Amur

Apusul curge, ca dintr-o clepsidră spartă, în dâre roșcate peste pielea mea. Dorul bate în fereastră chemând noaptea la joacă. Fumul de țigară se încolăcește pe buzele mele ca un șarpe

Toamna, pe-o frunză, căzută în uitare moare o clipă.

Mai întâi m-a durut mâna dreaptă, cea cu care te căutam prin întuneric, desenându-ți obrajii în aer ca pe o hartă pe care o știam pe de rost, dar pe care o tot verificam să nu mă fi mințit

Să plângi nu este o slăbiciune, e arta rară de a simți până la capăt ceea ce doare, ce se naște, ce pleacă, ce vine din tine ca un râu neștiut. Lacrimile curg pe aceiași obraji, dar nu toate vin din

Între două respirații nu ne pierdem brusc. Ne subțiem. Câte puțin în fiecare zi, în lucrurile pe care le amânăm, în tăcerile pe care le numim „pace”. Viața nu ne lovește , ne învață pe

M-ai pătruns. Nu cu atingerea ta, ci cu ceea ce nu ai spus atunci când ți-ai sprijinit tâmpla de gândurile mele. Ai vrut să mă ții de mână, dar palma ta caldă a trecut prin piele și m-a prins de

Pentru ceea ce-mi ești și cum îmi pari, Nu pot cuprinde-n câteva cuvinte mari. Ar fi mult prea puține și n-ar atinge tot Din ceea ce tu-mi ești și ceea ce eu pot. Expresii și detalii și cete de

Nu mi-e teamă de moartea cu coasă, căci ea, în poveștile noastre, nu vine să taie, ci să adune ce s-a risipit. Mi-e teamă de moartea cu clopul tras pe ochi, cea care trecea prin sat fără

Degeaba poeții, cu versul însiropat în metafore, cu rime cultivate în sere celeste, inimi frânte și stilouri ce lasă urme de sânge, scriu. Pare că te ceartă și te lovesc în palmele înțelegerii cu

Iar n-am făcut ce-am zis aseară, când, plin de ambiții, promiteam că mâine voi fi un om nou, și tu ai zâmbit știind prea bine că eu rămân același model doar că ediția întârziată. Iar n-am

Pe cerul pal se luptă dimineața, iar frunzele foșnesc cu lungi suspine, Un vânt subțire-mi răcorește fața, vestind o toamnă care nu mai vine. Pe banca veche, doar un gând străin tresare la

E destul de târziu dar somnul nu își găsește drumul atât de bine cunoscut, după atâția ani de navetă zilnică, din trup spre pleoape. Mai rătăcește puțin prin unghere de unde culege câte puțin din ce

E sfârșit de decembrie. Zăpada s-a încăpățânat anul acesta și nu binecuvintează cu puritatea ei. Clujul are un aer asemănător cu cel de Septembrie în așteptarea miilor de studenți care să îi confirme

Câte vieți am lăsat să curgă pe lângă mine, în timp ce tăceam, în timp ce alegeam siguranța în locul visului? Câte mâini nu am strâns la timp, lăsând iubirea să plece ca un tren de noapte pe care nu

Din ramuri atârnă o tăcere, ca un șal uitat pe umeri după un dans vechi. În aer miresme de gutui și povești neterminate, de ceai rece lăsat pe pervaz într-o după-amiază care nu s-a mai

Am deschis poarta dintre lumi cu o privire. Am pășit desculți în camera unde timpul e doar o amintire a fricii de a fi trecător. Ai întins brațele și m-ai uns cu liniștea ta pe frunte, pe

Întunericul nu este neant. Este o culoare rănită, o culoare care n-a știut să ceară voie și, din prea multe încercări de a fi, s-a adâncit în negru. În el nu e gol, ci memorie. Un fel de tăcere

Ce simplu și la îndemână fără vocabular îndopat abuziv cu termeni lirici afară din context ca ciupercile fade de ciupercărie. Săraci, doi țânci studenți ce chinuie două tânce studente, cu

Ieri mi-ai vorbit parcă mai mult decât de obicei. Te jucai cu mâinile în părul negru ca și cum din el torceai cuvintele și le treceai, printre degetele albe și lungi, pe fusul înțelesurilor în care