Apetrei Valentin

Sfârșit de noiembrie. Zăpada timpurie invada fiecare străduță, fiecare copac, fiecare fir de iarbă, fiecare floare târzie surprinsă bătrână, fiecare colț de suflet, paradoxal dezghețându-l,

[Acest text este realizat în colaborare Antal Adrian (Seirande Odin). Îmi aparțin linii impare.] Din calde vremuri, parcă pierdute, Licărește o speranță, parcă mută; Se descoperă vise,

[Colaborare cu Antal Adrian (Seirande Odin). Ale mele sunt doar liniile pare] Rotocoale mii la ceru-mi se înalță Și-n nori se pierd, și sufletu-mi le cere, Crăpat privesc valul de

[Colaborare cu Antal Adrian (Seirande Odin). Eu sunt cu liniile impare] Se poate oare-n suflet să te am, Să te absorb în întregime, Precum în universul prea stelar, Lumina

[Colaborare cu Antal Adrian (Seirande Odin). Eu sunt pe liniile pare.] Încercarea moarte n-are, doar cel ce-ncearcă... Și-n ale lacurilor dig de mii de lacrimi, Pentru tine, inima-mi se

Preferabil pentru vremea Ce se simte-adânc trecând Poate-ar fi ca ea, privirea, Să observe meditând, Doar în față, spre pădurea Ce urmează unui gând, Un buchet din fericirea, Ce poiană e,

Parcă era aceeași dimineață... Același soare în a cărui strălucire licărea zăpada netopită încă de miile de pași grăbiți... Aceiași doi gardieni, în pelerine de camuflaj, fumând țigara

Lăsat-a grijile departe, în marea altor griji mărunte, Căci și-a simțit voința slabă, și spiritele – frânte… Căzut-a peste el, cu timpul, o dureroasă-ndiferență, Răsfrântă-n graba lui, mereu, și-a

Și tot ce-am vrut vreodată În van s-a spulberat Căci parcă mintea toată În loc, pe veci, a stat.. Și singura părere Ce mai răzbate incă Se zbate în durere Și-ncearcă să învingă Acele

Te trezesti (din pat), ca de obicei...Nu conteaza ca acum e dimineata sau e amiaza( mai ai si chef de glume si de versuri, parca nu ti-ar fi destul de damnata viata ), dar ai acelasi sentiment

În vreme de cenușă și zăpadă Ca o clepsidră- vid, deodată S-a spart cadranul și mi-a amintit Că e un început, dar și sfârșit. Departe vrând s-ajung, lumina S-a depărtat ea însăși, - vina E

Târâindu-se prin noapte Ca un vuiet scurt de ceară Printre crengi, și printre șoapte Calea cercatându-si iară… Neavâmd un scop anume, Și fugind de libertate, Strânge-n drumul lui,

Întorc foaia și mă reped să continui aplicația… Mă urmărește de o săptămână idea că trebuie să încerc să o rezolv… Gândul m-a obesdat, dar adevărul e că nu mi-am făcut timp să

Motto: “ Odată am dat cu praștia-n vrabie… Nu știu cum, și nu știu de ce…” Pasărea Colibri

Cartea lăsată pe masă, era acoperită deja de un strat considerabil de praf…Ochii îi stăteau împăienjeniți, tulburați parcă de oboseală. Se trezise exact așa cum se culcase. Cum? …Cum, nici

Cartea se-odihnea pe masă , într-o ultimă odihnă Căpătând o veche piele, ce o-mbracă, ca o vorbă, Ce se-așează peste alte, fraze, mute Căci nu se găsise încă cineva să le asculte… Înc-o altă

În căutarea unei căi, Ce zeci de țurțuri o visează, Spre strașnice și mai întinse văi Ca sufletul, ce-i îngustează În drumul ce și-l fac ghețarii Privind adesea dinspre piscuri, Din inima

Pictat din cerul amărui Și afundat în noapte, Sălășluit din cetățui De umbre și de șoapte, Părând să cheme de curând, Ar vrea din nou s-adune… Ce-a început nu are fund, Și nici sfârșit…de

Sub omăt se-ascunde gheața Și sub gheață, iar, pământul, Sub un zâmbet – suferința Și-n durere geme gândul. Și în zori se caută soare După noaptea seacă, lungă, Și în suflet – alinare Ca

E noaptea mult prea prea scurtă Și sufletul prea negru, E ploaia prea absurdă Și mult prea întuneric! În ceață se ascunde, Mai mult decât visarea Un proxim pas, ce pare, Mai vag decât

Acele zile Când nopți vor trece, Doar clipe mai rămân Și zile se vor pierde Iar peste ele timpul-stăpân... Până să ceri, primești, Până să vrei, cerșești Dăcă aștepți, te pierzi, Așa că

În tăcerea ce se lasă peste noaptea deja lungă, și prea călduroasă pentru orice ființă, îmi plec privirea peste socul înflorit, peste luna ce scăpara licăriri magice, peste iarba proaspăt tăiată în

Sorbind din craterele reci Din munți de vise și speranțe Din calde amintiri, și vechi Hambare stoarse de dorințe, Se-ntrece-n mii și mii de lupte, Cu ropot fin de goale oase, Și searbede

Când ultime frunze se pierd, Prin negura încețoșată și rece, Căzând pe înghețat, și-etern Pământ ce pururi primește Când norii-și țin în frâu pornirea, Doar scăpărând, din când în