Poezie

Nemurire

21--09--2001

1 min lectură·5 aprilie 2005

Mediu

Aștept să vii mireasă spre-al meu suflet,

Cu fața plină de lumină

Și trena să alunece firav, încet,

Pe pielea ta suavă, cristalină...

Să simt că vântul mângâie ușor,

Cântând, slăvind duios venirea...

Să fie totul calm, și nici un nor

Să nu mai strice fericirea.

Dar albul efemer al crizantemelor,

Parcă te fură- acum, în toamnă...

Tu oglindești blândețea caldă-a florilor

Și-abia aștept să îți pot spune \" doamnă\".

Și nici măcar o umbră de-ntuneric

Nu îți alungă zâmbetul, ce de pe buze

În suflet se așterne răvășind,

Căci par a fi-ncântat de muze.

Mireasă ce te \"plimbi\" firesc

Precum cometa printre aștri !

Nu vezi că nu la ochi privesc,

De-s verzi, căprui, albaștri ?

Nu trupul caut acum, și nici ființa...

Nu caut mireasa PE Pământ.

Însă mă copleșește-ncet dorința,

Care mă face să m-avânt

Și simt cu ea, că sufletul ar face

Un TOT etern - departe-ar fi pieirea

Și veșnic aș trăi în pace,

Căci soața mea ar fi chiar ea,

chiar nemurirea.

002.766

Apetrei Valentin. “Nemurire.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/apetrei-valentin/poezie/114386/nemurire

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.