit Că e un început, dar și sfârșit. Departe vrând s-ajung, lumina S-a depărtat ea însăși, - vina E

Lăsat-a grijile departe, în marea altor griji mărunte, Căci și-a simțit voința slabă, și spiritele – frânte… Căzut-a peste el, cu timpul, o dureroasă-ndiferență, Răsfrântă-n graba lui, mereu, și-a