Abis, apus, depărtare

În vreme de cenușă și zăpadă Ca o clepsidră- vid, deodată S-a spart cadranul și mi-a amintit Că e un început, dar și sfârșit. Departe vrând s-ajung, lumina S-a depărtat ea însăși, - vina E datorată unui singur gând: \"Sunt sigur că...\" mă voi întoarce în pământ. Și de-am venit din altă parte Mă voi întoarce tot acolo, și sparte Vor fi oglinzile de superstiții fără rost... Doar sufletul va dăinui din tot ce-am fost... Și știu...mă voi desparte..totul e firesc De lume o voi face, nu de mine, Cândva, și poate nu-mi va fi rușine Să mă desprind și să trăiesc. Și care om putea-va să îmi spună Că e un simplu ciclu viața, și banal, Că are siguranța sfârșitului total, Că soarele-ar putea doar să-apună?...